Mi-s drumurile lungi și încurcate,
Mă târâi între ghionturi și alinturi,
Mi se deschid în față labirinturi,
Dar nu pe sol, ci supraetajate.
E întuneric negru ca de smoală,
Lumina a rămas un dulce vis,
Am aripi, însă-mi este interzis
Să evadez în zbor, pe verticală.
Se-aude doar un cântec trist de greier
Ce într-o crăpătură se ascunde,
În timp ce labirintul îmi pătrunde
Prin sinusuri, făcându-și cuib în creier.
Pe patul din celulă o să dorm,
Iar aripile-n cui, cu pene plâng,
Sunt un captiv forțat să mă restrâng
În Universul orb și punctiform.
Lasă un răspuns