Tăcerea a săpat în mine rană,
Trăim deja pe două continente.
Mă bălăcesc însingurat în vană,
Dar naufragiat în sentimente.
Îmi amintesc de clipele frumoase,
Pe când trăiam în alte emisfere,
Acum mă-mbrățișează, strâns, sargase,
Trimit mesaje-n sticlele de bere.
Doar ape curg cu zgomot de cascadă,
Tu navighezi aiurea-n cartier,
Epavă sunt, cu părul de zăpadă
Și n-am măcar un pui de palmier.
Au dispărut cu totul pescărușii,
I-a șters cu suflul de pe cer taifunul,
Furoul tău stă solo-n tocul ușii
Și am scăpat pe jos, plângând, săpunul.
În schimb, a apărut o cioară grivă,
S-aducă un crâmpei de optimism,
Să mai atenueze din derivă,
Să eșuez, ridicol, pe un istm.
Dar ghinion, se-arată o pisică,
Norocul meu, pesemne nu-i de mare,
E apa rece și speranța-i mică:
N-o să-mi arunci colacul de salvare!
Lasă un răspuns