Campanie pisicească

Campanie pisicească

Pe vremea când se înmuiau posmagii,
Pisicile au demarat sufragii,
Să aibă candidat independent,
Ce să le promoveze-n Parlament
Doleanțele, ce nu erau puține,
La toată populația de feline.
S-au adunat pe dată candidații,
Ce-ncurajați puternic cu ovații,
Au prins cu îndrăzneală a emite
Ideile și bune și trăsnite:
Bătând din coadă și cu pince-nez,
A cuvântat motanul birmanez:
-Eu nu doresc să construiesc șosele,
Fiindcă numai câinii merg pe ele,
Iar mâțele se cațără pe case…
Noi vă vom da doar carne, fără oase!
La microfon apoi a declamat,
Un maidanez cu tonul revoltat:
-Noi credem cu tărie în schimbare,
Vrem păsările-n veci să nu mai zboare
Și-n parc să ne plimbăm cu gând curat,
S-avem momente noi, de neuitat.
Cam somnoros, vorbind de pe-un divan,
A cuvântat și un motan persan,
Cu blană lungă, moale, de Buhara,
În timp ce-și lustruia cu stofă gheara:
-Să-mpărtășim cu șoriceii noul,
Să nu mai meargă, bieții, cu metroul
Pe sub pământ, să dovedim clemență:
Ci cu fair play și multă transparență,
Să-ncingem hora mare în cămară,
Când sunt stăpânii ocupați pe-afară.
Urmă apoi firește un banchet,
Tovărășesc, cu carne berechet,
Servită de pisici în pielea goală…
Și nepăstrând distanța socială.

Morala 1
Și mâțele având ciolanul țintă,
Când sunt alegeri se pricep să mintă.

Morala 2
Lascive, cu priviri seducătoare,
Pisicile ascund tăioase gheare.

Morala 3
Chiar dacă-s albe, negre, tricolore,
Felinele sunt toate carnivore!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *