Te văd în parc, pe banc-alăturată,
Îmi sorbi din ochi alura mea rebelă,
Dar nu vreau versuri, flori sau ciocolată…
Mai bine un salam și o franzelă.
Ne-am întâlnit deja a doua oară,
Privești pierdut la glezne, la pantofi,
Am arborat un aer de fecioară…
Cu gândul la o plasă de cartofi.
Am fluturi în stomac ce bat frenetic
Din aripi mate, provocând dureri,
Nu cred că de amor nici teoretic,
E doar un junghi, că n-am mâncat de ieri.
Nu vreau cafea, nu vreau nici prăjitură
Sau Coca Cola, ci-n secret mă rog,
Să mă inviți la masă cu friptură,
Dar cred că ar fi bun și un hot-dog.
Trădare, a venit o blondă ‘naltă,
Cu mini și cu sânul abundent
Și pleci cu ea, iar fesele îi saltă,
Când tocurile-i calcă pe ciment.
Să ai în viață parte doar de cațe,
Un Casanova jalnic, asta ești
Și te blestem în chiorăit de mațe…
Cu puradeii mei de la Giulești! Vezi mai puţin

Lasă un răspuns