Parodie la poezia
De Marioara Nedea

SĂPTĂMÂNAL

Îmi ești durere și îmi ești un luni.
Împrăștii în tăceri, diversiuni.
Prin greierii lascivi și reformați
te-ascunzi când în privire îmi ești marți.
Din întristări de ziuă și din cercuri,
Îmi umpli cu jăratec încă-un miercuri.
Dar vin neobosite, tendențioase ploi,
Și visul mi-l alungă, se face iarăși joi.
Ne scufundăm iubirea în vanitosul vineri.
Deodată , înțelegem că nu vom mai fi tineri.
Prin sâmbete ne-ascundem filozofia verii.
Te-adaug în ierbare ,încet, să nu te sperii.
Duminicile toate, în noi se risipesc.
Și mă trezesc din vise și iarăși ațipesc.
Tu umbli iar prin mine, cu noi dimensiuni.
E iarnă pe planetă și-n noi e totuși, luni.

Anual

David Valentin

E iar Undrea afară și oasele mă dor,
Aștept din nou să vină căldura lui Cuptor,
Ca soarele să ardă din nou pe naltul pe cer…
De nu, mă satisface și luna lui Prier.
Vom trece goi prin viață, ca-n luna lui Gerar,
Cu ace-n piept înfigem durat de-un Făurar,
Deși va curge sânge și-n piept o să ne doară,
În carnea suferindă un Mărțișor de sfoară.
Te voi mușca năvalnic în luna lui Gustar,
Când carnea -ți dobândește un gust de Cireșar,
Deși în păr se-agață, ca-n vie un cârcel
Și fire înghețate de-al vremii Brumărel.
Apoi la gura sobei în luna lui Răpciune,
Chiar dacă mintea-mi cere un pic de-nțelepciune,
În inimă se-aprinde un foc pornit din Rai:
-Îmi este dor de tine, încă o dată, Mai!