Fabula mirosului
Sconcsul, ce din fașă s-a născut bronzat,
Nesimțit din fire, nu s-a mai spălat
Și de la o poștă, trupul dumisale
Răspândea mirosuri pestilențiale.
Se usca și iarba-n juru-i negreșit,
Orice vietate năpârlea subit,
Păsările-n ceruri se grăbeau spre zări
Sau cădeau ca Biden coborând pe scări.
Când la bar în codru sta pe-o buturugă,
Speriată, lumea o lua la la fugă,
Acuzând depresii, febră, litiaze
Și-și punea degrabă măștile de gaze,
Iar o capră-n neagră ce stătea să nască,
Avortă pe dată și uită să pască.
Deranjat, probabil, sconcsul de purtare
A strigat că-n codru e discriminare,
Că-l evită lumea-n cu-ndărătnicie
Pe motiv că are blana tuciurie.
La palat se duse, iute, cu tupeu,
Să reclame fapta la măritul leu,
Înălțime cruntă, însă în etate,
Care de putoare a căzut pe spate,
Mai avu putere însă-n pieptul său
Și strigă s-arunce teroristu-n tău.
Străjile, cu mască, au luat pe sus
Bomba puturoasă și la râu l-au dus
Unde-n apa rece l-au zvârlit degrabă
De-au murit toți peștii fără nici o șagă.
L-au ținut acolo cam juma’ de oră,
Până când jivina-ajunse inodoră,
Nefiind pericol public pentru mase,
Doar la flatulență mai trăgea-aghioase.

Morala1
Când ți se arată des în public dosul
Nu culoarea-i vina, cauza-i mirosul.

Morala 2
Politicienii cu miros de flori,
Sunt doar sconcși politici, răspândind putori.

Morala 3
Numai votul poate fi un detergent,
Ce să spele sconcșii de prin Parlament!