Facerea de bine

Într-o zi, de dimineață, un frizer cu suflet mare,
Când se îndrepta spre slujbă, a văzut o cerșetoare,
Zdrențăroasă și murdară, cu o chică și-un breton
Cât o claie înfoiată, scormonind în tomberon.
A oprit cuprins de milă și încet spre ea s-a dus,
Generos, apoi femeii, cu blândețe i-a propus,
Dacă nu ar vrea să vină să o tundă și apoi,
Să se spele și s-o-mbrace cu un schimb de haine noi.
Cerșetoarea, cam surprinsă, chiar pe loc a acceptat
Și-amândoi spre frizerie împreună au plecat.
În curând, după o muncă dură și laborioasă,
Sta pe scaun o persoană nici urâtă, nici frumoasă,
Cu ochi negri, buze roșii și cu părul permanent,
Ce părea de la distanță c-ar avea venit decent.
După ce a invitat-o și la duș, ca să se spele
Și i-a aruncat la ghenă hainele murdare, rele,
Îmbrăcată-n alte straie, fără încâlcita chică,
A ieșit curând din baie, o femeie frumușică
Și cu forme rotunjoare, ca pe vremuri o cadână:
Nu era adolescentă, însă sigur, nici bătrână.
Dusă-n față la oglindă, a privit întâi atent,
A făcut o piruetă, a zâmbit ușor absent
Și apoi cu ochii-n lacrimi, deodat’ a izbucnit:
-Ai crezut că-mi faci un bine, însă m-ai nenorocit:
Când voi sta cu mâna-ntinsă, dar arăt ca o cucoană,
Cine crezi c-o să-mi dea mie, bani si pâine de pomană?