Parodie după poezia

„Strigoiul”
De Marioara Nedea

Când ninge-n noi în nopțile de vineri
Cu fulgi rebeli din acele de zadă,
Ne amintim c-am fost odată tineri
Și-am devenit doi oameni de zăpadă.

Se scurg nămeți pe ochii unei ploi.
Eșarfe mov cerșesc un pardesiu,
Să-și încălzească degetele moi,
În gulerul din pene de scatiu.

E fum de lumânare în taverne.
Au ars pe umeri lacrimi de-alabastru.
În lumea plină de dureri materne,
Noi asistăm la ultimul dezastru.

Tu treci prin mine ca o arătare.
Fantomă destrămată într-o joi.
Și te iubesc cu semne de mirare,
La miezul nopții când devii…strigoi!

Buhuhu!

David Valentin

Mai împărțim aceeași încăpere,
Împinși de Domnul și de Necuratul.
În lumea ce-ncetează să mai spere…
Noi împărțim de ani de zile patul.

Te mângâi noaptea când începi să plângi,
Privind inelul cu rubin ce-l porți,
Stingher, pe inelarul mâinii stângi,
Vestigiul cel uitat al crudei sorți.

Eu am plecat, dar totuși am rămas
Ca somnul să-ți păzesc pe mai departe
Și-n miezul nopții-n ticăit de ceas,
Te însoțesc de dincolo de moarte.

Chiar dacă zac sub bulgării de lut
Acasă vin și facem duș în doi..
Îmi dai clăbuc în nas și eu strănut,
Uitând că sunt acum doar un strigoi!