Vulpoiul, cu o viață grea, mizeră,
Fiind un biet șofer de gunoieră,
Ce viața-l condamnase la canoane,
Căci zilnic încărca la tomberoane,
Avea în vizuină-o soțioară,
Incandescentă ca o zi de vară,
O vulpe mai subțire ca nuiaua,
Că pe masculi îi apuca damblaua.
Dar într-o zi de marți, cam fără chef,
Vulpoiul îl rugă, umil, pe șef,
Să-i dea soției sale-un loc de muncă,
Să nu mai spele vase în speluncă.
S-a adunat pădurea, ca la urs,
Când vulpea a venit să dea concurs,
Iar șeful, constructiv, i-a-ntins o mână
Și a testat-o timp de-o săptămână.
Chiar dacă nu era prea educată,
S-a dovedit extrem de talentată
Și-arzând etape, cu CV-ul gol,
Ajunse vulpea șef la Protocol!
Se descurca-n diverse situații,
Vulpoiul era dus în delegații,
C-a avansat și dânsul, va să zică,
Și-acuma conducea mașină mică.
Cu cât lucra vulpița mai din plin,
Vulpoiul rătăcea prin Severin,
Ba chiar ajunse singur și pribeag,
Ca să păzească via-n Babadag…
Cum vorbele au început să iasă,
Vulpoiul a bătut cu pumnu-n masă
Și-uitând de politețe și sfială,
S-a dus la șef, să-i ceară socoteală.
Nervos, acesta l-a concediat,
Dar îmbunat de vulpe, l-a iertat
Și astfel a ajuns, din răzbunare,
Vulpoiul muncitor la vidanjare.
Morala 1
Când ești sărac, gelos, mereu plecat,
Nevasta-ți face viața de rahat.
Morala 2
De muncă uneori îți piere cheful,
Când soața ta pe mână e cu șeful.
Morala 3
Degeaba soțu-i pe volan cu mâna,
Când doar soția poate trage frâna!
Lasă un răspuns