Deasupra unei scene, la teatrul de revistă,
Tronau ilara mască, alături de cea tristă
Și-acum când stagiunea era deja în toi,
Invidia feroce porni un nou război.
Cu lacrimi mari în gene și-n voce cu un ac
Lansase Tragedia un nemilos atac:
-În aste vremuri tulburi, de criză și a-i un calvar,
Apari aici pe scenă cu un discurs hilar,
Când lumea n-are case, mâncare și nici bani,
N-arăți compasiune spre oamenii sărmani.
Eu zugrăvesc în drame mai mult lacrimogene,
A lor cumplită viață, arunc spre cer blesteme
Spre cei ce la putere voința le-o sugrumă,
Iar plânsetul și jalea o schimb într-o cutumă.
De aș avea și brațe te-aș alunga degrabă
Cu rânjetu-ți pe față lipit precum o plagă.
Dar Comedia care stătea în întuneric,
A izbucnit deodată subit în râs homeric
Și-a ripostat pe dată cu glasul vehement:
-E râsu-n aste vremuri curat medicament,
Ce vindecă tristețe și lipsurile-n fașă:
Și fără de mâncare, se spune că îngrașă,
Nu ține loc șuncă, friptură cașcaval,
Dar e o vitamină ce-i bună la moral.
Când visele mărețe politicul le sfarmă,
Umorul și Pamfletul, sunt transformate-n armă,
Săpând la temelie temeinic, dar cu haz,
Făcând puțin pe oameni să scape de necaz.
Așa că plângi mai bine și nu mai da din clanță,
Căci râsul doar aduce lumină și speranță.
Sufleurul ce-adormise pe note muzicale
Trezit de gălăgie a tras vreo trei morale:
Morala 1
De plângi fără-ncetare, mereu în agonie,
E riscul să faci gripă ba chiar și igrasie.
Morala 2
Când ne pândesc necazuri, ce craterele-și cască,
E râsul panaceul… atunci când n-are mască!
Morala 3
Un elixir e râsul la oamenii sărmani,
Izvorul de speranță și-n plus, e fără bani!
Lasă un răspuns