Azi m-au sunat nepoții din Buzău,
Că o mătușă e la terapie,
Se simte de trei zile foarte rău,
Să vin s-o văd, cât este încă vie.
Era chiar sora mamei, preferată
Mergeam la ea-n vacanțele de vară,
Am pregătit un mic bagaj pe dată
Și am pornit în grabă înspre gară.
Era o-nghesuială infernală,
Căldură și taxiuri mai puține
Și-n stația ce-n mod normal e goală,
Opreau autobuze arhipline.
M-am cățărat într-unul, cu curaj,
Deja simțind că treaba se împute
Și am ajuns la gară, în sevraj,
Când mai erau vreo două-trei minute.
N-am mai avut răgaz să iau bilet,
Am alergat degrabă pe peron
Și m-am suit, făcând puțin balet,
Din mers, exact în ultimul vagon.
Stam ca pe ghimpi, la orizont orașul
Era mereu mai mic și estompat,
Îl așteptam nerăbdător pe nașul
S-o punem pe din două, de un blat.
A apărut subit, într-un târziu,
I-am explicat cât am putut de clar,
A pus cu calm un deget la chipiu
Și banii de bilet în buzunar.
A dispărut așa cum a venit,
Eu în sfârșit, acum m-am relaxat,
Când fără veste-am fost din nou trezit
De alt conductor, foarte iritat.
I-am spus ce s-a-ntâmplat, să îl îmbun,
Dar el m-a amendat c-un gest trufaș
Și-mi spuse că acela-i un nebun,
Ce-a evadat și crede că e naș!
Lasă un răspuns