Vin ciorile cernite să se-așeze.
Sonor, chiar în balconul dumitale,
Unde ai scos să se mai congeleze,
Cârnații și o oală cu sarmale.
Au ciugulit intens și sacadat,
Nesățioase, lacome din fire,
Apoi bătând din aripi, au plecat,
Dar fără vreun cuvânt de mulțumire.
Veni apoi un stol de guguștiuci,
Pe sârmele de rufe s-au iubit,
Au devastat și ei un sac cu nuci,
Lăsând în urmă un gunoi cumplit.
Ajuns-au niște vrăbii la final,
Să ciugulească printre crăpături
Și să-ncropească un dejun frugal,
Din coji uscate și firimituri.
Privesc însingurat, oftând din greu,
Și simt cum gelozia mă furnică:
Aici, de-o veșnicie-n cuibul meu,
N-a mai venit de mult o păsărică!
Lasă un răspuns