Când sus pe cer apare luna plină,
Purtând de nouri, o discretă mască,
Îngrop cu grijă pana în grădină
Și-aștept ca aripi albe să îmi crească.
Sărate lacrimi torn apoi în tină,
Pornite din a ochilor cascadă,
Să nu ghicească pronia divină,
Că-s pene de la gâsca din ogradă.
Adaug vin, nu uit nici cianura,
Turnând din șip, pe bulgării cei reci,
Cu aripile, când mă dau de-a dura,
Să ies în zbor șovăitor, din beci.
O să-mi deschid cu grijă și o venă,
Iar sângele îl voi spăla în lac,
Ca un vampir cu colții albi și trenă,
Având miros strident de liliac.
Tu mă aștepți acasă, cu răbdare
Să ne iubim, pătrunsă de fiori,
Dar din păcate, îngerii, se pare,
N-au bani și fac frecvent copii din flori!
Lasă un răspuns