Pesimism

Îmi dă târcoale insistent o cioară,
Dar eu, de-un timp, sunt surd și mut și orb,
Memoria-mi dă semne c-o să moară,
Și-ncet și sigur mă transform în corb.

Am aripi și le-ascund sub pardesiu,
Deși îmi vine uneori să zbor,
Mi-e neagră pana mea cu care scriu,
Mi-am încropit un cuib în dormitor.

Am devenit treptat un mizantrop,
Cu gândurile negru-antracit,
Mă spionează dintr-un vârf de plop,
Croncani trăgând nădejde c-am murit.

Îmi smulg câte o pană și mai scriu,
Chiar dacă pe moment sunt depresiv,
Cuvintele, mi-s oaze în pustiu,
Deși încărunțesc, sunt longeviv.

Un steag cernit ridic pe un catarg,
Să vadă toți că n-am capitulat,
Și liniștea din cartier o sparg,
Trăgând cu gloanțe-n cerul înstelat.

Dar o să scap curând de-acest coșmar,
De mâine mă gândesc la o schimbare:
Cu haine ponosite într-un par,
Mă travestesc într-o sperietoare!