Cioara și liliacul

La gura unei peșteri, o cioară-a observat
Un liliac, de-o piatră cum șade agățat,
Dar nu ca toată lumea, ci foarte curios,
El sforăia puternic și stând cu capu-n jos!
A pus o frână bruscă, căci a avut un șoc
Și a-nceput să râdă de a căzut în cioc,
Trezind și liliacul cu iz de cimitir;
Acesta clănțănindu-și proteza de vampir,
Rosti cu indignare și voce tenebroasă:
-E evident că nu ai cei șapte ani de-acasă,
Ești doar o arătare hidoasă, care zboară,
Cu croncănitul jalnic, o hoață ordinară,
Ce mulți te-ar vrea căzută în cușcă sau în laț,
Nu faci nimic în viață, doar munți de găinaț.
Pictezi la întâmplare copacii-n care sui,
Te slobozești pe case, ba chiar si pe statui,
Cu zgomotul macabru, vecinii ți-i omori,
De tine ca să scape își pun sperietori!
Dar cioara auzindu-l, nervoasă și posacă,
Ateriză de-ndată chiar lângă el pe-o cracă
Și-a croncănit cu patos și glasul răgușit:
-Chiar nu îți e rușine, vampir nenorocit,
Să mă acuzi pe mine, cu un limbaj vulgar,
Ce am origini nalte și rang nobiliar?
Ascunzi păcate multe, din colți până-n rărunchi
Și ești pătat de sânge, din piept pân’ la genunchi,
Ieși doar la miezul nopții, nevrând ca să te vadă,
Nefericiți pe care tu îi alegi ca pradă.
Te blestemă cu toții, iar luna când străluce,
Se pune usturoiul alăturea de cruce,
La uși și la ferestre, ca un sever consemn
Și se ascut degrabă țepușele de lemn.
M-acuzi cum că pe busturi mă mai găinățez:
Aceasta mi-e metoda prin care protestez,
Că mulți ce debitează noiane de prostii
Ajung subit „best seller,” în geam la librării.

Morala 1
O cioară când te-mproașcă, greșește foarte rar,
Având calificare de critic literar.

Morala 2
Fiind avizi de sânge, în transă permanent,
Mulți lilieci dorm ziua, pe bănci în Parlament.

Morala 3
Toți ce ajung să urce și-apoi s-au îmbuibat,
Se ușurează-n capul acelor ce-au votat!