Doi berbeci, bețivi notorii și vecini pe-aceeași stradă,
Despărțiți de-un gard de scânduri, șubred, ce stătea să cadă,
Se invidiau din suflet, ba erau cuprinși de ură,
Pe motive pastorale, de țigări, de băutură…
Într-o zi, o cioară grivă care a aterizat,
Chiar pe gard să se-odihnească, slab, acesta a cedat,
Iar când neagra zburătoare-și luă zborul mai apoi,
N-a știut că declanșase, fără voie, un război.
Dimineața, Merinosul, a ieșit buimac din casă,
Căci aseară consumase zece beri la o terasă
Și-i urcă adrenalina, rămânând fără control,
Când văzu, nervos, uluca prăbușită în ocol.
Bănuind că doar vecinul e eternul vinovat,
A sărit la el în curte și căruța i-a stricat,
Dispărând apoi degrabă, oarecum mai răcorit.
Dar Țurcanul, la amiază, cam mahmur, când s-a trezit
Și văzând nenorocirea ce afar’ s-a petrecut,
I-a sărit pe loc muștarul, la vecin el a trecut,
Fără să se mai ferească sau să meargă pe furiș,
Sparse fără remușcare țigla pe acoperiș
Și se duse drept la crâșmă, să mai bea vreo trei pahare,
Căci era cu capsa pusă și nervos nevoie mare.
Merinosul, când se-ntoarse, cu o ură mai adâncă,
Se sui pe deal, c-o rangă și-a desprins un colț stâncă,
Care a pornit cu zgomot să coboare drept la vale,
Dar căzu, nenorocire, chiar pe casa dumisale.
Cum rămase om al străzii, îndemnat chiar de Satan,
Foc dădu urgent la casa locuită de Țurcan,
Iar acesta când se-ntoarse și-o văzu, pierdut, cum arde,
Răscolit pe loc de ură, plin de gânduri revanșarde,
A pornit cu Merinosul să se bată cap în cap…
Doi nebuni cu țeastă tare și atinși de handicap,
Chiar faliți și fără case, fiecare în ciopor,
Declara cu voce tare că ar fi câștigător!
Morala 1
Vei rămâne fără casă și te-așteaptă un eșec,
Când ești prost fudul, și-n țeastă ai o minte de berbec.
Morala 2
Dobitoace fără minte, garduri sar și se omoară,
Și atuncea când motivul e un găinaț de cioară.
Morala 3
Chiar de-n piept cu cărămida unii-și dau adeseori,
În războaie fratricide, sigur nu-s câștigători!
Lasă un răspuns