Yin și Yang la Sabatul pisicilor
În lumea năbădăioasă a celor doi poeți, unde plouă fantasmagoric – în curtea lui cu pisici, în curtea ei cu motani – ludicul, firește, e la el acasă. Bucuria revelației artistice și plăcerea imaginației creative debordante merg mână în mână. Neastâmpărul căutării cuvântului sonor, miezos, incitant, al muzicalității și armoniei depline este o condiție sine qua non. Efectul e fabulos!…
Cum altfel, dacă „vânătorul e poet”, pardon, poetul e (și) fabulist. Poeții, am vrut să zic. Fiindcă ei sunt doi, pe numele lor, Valentin David și Teodora Pascale. Iar eu, ca un bun confrate, i-am poreclit Yin și Yang. Cine dintre ei e Yin și cine-i Yang, decideți voi, dragi cititori. Or, chinezii cei mintoși, caracterizând aceste simboluri drept „animație infinită”, ne luminează asupra faptului că „este o împletitură logică a naturii și a minții, expusă în tot ce există, reprezentând interacțiunea („jiao”) dintre lumea cosmică și tărâmul oamenilor; un proces de armonizare ce asigură echilibrul constant și dinamic al tuturor lucrurilor.” Ca să ajungă, firesc, înțelepții de ei, la ceea ce am dorit să ajungem și noi: „Dacă Yang este forța binelui și Yin este forța răului, atunci în fiecare rău există puțină bunătate, precum în fiecare bine, există și ceva răutate!” Quod erat demonstrandum (scuzați, nu știu cum să-l formulez în chineză!).
Acum sper că nu se va încumeta niciun (ne)binevoitor să afirme că autorii volumului (eventual, și prefațatorul) n-au plasat la temelia creației lor și niște țăndărele din piatra filozofală. Și nici nu se vor întreba dacă nu carecumva au scris poeții ce au scris doar dintr-o plăcere de a scrie… Adică să-i citim și noi doar din plăcerea de a citi, nu? E prea de tot, e „artă pentru artă”, iar noi nu suntem scriitori burghezi! Nici cititori burghezi, evident. Ce vor spune criticii serioși? În veci de veci nu mai văd autorii acestei cărți premiul național pentru literatură!…
Dar, zic eu, să ne mai temperăm un pic spiritul ironic și autoironic care, de altfel, îi caracterizează, plenar, și pe cei doi autori ai cărții. Unde mai pui că s-ar putea să ia în mână volumul și oameni lipsiți de simțul umorului. Știm că în aceste timpuri postmoderne, ca să nu le zic apocaliptice, mulți potențiali cititori sunt văduviți de plăcerea lecturii. Aceasta li s-a atrofiat, sub presiunea televiziunilor și a rețelelor de socializare de pe internet. Astfel încât în ziua de azi cititorii sunt deosebit de prețioși. Iar editarea unei cărți înseamnă, pe lângă un risc financiar, și un act… filantropic.
Acești doi autori generoși și talentați ne demonstrează aici și acum că se poate. Se poate să scrii cu plăcere, elegant, incitant, percutant, cu mare dragoste pentru cuvânt, pentru dulcele vers clasic, pentru poezia cu formă fixă, care unora le pare azi desuetă.
Scrierea unui rondel veritabil nu stă la îndemâna oricui; e nevoie de mult exercițiu, virtuozitate poetică, talent. Fiind o specie a genului liric cu originile în Franța medievală, rondelul a fost cultivat, probabil, în toate literaturile lumii, înregistrând în secolul trecut realizări de vârf și în literatura română, îndeosebi prin creațiile strălucite ale poetului Alexandru Macedonschi. Expansiunea acestei specii literare s-a produs deci în spațiul românesc în secolul trecut. În ultimele decenii și, mai ales, în zilele noastre se bucură de o largă răspândire rondelul lirico-umoristic și cel satiric. Cultivarea acestuia e sincronizată cu evoluția fulminantă, paradoxală, aș zice, a epigramei și a altor specii de poezie cu formă fixă, însă neapărat cu tentă satirico-umoristică. Înnobilat de spiritul comic, ironic și autoironic, rondelul se simte bine și în post-modernitate. Au apărut zeci și sute de cărți noi de rondeluri. De asemenea, acest gen de poezie este agreat de toate revistele de profil, figurează pe agenda unor festivaluri de umor.
Dând dovadă de multă imaginație și ingeniozitate, autorii volumului „Dueluri vesele cu pisici și căței” nu s-au rezumat doar la simpla abordare a speciei rondelului. Pentru dinamizarea discursului poetic și evitarea riscului de cădere în „păcatul calofiliei”, ei recurg, după cum se înțelege și din titlul cărții, la duelul literar, un procedeu practicat cu mult efect, de obicei, în epigramă.
O altă strategie poetică profitabilă pe care o adoptă cei doi autori este exploatarea instrumentarului fabulistic de prezentare/ redare a situațiilor, gândurilor, sentimentelor.
De bună seamă, există în viața noastră lucruri pe care n-am vrea să le destăinuim nimănui. Însă emanând din mintea/ gura unor animale, cum ar fi, bunăoară, pisica sau câinele, ele parcă nu ne-ar mai aparține, devin niște generalizări artistice firești.
Și nu în ultimul rând, succesul acestui volum e asigurat de conceperea și structurarea lui inedită. În prima parte, întitulată sugestiv „Sabatul pisicilor”, autorii dau dovadă de o „poftă nebună” de a se duela, fiind uneori incisivi, alteori doar recalcitranți, însă mereu ironici și autoironici iar pe alocuri chiar tandri, așa cum le stă bine unui cățel și unei pisici. Doar un exemplu…
Teodora Pascale:
Degrabă lepezi „blana” de ascet,
Ajunge să adulmeci o felină.
„Chilia” ta, de fals anahoret,
E loc de promenadă feminină:
Pisici de rasă vin, în limuzină,
Să ți se spovedească în secret.
(Confesionalul pisicilor)
David Valentin:
Eu nu rămân nicicând pe dinafară,
Sunt gigolo, motan de acțiune,
Pisicile mă urmăresc nebune,
Fiindcă-s o adevărată fiară.
(Vânat nocturn)
În partea a doua, „Jurnalul unui maidanez”, ascuțișul floretelor îi vizează, în special, pe mai-marii acestei lumi nedrepte. Și aici voi aduce câte un exemplu…
David Valentin:
Pe-austrieci îi pomenesc de mamă,
Căci la Viena nu o să mă duc,
S-a declanșat un mare balamuc,
Cu Schengenul – sunt cozi imense-n vamă.
(Urare de Crăciun)
Curând m-a invitat într-un boschet
O tânără cățea de Labrador,
Dar țeapă am luat, posterior –
Era un dog german, un proxenet…
(Matrimoniale)
Teodora Pascale:
În Europa-i greu să fii cățel:
Barzoiul rus e, practic, alungat,
Griffonul olandez, discreditat,
Pe Teckelul german nu-l vrem, defel.
(Viață de câine)
Cu „inimă de câine” sunt destui,
Dar au tupeu și cer statut de „om”,
Chiar de vorbim același idiom,
Au chip uman dar omenie nu-i.
(Oameni și câini)
Partea a treia, „De la câini, pisici luate și apoi, la lume date”, este o adevărată găselniță a autorilor. Ei au inventat o modalitate fericită de a sintetiza instrumentarele învățăturii morale populare alias proverbul, al fabulei și al poeziei. Rondelurile din acest compartiment se disting prin substanța etico-morală servită, bineînțeles, în același „sos” cu care autorii deja ne-au obișnuit – satiră, umor, ironie, autoironie, sarcasm… Fiecare titlu prezintă un proverb, mai mult sau mai puțin cunoscut, cu câine și pisici, gen: „Câinele îmbătrânește de drumul lung, iar nebunul de grijile altora”, „A sta ca un câine plouat”, „A trăi ca mâța cu șoarecele”, „A fi câine de uși multe”, „Pisica după pește se prăpădește, dar nu și-ar uda labele să-l prindă”, Îi pare mâța cât ursul”, „Câinii latră, caravana trece”, „Îi cald de cască mâțele”, „Un câine este mai deștept decât o femeie, deoarece nu latră la stăpânul său”, , „Pisica templului nu se teme de zei”, „A fugi de câini și a da peste lupi” etc. Aproape o sută de asemenea bijuterii folclorice au valorificat autorii, evident, în tot atâtea rondeluri.
Dând dovadă de o asemenea perspicacitate literar-artistică și măiestrie în versificație, cei doi autori erau condamnați, aprioric, la un succes editorial. Eu atât am avut de zis. Sentința o va da cititorul.
Ion Diviza Chișinău, 2023
PARTEA ÎNTÂI
SABATUL PISICILOR
Ploaie cu pisici
David Valentin
Și astăzi plouă-ntruna cu pisici,
Dar, ghinion, nu am nicio umbrelă,
Ieșisem să-mi iau lapte și franzelă,
Să beau cafea la colț cu doi amici.
Orașul parcă e o acuarelă,
În iarbă sunt o droaie de pitici
Și astăzi plouă-ntruna cu pisici,
Dar, ghinion, nu am nicio umbrelă.
Și ziua, dar mai des la ore mici,
Fiind holtei c-o viață paralelă,
Mai vine, pasager, o demoazelă
Sau vreo vecină blondă cu lipici…
La mine plouă-ntruna cu pisici!
Belșug
Teodora Pascale
Vă dau cuvântul meu, cel de poetă,
La mine, astăzi, plouă cu motani!
E fascinant că, dup-atâția ani,
Bizarerii ca asta se repetă.
Sunt diferiți – albi, negri, roșcovani,
Eu le surâd, cu-n aer de cochetă;
Vă dau cuvântul meu, cel de poetă,
La mine, astăzi, plouă cu motani!
De aș avea o magică baghetă,
I-aș transforma pe toți în don Juani –
Cu ștaif, desigur, poate și cu bani –
Aș invita, chiar, unul la șuetă…
Vă dau cuvântul meu, cel de poetă!
Ploaia ideală
David Valentin
Pisicile sunt bune de-ncălzire
Și dornice să prindă șoricei;
Motanii-s niște jalnici derbedei,
Ce miaună pe case în neștire.
Odată ce în brațe strâns le iei,
Ori zgârie, ori torc cu nesimțire;
Pisicile sunt bune de-ncălzire
Și dornice să prindă șoricei.
La pensie aș cere o mărire,
Am două mâțe, cu vecina trei,
Mă rog la Domnul, din al meu bordei,
Să plouă din înalturi doar cu lei…
Pisicile sunt bune de-ncălzire!
Pedigri
Teodora Pascale
Pisicile au însușiri oculte:
Divinizate-au fost de faraoni
Când ucideau maleficii pitoni –
Deh, în legende se pot spune multe.
Absorb, se pare-n aură, eoni –
Îi fac pe cei din preajmă să exulte –
Pisicile au însușiri oculte,
Divinizate-au fost de faraoni.
Azi se preferă mâțele adulte,
Cu mers fandat, ce tulbură hormoni,
Masculii-n fața lor devin bufoni:
Cum miorlăie, sar, gata să le-asculte…
Pisicile au însușiri oculte.
Doar pisica e de vină
David Valentin
Pisica pică-ntruna în picioare,
Dar uneori mai cade și pe spate,
Pretind că s-ar numi aristocrate,
Dar sunt doar maidaneze oarecare.
Te duci să-ți cați urgent de sănătate,
Când întâlnești vreuna în parcare;
Pisica pică-ntruna în picioare,
Dar uneori mai cade și pe spate.
Nevasta e cuprinsă de turbare
Și trece chiar la gesturi disperate:
Mănânc de-o lună numai coji uscate,
Ce și Azor le-a refuzat. Se pare
Că mi-a căzut pisica la picioare!
Atenție! Pisică rea!
Teodora Pascale
Pisicile, se spune-au nouă vieți,
Dar ți-e de-ajuns, e mult prea mult și una
S-aducă în a ta, brutal, furtuna,
Cu praf în ochi și trombe de scaieți.
De-ți intră-n casă-i pentru totdeauna
Și-o să te dai cu capul de pereți!
Pisicile, se spune-au nouă vieți,
Dar ți-e de-ajuns, e mult prea mult și una.
În timp ce-ți cere, tandru, s-o răsfeți,
În creier îți va picura minciuna,
De dragul ei vei smulge din cer luna,
Chiar inima din piept… și-ai să regreți,
Căci tu nu ai, ca ele, nouă vieți!
Pisica blândă
David Valentin
Am întâlnit pisica blândă,
Ce toarce ca o Penelopă,
Te-așteaptă însă o sincopă
De-o crezi, căci e mereu la pândă.
În ochii uzi, de antilopă,
Ești vrednic numai de osândă;
Am întâlnit pisica blândă,
Ce toarce ca o Penelopă.
Mi-e carnea încă tremurândă
Și am o stare mizantropă,
Degeaba apelez la popă,
Căci nu sunt șanse de izbândă…
Când întâlnești pisica blândă!
Basme și miau-miau
Teodora Pascale
Eu, din povești, de mică l-am ales
Prieten pe Motanul Încălțat;
Isteț din fire, mi-ar fi procurat
Orice… și-un prinț frumos și de succes.
Limbajul pisicesc aș fi-nvățat
Și-n lumea lui aș fi avut acces;
Eu, din povești, de mică l-am ales
Prieten pe motanul încălțat.
Empatic, orice gând mi-ar fi-nțeles
Și drumul vieții mi-ar fi ușurat;
Mi-e drag că Charles Perrault l-a inventat,
Dar nu spre prinț îmi dă inima ghes
Ci, din povești, motanul am ales.
Dilemă
David Valentin
Motanul negru ți-a ieșit în cale
Și dă din coadă, fără de sfială,
E ghinion, dar ai o bănuială
Că ar avea intenții imorale.
O ceată de pisoi mergeau spre școală,
Mai toți sunt negri, pe spinări, pe șale,
Motanul negru ți-a ieșit în cale,
Și dă din coadă, fără de sfială.
Nu te-ai decis și meditezi cu jale,
Să îl alungi ori să îl iei în poală.
Un înger și un drac cu chip de smoală
Se bat acum în creierul matale…
Motanul negru ți-a ieșit în cale!
Superstiții spulberate
Teodora Pascale
Motanul negru calea mi-a tăiat,
Privindu-mă cu lipsă de pudoare,
Meticulos, din cap până-n picioare
Și-a miorlăit, cu-n aer intrigat.
A fost cea mai frumoasă întâmplare
Când, de niciunde, ca un acrobat,
Motanul negru calea mi-a tăiat,
Privindu-mă cu lipsă de pudoare.
De-atunci, de ghinion eu am scăpat,
Pe strada mea iubirea dă în floare
Și se întâmplă lucruri uimitoare:
Planetele ni s-au aliniat…
Motanul negru este mi-nu-nat!
Mâța cu clopoței
David Valentin
Când o pisică face hărmălaie,
Cu cizme roșii și cu clopoței,
Nicicând ea nu va prinde șoricei,
Ci riscă s-o înhațe o potaie.
Motanii-n aparență pui de lei,
Nu-și riscă pielea, ci se-ascund în paie,
Când o pisică face hărmălaie,
Cu cizme roșii și cu clopoței.
Am fost la mâța ce-și spunea Aglaie,
Ce m-a întâmpinat în bichinei;
Torcea cam tare și-am luat bătaie,
C-a auzit, din crâșmă, soțul ei…
Așa-i când mâța face hărmălaie…
ProvoCAToarea
Teodora Pascale
Cu cizme roșii, lungi, perfect mulate
Și în compleul meu de amazoană,
Chiar de vei invoca un: „piei, satană!”
Din gheare nu ai cum să-mi scapi, bărbate!
M-aștept să lupți și nu s-o iei la goană,
Căci look-ul meu te-agită peste poate –
În cizme roșii, lungi, perfect mulate
Și în compleul meu de amazoană.
Pisicile, motanii își dau coate,
Bârfind că-ți riști aiurea neagra blană
Lăsându-te sedus de-o curtezană –
O mâță blondă, plină de păcate,
În cizme roșii lungi, perfect mulate…
În baie cu pisica
David Valentin
Atentă, o pisică se usucă
Și este moartă după duș în doi;
Să te gândești la viața de apoi
E o idee, evident, caducă.
Cu gheare-ascunse în pernițe moi,
Pe nesimțite, însă strâns, te-apucă;
Atentă, o pisică se usucă
Și este moartă după duș în doi.
M-am întâlnit recent cu o fătucă
La un motel, aproape de Băicoi,
Dar noaptea, c-un morman de euroi,
A dispărut subit, ca o nălucă…
Atenție, pisica te usucă!
Maleficient
Teodora Pascale
Întreabă șoarecele, de-ți propui
Să afli totul despre o pisică;
Malefică, ea îi induce frică
Privindu-l fix, cu ochii albăstrui.
E a lui Aghiuță ucenică
Și mulți clienți i-aduce dumnealui;
Întreabă șoarecele, de-ți propui
Să afli totul despre o pisică.
Orice ți-ar cere, tu să te opui,
Chiar dacă, aparent, îți e amică
Și-ți pare vulnerabilă și mică,
Abține-te și pune-ți pofta-n cui,
Întreabă… sau mai bine pleci hai-hui!
Pisica maidaneză
David Valentin
Când văd pe drum pisica maidaneză
Făcând autostop, apăs pedala;
Precum barosul bate nicovala,
Presimt că voi primi ceva în freză.
Deși îmi bate hertzul alandala,
Setat mi-e creierul pentru asceză;
Când văd în drum pisica maidaneză
Făcând autostop, apăs pedala.
În fund mai simt acut o pioneză,
Ce face drastic să-mi pălească fala.
Am încercat umil, seringa, boala,
Când tânăr, la Mamaia pe faleză,
Am întâlnit pisica maidaneză!
Pericol public
Teodora Pascale
Când nu-ți alegi pisica potrivită,
O viață ca de câine te așteaptă;
Degeaba riști, ea nu se mai îndreaptă
Și-i duce și pe alții în ispită.
Cu ea, în purgatoriu urci o treaptă,
Căci ai ucide, să ți-o faci iubită;
Când nu-ți alegi pisica potrivită,
O viață ca de câine te așteaptă.
E o șanteoză bine rotunjită,
De arcuiri lascive, salturi, aptă;
Te cucerește, chiar de nu-i deșteaptă,
Cu mieunatul ei… când e plătită.
Nu ți-ai ales pisica potrivită!
Reîncarnare
David Valentin
Sunt un motan tărcat, reîncarnat,
Probabil dup-o viață zbuciumată,
Cu existență crunt discriminată,
Că nu am zece vieți, ca altădat’.
Mă cațăr pe balcoane la vreo fată,
Riscând să fiu surprins de alt bărbat,
Sunt un motan tărcat, reîncarnat,
Probabil dup-o viață zbuciumată.
Dar n-am cum să mă schimb, sunt blestemat,
M-a descântat o văduvă versată –
Mă ia la sânul ei, iar eu, pe dată,
Torc, bând lăpticu-acela minunat…
Sunt un motan tărcat, reîncarnat!
Irezistibil
Teodora Pascale
Ce faci de vei găsi, abandonat,
Un ghemotoc tărcat și viu, de blană,
Ce miaună a plâns, cerșindu-ți hrană?
De-l iei cumva în brațe, ești mâncat!
N-ai cum să-ți spui că-i doar o simplă toană
Pe care o bifezi și ai uitat;
Ce faci de vei găsi, abandonat,
Un ghemotoc tărcat și viu, de blană?
În casa ta ar fi un răsfățat,
Surprinzătoare, dulce lighioană,
Un înger altoit cu o satană,
Stăpân pe al tău suflet și în pat.
Ce faci de-l vei găsi, abandonat?
Noaptea, toate pisicile sunt negre
David Valentin
Pisica are blană-ntunecată,
Când noaptea își așterne lin cortina.
Dar ghearele-s prezente, căci felina
Mereu să zgârie ar fi tentată.
Nu ai să știi nici cauza nici vina,
De cicatrice fața ți-e brăzdată;
Pisica are blana-ntunecată
Când noaptea își așterne lin cortina.
Cu cizme roșii, mult prea machiată,
M-a abordat la asfințit blondina,
Dar la hotel, când am aprins lumina,
Am observat surprins, de astă dată:
Pisica avea blana-ntunecată!
Vedetisme
Teodora Pascale
Pisica este astăzi la comandă,
Ți-apasă ale inimii butoane
Și-i schimbă ritmul, dacă are toane,
Într-unul săltăreț, de sarabandă.
Surprinde, nu se-nscrie în șabloane,
Nu știi ce e, „Ducesă” ori pirandă,
Pisica este astăzi la comandă,
Ți-apasă ale inimii butoane.
Un „Tom și Jerry” n-o mai recomandă;
Se vrea vedetă-n filme și romane,
„Catwoman”, cu tendințe nimfomane,
Motanii să-i aducă ei ofrandă:
Pisica este astăzi la comandă!
Surogat
David Valentin
Prefer pisica-albastră de Rusia,
O balerină cu mișcări agile,
Ce poartă poante, chiar și espadrile
Și-mi explorează des anatomia.
Vrea doar în limuzine și în vile
Urăște suta, dar preferă mia,
Ciudat, prefer albastra de Rusia,
O balerină cu mișcări febrile.
Pensionar, mă roade sărăcia,
Mi-s casa și finanțele umile,
Dar nu-i nevoie sa mai iau pastile,
Căci și de locuiesc în România,
Prefer pisica-albastră de Rusia.
Secretul sfinxului
Teodora Pascale
Ești Sfinx, motan de rasă egipteană,
Ridat și chel și foarte musculos,
Rarisim exemplar, deci prețios,
Interesat de mâțele cu blană.
Atrăgător, chiar de nu ești frumos,
Ai fanele alese pe sprânceană;
Ești Sfinx, motan de rasă egipteană,
Ridat și chel și foarte musculos.
În taină ai iubit o diafană
Pisică-albastră, sincer și duios,
Dar a pierit în mod misterios,
Căci soarta-i pregătise o capcană…
Ești Sfinx, acum, iar inima ți-e stană.
Pe post de Sfinx
David Valentin
Sunt un Tutankamon afurisit,
Deși n-am în dotare piramide;
Mă blestemă pisicile gravide
Ce le-am sedus, apoi le-am părăsit.
Cu Bastet, în nisipurile-aride,
Cuprinși de pasiune ne-am iubit;
Sunt un Tutankamon afurisit,
Deși n-am în dotare piramide.
Luxor e un oraș acum ticsit
De-ai mei bastarzi, ce-n nopțile toride,
Iubesc pisici în camere sordide…
Egiptul este ca și cucerit!
Sunt un Tutankamon afurisit!
Motanul TUTankamon
Teodora Pascale
În van te-ncarcă Ra cu energie,
Iar zeități–pisici ai consolat,
Căci numele vestit te-a obligat,
Fiind celebru în mitologie.
În timp ce te fălești, neîncetat,
Consoarta ți-e cu alții la orgie;
În van te-ncarcă Ra cu energie,
Iar zeități–pisici ai consolat.
Te-ai hotărât să pleci în pribegie
De când, la pont, hingheri te-au capturat,
Apoi, lipsiți de milă te-au castrat
Și vor să te prepare ca mumie.
În van te-ncarcă Ra cu energie.
Munca în zadar
David Valentin
Nu o să-mi dau cu tigva de pereți,
Fiindcă sunt mai grave tragedii,
Să întâlnești pisici cu maladii…
Ce ți le pun în cale proxeneți.
Degeaba ai zorzoane aurii,
Când doar cu apă rece te îmbeți,
Nu o să-mi dau cu tigva de pereți,
Fiindcă sunt mai grave tragedii.
Acei hingheri sunt niște nătăfleți
Și nu s-ar deranja de ei ar ști
Că un motan posedă nouă vieți
Și numai trei perechi de fudulii…
Nu o să-mi dau cu tigva de pereți.
Vrăjeala nu se pierde
Teodora Pascale
Zeiță egipteană-a fost pisica,
Chiar demon–ucenic de vrăjitoare
În vremi de inchiziție, amare;
Azi – ghem de blană-n brațe la bunica.
E decăderea speciei, se pare,
Nici șoarecele nu-i mai știe frica;
Zeiță egipteană-a fost pisica,
Chiar demon–ucenic de vrăjitoare.
Când pe alei nu mișcă mai nimica,
Iar luna-n cețuri dă să se-nfășoare,
Motanii ies, vrăjiți, la vânătoare –
A mâței cu ochi verzi, precum urzica…
O vrăjitoare a rămas pisica!
Pisica la apă
David Valentin
Pisica să înoate nu prea știe,
În mare sau în râu cu apă lină.
Se-neacă dacă pică în piscină
Sau în pahare pline cu tărie.
Se furișează, intră în mașină
Și-apoi o storci – e mare tragedie;
Pisica să înoate nu prea știe,
În mare sau în râu cu apă lină.
Sub a Selenei rază străvezie,
În spuma din jacuzzi, o felină,
În venă mi-a turnat adrenalină
Ce mi-a produs urgent tahicardie…
Chiar dacă să înoate nu prea știe!
APArențe
Teodora Pascale
Pisicile-s ființe complicate,
Greu de pătruns și chiar alunecoase;
Preferă peștii dar devin nervoase
În ape tulburi când sunt aruncate.
Se vor, e drept, sirene grațioase,
Dar au fobii la apă, din păcate;
Pisicile-s ființe complicate,
Greu de pătruns și chiar alunecoase.
În schimb, sunt foarte bine adaptate
La viața de alcov și trag foloase
Când fraierii, pe rând, le pică-n plase
Și cad la fund, deși ei știu să-înoate.
Pisicile-s ființe complicate…
Nerecunoștință
David Valentin
Când iei, naiv, pisicile în brațe
E risc major să te apuce-n gheare,
Îți fac coșmaruri, zilele amare,
Ba vor și-n cârcă să ți se cocoațe.
Piscină, vilă, Mercedes, mâncare,
Le dai, dar sunt doar lacome becațe;
Când iei, naiv, pisicile în brațe,
E risc major să te apuce-n gheare.
Au doar un singur gând: să te înhațe,
Imprevizibile în comportare,
De nu le satisfaci în graba mare,
Îți pun pe dată pletele pe moațe…
Când iei, naiv, pisicile în brațe.
Motanul hrăpăreț
Teodora Pascale
Când prins e la ulcica de smântână,
Motanul vina dă pe cine poate;
Încearcă explicații mieunate,
Doar-doar îl va ierta a lui stăpână.
E lacom și-are pofte desfrânate
Și fură tot ce-i e la îndemână;
Când prins e la ulcica de smântână,
Motanul vina dă pe cine poate.
„Iubirile” dureaz-o săptămână,
Iar ele îl stuchesc de supărate,
Că le-a lăsat cu buzele umflate
Și ce promite uită sau amână…
Doar el se dedulcește la smântână!
Pisica n-are logică adâncă
David Valentin
Pisicile n-au logică adâncă,
Sunt superficiale, din păcate;
Cu multă ușurință cad pe spate,
Și cred că tot ce zboară se mănâncă.
Confundă litiaza cu o stâncă,
Bizar și pe Terente cu Socrate;
Pisicile n-au logica adâncă,
Sunt superficiale, din păcate.
De le momești, ușor îți cad în brâncă,
Cu cozile stufoase ridicate,
Apoi rămân cu buzele umflate…
Căci nimeni n-a găsit pe lume încă,
Pisică, având logică adâncă!
În pat cu Socrate?
Teodora Pascale
Pisicile sunt, totuși, limitate,
Un simplu animal de companie;
Pretinzi să facă azi filozofie
În viață și-n desenele-animate?
Preferi pisica blondă și nurlie,
Ori una să-ți citeze din Socrate?
Pisicile sunt, totuși, limitate,
Un simplu animal de companie.
Pe-același calapod le-alegi pe toate –
Naive, dar frumoase îți plac ție,
Capabile, în schimb, de viclenie
De-ajungi să le mănânci din palmă, poate…
Pisicile sunt, totuși, limitate!
Nu am s-ajung precum Socrate!
David Valentin
Eu n-am de gând s-ajung precum Socrate,
Să beau cucută, într-o pușcărie,
Nu vreau nicio Xantipă de soție,
O mâță ce atacă pe la spate.
Eu beau vârtos și vin, dar și răchie,
Nu-s filozof, dar știu puțin din toate:
Eu n-am de gând s-ajung precum Socrate,
Să beau cucută, într-o pușcărie.
Aterizai în pat, pe înserate,
La o pisică ce-o chema Mărie.
Mi-ai spus că-i grea, acuma mi-e soție
Și-apoi, că e copilul lui Stamate…
Sunt calm, nu vreau s-ajung precum Socrate!
Motanul perfect
Teodora Pascale
Eu cu motanul Cheshire m-am cuplat,
Fiind de al său zâmbet cucerită
Și de magia sa neîntâlnită:
Apare și dispare brusc din pat.
În felul ăsta, sunt mai ocrotită
De vine prea devreme-al meu bărbat;
Eu cu motanul Cheshire m-am cuplat,
Fiind de al său zâmbet cucerită.
Nici draga Alice nu a obiectat –
În Wonderland povestea-i isprăvită –
Aveam, ce-i drept, cucuta pregătită
Dar nimeni, încă, nu m-a supărat…
Eu cu motanul Cheshire m-am cuplat!
Eu m-am cuplat doar cu pisici bipede
David Valentin
Eu m-am cuplat doar cu pisici bipede,
Le-am așteptat în gheare să îmi pice,
Eram atuncea tânăr și ferice,
Dar tu ești disperată, cum se vede.
Într-un jacuzzi l-am avut complice,
Cu două mâțe și pe Arhimede.
Dar precizez, erau pisici bipede,
Le-am așteptat în gheare să îmi pice.
Am plumbi în fese, tragice mirede,
C-au încercat plăcerea să mi-o strice
Motani, ce-au tras în mine cu alice…
Căci i-ai plătit, vicleano, cu monede,
Că m-am cuplat doar cu pisici bipede!
Nu te da la fund
Teodora Pascale
Eu când atac, port armele cu mine
Și nu lucrez cu intermediari;
Am gheare, colți și farmecele tari –
În urmă las regrete și suspine.
Vânez motani potenți, milionari,
Evit atent amoruri clandestine,
Eu când atac, port armele cu mine
Și nu lucrez cu intermediari.
Poziția mi-aleg cum îmi convine –
Bipedă sunt, în cale de-mi apari,
De legile lui Arhimede sari,
Dar ia-ți medicamentele cu tine:
Eu când atac, fac victime, reține!
Eu am mereu pastilele la mine
David Valentin
Eu am mereu pastilele cu mine
Și nu mă dau la fund, nici dacă vrei;
Desaga-mi este plină de idei –
Predomină acelea misogine.
Când uneori o iau și pe ulei
La birt, citesc rondeluri de la tine;
Chiar dacă am pastilele cu mine,
Eu nu mă dau la fund, nici dacă vrei.
Amenințat pe față de feline
Că mă vor transforma în tăiței,
Cum n-am deloc apucături de gay,
Sunt obligat, deși nu-mi pică bine,
Să am mereu pastilele la mine!
„Pisica pe acoperișul fierbinte”
Teodora Pascale
Pe-a sa „Pisică”, Tennessee, fierbinte,
O studie direct pe-acoperiș;
În stilul psihologic dar fățiș,
A „dezbrăcat”-o cu luare-aminte.
Cuvintele-i, tăioase ca un șiș,
Descriu femeia lacomă, ce minte;
Pe-a lui „Pisică”, Tennessee, fierbinte,
O studie direct pe-acoperiș.
Nimic nu poate fi ca înainte,
Când falsitatea-i capul de afiș:
El intră în al viciului hățiș,
Ea face inutile jurăminte,
Că e pisica lui și e fierbinte…
Nu îmi plac tablele fierbinți
David Valentin
Sunt un motan bătrân, cu greutate,
Nu vreau pe case, unde-i cald sau ger.
Mai sufăr cronic de un astm stingher,
Așa că sus pe tablă, nu se poate!
Eu n-am, ca Tennessee, un trai mizer,
Iubind pe caturi mâțe nespălate.
Sunt un motan bătrân, cu greutate,
Nu vreau pe case, unde-i cald sau ger.
Anemic nu-s, am chiar surplus de fier,
Pitit în locuri foarte uzitate;
De ce să urc pe țigle-nfierbântate,
Când pot să te pârlesc și la parter?
Deși-s motan bătrân, cu greutate!
Bătrânețe haine grele
Teodora Pascale
Ne spui, blazat, că ai cam năpârlit
Și ai vertigo, astm, te gârbovești,
Pe urmă, că ai forța să pârlești,
Ori poate-ai vrut să zici că ești pârlit?
Noi știm deja că toate sunt povești
Și vrei să-nduioșezi, să fii iubit;
Ne spui, blazat, că ai cam năpârlit
Și ai vertigo, astm, te gârbovești.
Sub blana groasă ai adăpostit
Grămezi de mușchi și ne înnebunești,
Picăm în transă, versuri când grăiești…
La un harem cu mâțe te-ai gândit,
Să nu mai spui că tu ești nepârlit?
11Am năpârlit, dar numai parțial
David Valentin
Am năpârlit, dar numai parțial,
Am zone și cu păr ce stă măciucă,
Nu mai spera, că încă nu-s pe ducă,
Harem nu țin, căci prețu-i colosal.
Găsesc când vreau, ușor, o matracucă,
Din când în când mă las purtat de val;
Am năpârlit, dar numai parțial,
Am porțiuni cu păr ce stă măciucă.
Sunt piromanul fără de egal,
De dorul meu, o mâță se usucă,
O să îmi cumpăr totuși o perucă,
Să mai ascund instinctul meu carnal…
Am năpârlit, dar numai parțial!
O viață nouă
Teodora Pascale
Ești, azi, un biet motan la asfințit,
Dar vrei să ți se cânte osanale,
Să-ți miaune pisicile–vestale
C-așa un exemplar n-au întâlnit.
Specialist în sărituri mortale
Și bun amant, ai fost cândva iubit;
Ești, azi, un biet motan la asfințit,
Dar vrei să ți se cânte osanale.
La câte pisicuțe-ai păcălit
Ai merita pedepse capitale;
În schimb, chiar la apusul vieții tale,
Un suflet te iubește… infinit.
Ești, azi, în fața unui răsărit.
Rămân la cea veche
David Valentin
Nu o să mai rămân cu ochii-n soare
Mă străduiesc să n-o mai iau în freză,
Nici când o lunecoasă maidaneză,
Se freacă de picior, provocatoare…
Mai am în miocard o pioneză
Deci n-o să mai ofer ușor vreo floare;
Nu o să mai rămân cu ochii-n soare,
Mă străduiesc să n-o mai iau în freză.
Refuz să mai primesc vreo provocare,
Voi evada în veșnică asceză,
Chiar dacă vine, nudă, vreo stripteuză
Să-mi toarcă disperată la picioare…
Nu o să mai rămân cu ochii-n soare!
Confesionalul pisicilor
Teodora Pascale
Degrabă lepezi „blana” de ascet:
E de ajuns s-adulmeci o felină,
Că uiți de vârstă și de carantină,
Faci nuntă pisicească în boschet.
Emiți miorlauri tari ori în surdină,
Te crezi muzician dar și poet;
Degrabă lepezi „blana” de ascet,
Ajunge să adulmeci o felină.
„Chilia” ta, de fals anahoret,
E loc de promenadă feminină:
Pisici de rasă vin, în limuzină,
Să ți se spovedească în secret.
Degrabă scoți, pui „blana” de ascet!
Vânat hibernal
David Valentin
Va trebui să ies la vânătoare,
Acum, când din înalturi fulgii cad;
Am alergie la miros de brad,
Așa că-mi torn vreo câteva pahare.
Pe străzi e gălăgie ca în iad
Și riști oricând să calci pe-o pocnitoare;
Va trebui să ies la vânătoare,
Acum, când din înalturi fulgii cad.
Țin mult la părul meu de pe picioare,
Iar barba, nici pârlită n-am s-o rad;
Posibil în ispită iar să cad:
Pisicilor, fugiți, că e teroare
Va trebui să ies la vânătoare!
Vânătoare întreruptă
Teodora Pascale
Din locul tău secret, un mic pervaz,
Privești transpus, ‘năuntru, în odaie –
Uitând că este noapte, frig și ploaie –
Un vis frumos, cu ochii de topaz.
Stând pe sofa, în blana ei bălaie,
Ea îți provoacă cel mai fin extaz –
Din locul tău secret, un mic pervaz,
Privești transpus, năuntru, în odaie.
Abia aștepți să sari al ei pârleaz,
Căci ți-a zâmbit, tu ești o vâlvătaie,
Împingi fereastra… filmul ți se taie:
I s-a întors motanul (ce necaz!)
Și o zbughești grăbit, spre alt pervaz.
Vânat nocturn
David Valentin
Eu nu rămân nicicând pe dinafară,
Sunt gigolo, motan de acțiune,
Pisicile mă urmăresc nebune,
Fiindcă-s o adevărată fiară.
Când pe-o pisică pata mi se pune,
O cuceresc trecând prin foc și pară;
Eu nu rămân nicicând pe dinafară,
Sunt gigolo, motan de acțiune.
M-a prins o mâță șchioapă, surdă, chioară,
Tunată, de părea o bunăciune
Și dup-o noapte neagră, de tăciune,
O pensie-i plătesc, alimentară…
Mai bine rămâneam pe dinafară!
Senectute
Teodora Pascale
„Motaniada” ta s-a încheiat,
E vremea să te aciuezi în casă
Spunând „mersi” stăpânului, că-ți lasă
„Podoabele”, în loc să fii castrat.
Te-a stors de bani o mâță vicioasă –
A scos profit și s-a teleportat;
„Motaniada” ta s-a încheiat,
E vremea să te aciuezi în casă.
Nu mai escaladezi, ca altădat’ –
Abia te cațeri pe-o comodă joasă,
Iar blana, ce a fost cândva frumoasă,
Atârnă, de arăți ca împăiat.
„Motaniada” ta s-a încheiat!
M-am hotărât subit să rup pisica
David Valentin
M-am hotărât subit să rup pisica,
Pe bani puțini, să fac dintr-una, trei,
Să aibă cine prinde șoricei,
Dar teamă mi-e, că nu câștig nimica.
E fără seamăn de nervos Grivei,
O latră, pentru el e inamica;
M-am hotărât subit să rup pisica,
Pe bani puțini, să fac dintr-una, trei.
Mă tot tapează de biștari amica,
De euroi, dolari, dar și de lei,
Chiar dacă-mi va lipsi blănița ei,
Mai rău, de faliment mă roade frica…
Și m-am decis, subit, să rup pisica!
Avem nevoie de pisici
Teodora Pascale
Nu are rost să rupi o mâță-n trei,
Când ea ți se oferă, generoasă,
Cu botul umed, caldă, delicioasă,
Scoțând, suavă, un miorlau: „Mă vrei?”
Nu refuza, în lumea asta crasă,
Căldura unor brațe de femei,
Nu are rost să rupi o mâță-n trei,
Când ea ți se oferă, generoasă.
Alege bine grâul de costrei,
Să-ți fie pâinea albă și gustoasă;
Ia-ți o pisică tandră și de casă,
Nu asculta ce latră-n lanț Grivei,
Nu are rost să rupi o mâță-n trei.
PARTEA A DOUA
JURNALUL UNUI MAIDANEZ
E plin de dalmațieni
David Valentin
Dalmațienii-s mulți, dar nu îi vezi,
Cu blăni pătate-n față și pe dos,
Învârt afaceri, en detail, en gros,
Sunt patrupezi, iar uneori bipezi.
Să îi vopsești e muncă de prisos,
N-au pedigree, provin din maidanezi,
Dalmațienii-s mulți, dar nu îi vezi,
Cu blăni pătate-n față și pe dos.
Muncești din greu, dar fără de folos,
De haita lor nu poți să avansezi,
Ei colții și-i arată fioros,
Iar la ciolan încerci, doar, să visezi…
Dalmațienii-s mulți, dar nu îi vezi!
Falșii dalmațieni
Teodora Pascale
O „pată de culoare”-i necesară
În peisajul vieții, anodin,
Dar unii au exagerat puțin
Și petele în zeghe transformară.
De câini ce au covrigi în coadă-i plin
Și de credulii buni de tras pe sfoară;
O „pată de culoare”-i necesară
În peisajul vieții, anodin.
Dalmațienii falși ne înconjoară,
Butoanele puterii ei dețin;
Cât timp hoției nu-i găsim „vaccin”,
O pată neagră poartă astă țară.
Doar „pata de culoare”-i necesară.
O mie unu dalmațieni
David Valentin
Cruella-ar fi un prezident perfect
Că-i place doar cojoc dalmațian,
În haită latră toți și vor ciolan
Și pentru lege n-au deloc respect.
Poporul roade oase an de an,
Șoriciul, doar când anul e bisect.
Cruella-ar fi un prezident perfect,
Că-i place doar cojoc dalmațian.
Probabil neuronul ni-i defect,
Și punem botul când ne dau un ban,
Votăm buldog și ciobănesc german,
Cu-aspect blajin, dar caracter infect…
Cruella-ar fi un prezident perfect!
Reconversie
Teodora Pascale
Eu sunt Cruella, reabilitată,
Întoarsă de curând din pușcărie;
M-am să mai calc nicicând prin blănărie,
Mă-mbrac doar în sintetic fără pată.
Îmi plac nespus dulăii, iar ei, mie –
De mioritici parcă-s obsedată –
Eu sunt Cruella, reabilitată,
Întoarsă de curând din pușcărie.
Abia aștept, acum, să fiu curtată –
Politic, să încep din primărie
Și, exersând orice potlogărie,
Să fiu în fruntea haitei propulsată.
Sunt o Cruella reabilitată!
Emanciparea femeii
David Valentin
Ca la Grivei o să ne fie viața,
Femeia vrea acuma doar ciolan,
Nu fudulii, deci la sfârșit de an
Mă uit la știri și-mi pică iară fața.
Vom fi precum cățeii pe maidan,
Sunt mult prea mulți ce-ți toacă lent mătreața,
Ca la Grivei o să ne fie viața,
Femeia vrea acuma doar ciolan.
De-abia aștept să vină dimineața,
Să pot lătra pe tonul suburban;
Am îngropat un os pe-un loc viran,
Că ar fi vrut să mi-l confiște soața…
Ca la Grivei o să ne fie viața!
Iubiri canine
Teodora Pascale
Tu dai târcoale blocurilor gri,
Te-ai pripășit pe lângă tomberon;
Cu blana fumurie, mușchi beton,
Pari un dulău lipsit de pedigri.
Când „prinzi” un os, nu ești un harpagon,
Și celor slabi din el vei oferi;
Tu dai târcoale blocurilor gri,
Te-ai pripășit pe lângă tomberon.
O altă viață însă ți-ai dori,
De când cunoști o blondă cu breton,
Cochetă, parfumată – miss Bichon –
Ai vrea s-o ai, e taina inimii
Și dai târcoale blocurilor gri…
Nu vă jucați cu blondele!
David Valentin
M-a dus, cândva, o blondă în ispită,
Mi-a fluturat codița pe sub nas,
Eram pe-atunci un câine de pripas,
Dar tânăr și în mușchi cu dinamită.
Când ea lătra, având dulceață-n glas,
Mi se părea Madonna, travestită;
M-a dus, cândva, blondina în ispită,
Mi-a fluturat codița pe sub nas.
Am prins-o pe maidan, nepregătită,
De lookul ei în mod fatal atras,
Dar am simțit un junghi în pancreas…
Și am rămas șocat, era vopsită…
M-a dus, cândva, o blondă în ispită!
CreDulăul
Teodora Pascale
La miezul nopții, când e lună plină,
Instinctul tău de lup se manifestă
Și chiar de-ntreaga lume te detestă,
Tu urli, inspirat de-a ta „regină”.
Destinul ți-a jucat o nouă festă –
Te poartă-n lesă, iar, o cabotină;
La miezul nopții, când e lună plină,
Instinctul tău de lup se manifestă.
Tu o iubești și o absolvi de vină,
Mai mult, declari că-i bună și modestă,
Că, din cățele, e cea mai onestă;
Vecinii știu și râd, mai în surdină,
La miezul nopții, când e lună plină…
Laconică
David Valentin
Eu latru doar de două ori pe lună,
Când se revoltă maiul, cordul, splina
Și sunt tentat să emigrez în China,
Visând să am o soartă mult mai bună.
Aicea cântă tare și găina,
Deși, sunt sigur, n-are ce să spună;
Eu latru doar de două ori pe lună,
Când se revoltă maiul, cordul, splina.
Degeaba vreau să meargă toate strună,
E scump curentul, gazul și benzina
Și când mă duc să îmi ridic chenzina,
La bancomat, alarmele îmi sună…
Și latru, dar de două ori pe lună!
Justițiarul
Teodora Pascale
Mai greu ți se ajunge cu prăjina
La nas, dar mut rămâi când mă privești;
Laconic sau vocal, fii cum dorești,
Dar am pretenții, dacă stingi lumina.
Nu da rabat, de spui că mă iubești,
În caz contrar, te deportez în China,
Mai greu ți se ajunge cu prăjina
La nas, dar mut rămâi, când mă privești.
Abia îți stăpânești adrenalina
Și-i muști pe infractori, cum îi zărești;
Pe cei din Parlament, de-i tăvălești,
Trimit hingherii iute, cu mașina,
Dar greu te-ajung cu lațul și prăjina.
Valoarea mea…
David Valentin
N-am teamă de prăjină, nici de bâtă,
Dar recunosc, mi-e frică de juvăț,
Căci pentr-o clipă, numai, de răsfăț,
Ajungi să stai o viață c-o urâtă.
De fire sunt glumeț și șugubăț,
Nu-mi place atmosfera mohorâtă,
N-am teamă de prăjină, nici de bâtă,
Dar recunosc, mi-e frică de juvăț.
Avertizez pe cine mă-ntărâtă
Și vrea pe spate să îmi pună hăț,
C-am să le fac cucuie sub clăbăț
Și vânătăi, că-s fire hotărâtă…
N-am teamă de prăjină, nici de bâtă!
Iubirea, ca o lesă
Teodora Pascale
Să spunem numai lucruri minunate
De câini, ai noștri paznici credincioși,
Ori mici prieteni nostimi și pufoși,
Ce ne iubesc, cu suflete curate.
Mai mari, mai mici, rămân copii blănoși,
Iar sorțile de noi le sunt legate;
Să spunem numai lucruri minunate
De câini, ai noștri paznici credincioși.
Ne-amestecăm în viața lor, în toate:
Îi vrem perfect hrăniți și sănătoși
Și-i îmbrăcăm, să fie mai frumoși,
Iar ei habar nu au de libertate.
Noi spunem, facem lucruri minunate…
Vise, maică, vise!
David Valentin
Dulcegării din astea-am auzit,
Rostite de hingheri, la o băută,
Dar, din păcate, treaba stă să pută
Și bate vântul rece și-ascuțit.
Un cerșetor ciupește o lăută,
Iar porcii se așteaptă la cuțit;
Dulcegării din astea-am auzit,
Rostite de hingheri, la o băută.
În China, câinii toți se tem cumplit,
Că nu vor mai ajunge ani o sută,
La București, la microfon, o brută
Ne spune că românu-i fericit…
Dulcegării din astea-am auzit!
Leru-i ler… da-i efemer
Teodora Pascale
Ne lingem iar pe bot, de sărbători,
Doar linge–blide se înfig în față,
Buldogii, dobermanii se cocoață
În fruntea mesei – niște trădători.
Tot ei, cu mult tupeu, ne dau povață
Să nu mai fim așa cheltuitori;
Ne lingem iar pe bot, de sărbători,
Doar linge–blide se înfig în față.
Ajuns acasă, ca de-atâtea ori,
Tu „aspirina de săraci” înhață,
E tot ce vei gusta în astă viață
Și poate doi covrigi, că-s hrănitori.
Ne lingem iar pe bot, de sărbători…
Dorință de Crăciun
David Valentin
Aș vrea să fiu gigantul Saint Bernard,
Să am legat la gât un butoiaș,
Un greucean cu faimă în oraș,
Să am statuie și pe bulevard.
În cramă să îmi cânte-un ceteraș,
Când merg spre casă să mă țin de gard.
Aș vrea să fiu gigantul Saint Bernard,
Să am legat la gât un butoiaș.
Împins de un avânt patriotard,
Aș vrea să fiu la toți cățeii naș,
Ca javrele s-adun pe un făraș,
Că au averi de peste-un miliard…
Aș vrea să fiu gigantul Saint Bernard!
Rase și rasism
Teodora Pascale
De-ai fi un Beagle, calm și agreabil,
Italian Volpino-aș vrea să par,
Am fi un cuplu extraordinar
Și am trăi „la vie en rose”, probabil.
Nu am avea restricții la hotar
Și Europa ne-ar primi afabil;
De-ai fi un Beagle, calm și agreabil,
Italian Volpino-aș vrea să par.
Doar bietul mioritic nu-i „valabil”,
Să intre-n Schengen este în zadar,
Acuma-i spune „nu” un cancelar,
Vezi, Doamne, pe motiv că nu-i „prizabil”
Și nu-i și el un Beagle agreabil.
Câinele habsburgic
David Valentin
Cățelul Pinscher e un pișicher,
Ce viețuiește-n Alpi austrieci,
O țară ce-i condusă de berbeci,
Și-n care un măgar e premier.
Pe unde umblă, văile sunt seci,
Iar pomii cad sub jetul lui de fier,
Că-s de stejar, de fag sau conifer,
Păduri virgine-au dispărut pe veci.
Înjuri, steril, toți sfinții de prin cer –
La vamă-ți crește barba până treci!
În Dunăre ai vrea să îl îneci,
Dar el e-n Schengen, și se dă boier.
Cățelul Pinscher e un pișicher!
Miss Pudel
Teodora Pascale
Mă deconspir – sunt Puddy Pudelina,
Ispititoare, falsă pudibondă
De rasă, cu porniri de vagabondă –
Pe unde trec, ridic adrenalina.
Vă duc pe toți de nas, deși sunt blondă,
Prefer bijuterii și limuzina;
Mă deconspir – sunt Puddy Pudelina,
Ispititoare, falsă pudibondă.
De sunt așa, stăpâna poartă vina,
Căci m-a crescut să par o demimondă,
Cu fanii să pot umple o rotondă,
Fiind, pe la concursuri, eroina
Cea premiată: Puddy Pudelina.
Eram un pudic, însă mi-a trecut!
David Valentin
Eram un pudic, însă mi-a trecut –
Nu îmi permit, având un trai mizer,
Tupeu posed cât un fox terrier,
La o statură ca de malamut.
Să trec în Schengen de decenii sper,
Austriecii însă nu m-au vrut,
Eram un pudic, însă mi-a trecut,
Nu îmi permit, având un trai mizer.
Pe șest – oficial nu am putut –
Mă fac chiar în Viena gunoier,
Le voi marca copacii-n cartier
Și mult noroc pe străzi le las tribut…
Eram un pudic, însă mi-a trecut!
Dorință de Crăciun
Teodora Pascale
Aș vrea să nu fiu câine, pe Crăciun
Să-l pot întâmpina cu bucurie,
Din ce mi-a pus Destinul pe tipsie,
La rându-mi, să ofer ce e mai bun.
Lui Ares, arme doar de jucărie
I-aș da, apoi l-aș declara nebun;
Aș vrea să nu fiu câine, pe Crăciun
Să-l pot întâmpina cu bucurie.
Mai sper, în van, să nu mă indispun
Când văd iar la TV, transmise-n vrie,
Imagini cu lătrăi, în Primărie,
Ce-mpart la cei sărmani doar în Ajun.
Eu vreau să nu fiu câine, de Crăciun.
Nu vreau să fiu un câine, de Crăciun!
David Valentin
Nu vreau să fiu un câine, de Crăciun,
Fiindcă este doar o dată-n an,
Prea rar aș roade osul din ciolan
Și pofta-n cui ar trebui să-mi pun.
Nu aș dori să am nici chip uman,
Pe care veșnic masca să îmi pun;
Nu vreau să fiu un câine, de Crăciun,
Acesta cade doar o dată-n an,
Promisiuni, baloane de săpun,
Atât primește câinele sărman,
Șacalii-l lasă fără nici un ban,
Iar ei de sărbători mai dau un tun…
Nu vreau să fiu un câine, de Crăciun.
Pseudocâine
Teodora Pascale
Transmit un S.O.S. din „închisoare”,
Căci am ajuns „bichonul de poșetă”:
Stăpâna mea smucită, o vedetă,
Mă plimbă unde ei i se năzare.
Chiar de-s mascul, am fundă bleu, cochetă
Și haine cu paiete lucitoare;
Transmit un S.O.S. din „închisoare”,
Căci am ajuns „bichonul de poșetă”.
Când sunt cu ea, de frică, latru tare,
Că, altfel, iar mă uită pe banchetă,
Ori, de mă poartă-n lesă, la șuetă,
Risc să mă calce lumea în picioare.
Transmit un S.O.S. din „închisoare”!
Sos, pe dracu!
David Valentin
La închisoare treaba este groasă,
Se-aruncă nu cu sos, ci cu chiftele;
Alunecă perfect printre zăbrele
Și pică pe podeaua cam jegoasă.
Aici se-adună șuți, bandiți, lichele,
O faună de-a dreptul tenebroasă,
La închisoare treaba este groasă,
Se-aruncă nu cu sos, ci cu chiftele.
Sunt pitbulli cu o mutră fioroasă,
Dar și celule pline cu cățele
Parșive, slabe, puse doar pe rele,
Căci le convine hruba-ntunecoasă…
La închisoare treaba este groasă!
În rol de avocat
Teodora Pascale
N-ai să mă sperii, pitbull fioros,
Știu că ascunzi o inimă duioasă
Și-am să te-aștept să te întorci acasă –
Ai, la păstrare, cel mai strașnic os.
Mă știi, eu de pe stradă-am fost culeasă
De-al tău stăpân, un tânăr generos;
N-ai să mă sperii, pitbull fioros,
Știu că ascunzi o inimă duioasă.
Vei fi din pușcărie, astăzi, scos;
A fost o mărturie mincinoasă
Depusă de o fiară odioasă,
Dar te-a salvat un avocat zelos…
Eu sunt aceea, pitbull fioros!
Stres permanent
David Valentin
De avocați mi-e frică cel mai tare,
Iar dacă e și câine, sunt stresat,
Din negru, face alb imaculat
Și din bichoni, îngrozitoare fiare.
Un Brac German pe viață-i condamnat,
C-a îndrăznit, săracul, să se-nsoare;
De avocați mi-e frică cel mai tare,
Iar dacă e și câine, sunt stresat.
Ca optimist ce sunt, am divorțat,
Aveam o vilă cu piscină mare,
Acum: garsonieră, stropitoare,
Și-o rablă de Logan abandonat!
De avocați mi-e frică cel mai tare!
Declarație pe propria răspundere
Teodora Pascale
Eu sunt dulăul antisocial –
Marchez, când vreau, cu udul meu, trotuare,
Copaci, stâlpi de lumină, semafoare,
Clădiri cu faimă rea, în special.
Mă sprijin doar pe trei dintre picioare,
Pe-al patrulea îl salt, cam trivial;
Eu sunt dulăul antisocial –
Marchez, când vreau, cu udul meu, trotuare.
Taxez ce-mi pare fals ori imoral –
Slugărnicia, lipsa de onoare
Și chiar de risc s-ajung la închisoare,
La Parlament mă scap… torențial,
De sărbători, că-s antisocial.
Sunt un dulău, dar socializez
David Valentin
Sunt fioros, dar socializez
Și mușc, chiar cu dantura mea uzată,
Scăpat din lanț, eu îi capsez îndată
Pe cei la care-n veci nu rezonez.
Mulți ar dori să pară fără pată –
Sunt javre fără minte, fără crez –
Sunt fioros, dar socializez
Și-i mușc, chiar cu dantura mea uzată.
Când e Crăciun, mă entuziasmez –
Aleșii ies pe străzi, prin frig și zloată
Și chiar de am probleme la prostată,
Îngurgitez lichide, să-i marchez…
Sunt fioros, dar socializez!
Dorință ascunsă
Teodora Pascale
E drept, n-am fost eu un cățel cuminte,
Dar tot i-am scris lui Moșu’, de Crăciun,
Că vreau la anu’ un stăpân mai bun,
Ce nu încalcă legi și jurăminte,
Nu joacă rol de înfocat tribun,
Jongler ce scoate din joben cuvinte;
E drept, n-am fost eu un cățel cuminte,
Dar tot i-am scris lui Moșu’, de Crăciun.
Dorința mea, nespusă dar fierbinte:
Să nu ne plece tinerii-n surghiun,
Lăsând pe mâna unui dog nebun
O țară ce-are zdrențe drept veșminte.
N-o spun… căci n-am fost un cățel cuminte.
Mituri spulberate
David Valentin
Eu nu mai cred demult în Moș Crăciun,
Că umblă permanent cu fofârlica,
La maidanezi el nu le dă nimica,
Iar la buldogi: ciolan, mistreț, morun….
Mă săgetează tare lingurica
Și l-aș mușca cu un avânt nebun;
Eu nu-l mai cred demult pe Moș Crăciun,
Că umblă permanent cu fofârlica.
Am reușit cumplit să mă răzbun:
Pe când intra, pe-ascuns, la vecinica,
Probabil să îi mângâie pisica,
Eu i-am mâncat un ren. Pe cel mai bun…
Căci nu mai cred demult în Moș Crăciun!
Viață de câine
Teodora Pascale
În Europa-i greu să fii cățel:
Barzoiul rus e, practic, alungat,
Griffonul olandez, discreditat,
Pe Teckelul german nu-l vrem, defel.
În spaniel englez m-am deghizat –
N-am reușit pe nimeni să înșel!
În Europa-i greu să fii cățel,
Barzoiul rus e, practic, alungat.
Sunt mioritic românesc, rebel
Și totuși Moș Crăciun m-a angajat
În locul unui ren, ce-a decedat,
La sanie să trag, să mă deșel…
În Europa-i greu să fii cățel!
E greu să păcălești pe cei din jur
David Valentin
E greu să păcălești pe cei din jur
Când ești mărunt și puțintel la trup,
E imposibil să te dai drept lup,
Chiar dacă ai pe creștet părul sur.
Ai șanse mari să poposești la zdup,
Când minți, te-mpleticești ca un mahmur;
E greu să păcălești pe cei din jur
Când ești mărunt și puțintel la trup.
Degeaba vrei să pari că ești un dur,
La sanie se trage doar în grup.
Ia lecții de la Husky, ce o rup
La fugă, pân’ la Pol, apoi retur…
E greu să păcălești pe cei din jur!
Sacrificiu din dragoste
Teodora Pascale
Te știu, ești șeful haitei, stai în față,
Specialistul în orientare,
Mic dictator în lumea asta mare,
Conduci chiar de e ger, polei ori ceață.
Pretinzi supunere și ascultare,
Să tragă toți la sanie, învață;
Te știu, ești șeful haitei, stai în față,
Specialistul în orientare.
Dar ai ajuns mai rău ca o paiață,
Vrăjit de patru zvelte, lungi picioare,
O albă samoyed, încântătoare
Și ai ales, cu ea, o altă viață:
Șef nu mai ești și nu mai stai în față.
22Nu-i mare avantaj să fii un star
David Valentin
Nu-i mare avantaj să fii un star,
În special când treaba stă să fiarbă,
Trăgând în piept țigări cu smoc de iarbă
Și fete cu picioare de ogar.
O vreme ai și bani în buzunar,
Dar anii trec și-ncepi să-njuri în barbă;
Nu-i mare avantaj să fii un star,
În special când treaba stă să fiarbă.
Chiar șef, o să constați în mod bizar,
Că la canine dragostea nu-i oarbă,
Sunt dive ce din cont ar vrea să-ți soarbă
Și chiar ciolanu-ți lasă gust amar…
Nu-i mare avantaj să fii un star!
Suflet de câine
Teodora Pascale
Zăpadă nu-i, s-astupe murdăria,
Pe stradă sunt doar câinii gunoieri,
Să ia gunoaiele de azi, de ieri,
Ce-au devenit o plagă-n România.
Ies la iveală marile averi –
Le-au strâns cei care-n sânge au hoția;
Zăpadă nu-i, s-astupe murdăria,
Pe stradă sunt doar câinii gunoieri.
Acum, în suflet crește bălăria,
Ne comportăm de parc-am fi hingheri,
Căci am uitat că suntem efemeri
Și în a dărui stă bucuria.
Zăpadă nu-i, s-astupe murdăria…
Cârpeală hibernală
David Valentin
Zăpada cade peste neuroni
Și rațiunea a plecat pe schiuri,
E creierul întins pe bigudiuri,
Iar encefalul umblă cu șoșoni.
E frig cumplit la pol și în pustiuri,
Dar Husky vrea igluuri și laponi,
Zăpada cade peste neuroni
Și rațiunea a plecat pe schiuri.
Azor mi-a rupt bucăți din pantaloni
Credea că-s ren și-s as în travestiuri:
Veneau, cu pălării și pardesiuri,
La soață-n lipsa mea, vreo doi zdrahoni…
Zăpada cade peste neuroni!
Minuni de sărbători
Teodora Pascale
De sărbători – Crăciun ori Anul Nou,
Mimăm cu nonșalanță fericirea,
Sub măști ne-ascundem chipul, chiar și firea
Și evităm limbajul de argou.
Se dă, în cântec de colinde, știrea:
Bogații lasă luxul pe ghetou!
De sărbători – Crăciun ori Anul Nou,
Mimăm cu nonșalanță fericirea.
N-ai cum să schimbi potaia în erou,
În Moș Crăciun nu-mbraci tu omenirea
Ca, mai apoi, s-aducă-n dar iubirea:
E doar un vis frumos, ca un ecou,
De sărbători – Crăciun ori Anul Nou.
Colindă canină
David Valentin
Venit-a și o veste minunată,
E iarnă, ger, dar cerul e senin.
Ne fură guvernanții mai puțin,
Și spun că dau o rentă majorată.
Mai pregătesc și viitor de chin:
Doar oase vom mânca, așa se-arată;
Venit-a și o veste minunată,
E iarnă, ger dar cerul e senin.
Cățeii n-au nici mamă, n-au nici tată,
Iar pitbulii-s mereu cu contul plin,
Dar salt piciorul ca un balerin
Și-o să-i sprayez pe nodul de cravată…
Aceasta e o veste minunată!
Vine Moșul?
Teodora Pascale
Colindă Moșul, fără îndoială,
Nu spune: „Ho-Ho-Ho”, ci: „Ham-Ham-Ham”,
Strămoși nu îi sunt Eva și Adam,
Ci o cotârlă de la Pol, banală.
A-nlocuit în grabă un infam,
Alt Moș, ce se lăsase pe tânjeală;
Colindă Moșul, fără îndoială,
Nu spune:”Ho-Ho-Ho”, ci: „Ham-Ham-Ham”.
Copiii îl așteaptă, cu sfială
Și obrăjorii calzi lipiți de geam,
Să-l vadă și să-i spună un: „Mulțam!”,
Sperând că darul nu e o vrăjeală,
Iar Moșul vine, fără îndoială…
Și Moșul are îndoieli
David Valentin
Mai are Moșul câte-o îndoială,
Degeaba își dorește-o Crăciuniță.
Îmbracă un roșcat costum de fiță,
Dar tolba sa deja-i aproape goală.
Și la un doberman, dulău de viță,
Îi cad șiroaie lacrimile-n poală;
Mai are Moșul câte-o îndoială,
Degeaba își dorește-o Crăciuniță.
Sunt babe ce-l așteaptă-n pielea goală,
Iar altele, pe masă c-o ciorbiță
Sau cu tupeu, răscoaptă, o momiță
Îi pun pe drum să mânce într-o oală…
Mai are Moșul câte-o îndoială!
Moșul e la noi, de Ajun
Teodora Pascale
Cel mai dorit moșneag din vechiul an
E așteptat cu prăjituri și lapte,
Nu-i va știrbi din faimă-n astă noapte
Nici chiar vestitul fante don Juan.
Capabil este de mărețe fapte
Și darnic cu noi toate, simultan,
Cel mai dorit moșneag din vechiul an
E așteptat, cu prăjituri și lapte.
Vă deconspir că Moșu-i pehlivan
Și vine doar la cățelușe coapte
Iar noi, în calde mârâieli ori șoapte,
Îi demonstrăm că n-a sosit în van
Cel mai dorit moșneag din vechiul an.
Aveți de Moșul grijă, e bătrân
David Valentin
Aveți de Moșul grijă, e bătrân
Și suferind – alergic e la lapte,
Mai bine îl serviți cu mere coapte,
Decât cu lapte proaspăt, muls din sân.
Femeile mature, chiar răscoapte,
Doi langoși au deasupra, pe plămân,
Aveți de Moșul grijă, e bătrân
Și suferind – alergic e la lapte.
În țeastă îi mocnește-un gând păgân,
În sanie, un dor din miazănoapte,
Dar vor rămâne vise, nu și fapte,
Doar renii lui se vor iubi în fân…
Aveți de Moșul grijă, e bătrân!
Crăciun canin
Teodora Pascale
Mi-am pus costum de sexi–crăciuniță,
Să caut Moși, pe feisbuc, în rețea,
Le-arăt CV-ul – poate la cafea –
Și-atuurile clare, de actriță.
Eu știu că asta-i meserie grea,
Dar am un deficit la pușculiță;
Mi-am pus costum de sexi–crăciuniță,
Să caut Moși, pe feisbuc, în rețea.
Caninii îmi sunt lungi și am codiță,
Când latru, unii spun că aș fi rea,
Chiar dacă port mănuși de catifea –
Dar pentru Moși, eu sunt o nouă „fiță”.
Sunt sexi în costum de crăciuniță.
Suflete de câini
David Valentin
Eu așteptam o mândră Crăciuniță
Având o vârstă și moral incert,
Cu Murfatlar, felii de Camembert,
Dar m-am trezit la ușă c-o căpriță.
Cum în zootehnie sunt expert,
Văzui că-n sus ținea a sa codiță,
Dar așteptam o mândră Crăciuniță,
Având o vârstă și moral incert.
Am dat cu un ciocan în pușculiță,
Să am și eu de sărbători desert,
Dar se porni pe dată un concert
De lătrături și o goni Bobiță…
Degeaba așteptam o Crăciuniță…
Petrecerea Noului An
Teodora Pascale
Noi suntem maidanezi europeni,
Ieșim pe străzi să facem atmosferă,
Ne-am deghizat de bal, în premieră,
În politruci ori Moș Crăciuni și reni.
Va fi o sărbătoare austeră,
Cu bere, mici – știutele pomeni;
Noi suntem maidanezi europeni,
Ieșim pe străzi să facem atmosferă.
Ne facem artificii din coceni,
Afară-i bine-avem efect de seră,
În case-i frig – stă cine îl preferă;
Vom colinda ca niște buni mireni,
Noi, niște maidanezi europeni!
Revelion la Viena
David Valentin
Deși de pureci mi-este blana plină,
Am unghii lungi, de mă apucă jena,
Eu vreau Revelion, dar la Viena,
De la austrieci să iau lumină.
E clar că nu-s amic cu igiena,
Aș vrea s-arăt și eu ca o hermină;
Deși de pureci mi-este blana plină
Și-am unghii lungi, de mă apucă jena.
O să mă furișez într-o mașină,
E drumul scump, că-ți vine să-ți tai vena;
O să-mi maschez din răsputeri halena,
Că-n Prater vreau un vals c-o pudelină…
Deși de pureci mi-este blana plină!
Avem di tăti
Teodora Pascale
Revelion la gura sobei fac,
Căci pentru foc am rupt din gard, uluci,
Pe coș să-mi iasă fumul, vălătuci
Și îmi botez o pâine, cozonac.
Voi fi cu dogul meu, ca niște cuci,
Dar orice poftă are-i satisfac;
Revelion la gura sobei fac,
Căci pentru foc am rupt din gard, uluci.
Am desenat pe masă un godac,
Avem și vin, covrigi și niște nuci,
Dar purici, nu, că nu mai poți s-apuci
De-un lacom, Pinscherul austriac.
Revelion la gura sobei fac…
Urare de Crăciun
David Valentin
Pe-austrieci îi pomenesc de mamă,
Căci la Viena nu o să mă duc,
S-a declanșat un mare balamuc,
Cu Schengenul – sunt cozi imense-n vamă.
De dorul unui șnitzel mă usuc,
Așa e viața, uneori infamă;
Pe-austrieci îi pomenesc de mamă,
Căci la Viena nu o să mă duc.
Norocul meu, m-a adoptat o damă
Deci de Crăciun nu-s singur ca un cuc,
Și chiar de-un os golaș o să apuc,
Tot voi lătra, să-i fac de panaramă…
Pe-austrieci îi pomenesc de mamă!
Moșul le mai încurcă…
Teodora Pascale
Eu știu că Moșul are-a mea adresă:
I-am scris ce vreau și poza i-am plasat,
Mai e puțin de tot de așteptat
Și-mi voi primi cadoul de prințesă.
M-am coafat, pudrat și parfumat
Sunt cea mai tare din parcare „piesă”,
Eu știu că Moșul are-a mea adresă,
I-am scris ce vreau și poza i-am plasat.
E drept că l-am mințit că-s poetesă,
Iar pedigriul meu ar fi curat,
Dar nu-i motiv să fie supărat
Și să îmi lase-n dar, sub brad, o lesă.
A încurcat, sper, Moșu-a mea adresă…
Matrimoniale
David Valentin
Sunt șorecar, holtei, un tip discret
Cu un defect minor la un picior,
Dorind o parteneră în amor,
Am apelat, normal, la internet.
M-am înțolit, la mall sunt răpitor,
Luai deodorante la pachet;
Sunt șorecar, holtei, un tip discret
Cu un defect minor la un picior.
Curând m-a invitat într-un boschet
O tânără cățea de Labrador,
Dar țeapă am luat, posterior –
Era un dog german, un proxenet…
Ce am pățit nu spun, că sunt discret…
Colindă, colindă…
Teodora Pascale
La poarta mea, o haită cântă-n cor:
„Ce veste minunată”, „Leru-i ler”
Și „Am venit să colindăm”, dar cer
Facturi să le plătesc – un mic oscior.
Le-am spus că n-am nimic să le ofer,
C-au fost și alți dulăi, ‘naintea lor;
La poarta mea, o haită cântă-n cor:
„Ce veste minunată”, „Leru-i ler”.
Plecat-au, hămăindu-mă de zor,
Strigând că-n iarna asta dorm în ger,
Fiind la gaz, curent, restanțier.
Că am trăit și voi muri dator,
La poarta mea, o haită cântă-n cor.
Jurământ aniversar
David Valentin
La nimeni, jur, că nu rămân dator,
Nu uit pe cine-mi face rău sau bine,
Fac sluj sau ud terasa cu toxine,
Mă gudur sau capsez îngrozitor.
Nu voi tânji la ce nu-mi aparține,
Detest pe hoți, ce rod ciolan de zor,
La nimeni, jur, că nu rămân dator,
Nu uit pe cine-mi face rău sau bine.
Și maidanezii încă fac amor:
Deși castrați, pe străzi, fac nunți canine,
Muncesc vreo doi și zece-s balerine,
Dar tot privesc hingherii, sfidător…
Eu jur solemn că nu rămân dator!
Ne descurcăm noi
Pascale Teodora
Câinosul Grinch iar ne-a furat Crăciunul,
Că, din optzeci și nouă, asta face,
Ne vrea între popoarele sărace,
Chiar și credința ne-ar lua, nebunul.
Financiar stăm prost, cam dai cu tunul
Să poți găsi, în buzunar, pitace;
Câinosul Grinch iar ne-a furat Crăciunul,
Că din optzeci și nouă, asta face.
Carențe sunt cu apa și săpunul,
Dar nu lipsesc: pelinul în bardace,
Fripturi, sarmale, lăutari – să joace,
De sărbători, românii toți ca unul,
Chiar dacă Grinch ne fură iar Crăciunul.
Noul Grinch
David Valentin
Nu îl cunosc pe odiosul Grinch,
În schimb cunosc duzini de ticăloși,
Ce ne-au furat toți anii cei frumoși,
Ducându-ne cu vorbe și lozinci.
Nu mai avem cârnați și caltaboși
Și din șorici ne facem iar opinci,
Nu îl cunosc pe odiosul Grinch,
În schimb cunosc duzini de ticăloși.
De când mă știu am fost cu viața-n clinci;
La cârma țării, politruci veroși
Ne toarnă pioneze în galoși
De îmi înec amarul în palinci!
Pe la Sibiu, l-am revăzut pe Grinch!
Oameni și câini
Teodora Pascale
Cu „inimă de câine” sunt destui,
Dar au tupeu și cer statut de „om”,
Chiar de vorbim același idiom,
Au chip uman dar omenie nu-i.
Stăpânii lumii au acest sindrom –
Al răului – pretind, apoi, statui;
Cu „inimă de câine” sunt destui,
Dar au tupeu și cer statut de „om”.
Un câine, chiar de e al nimănui,
Când nu-i stârnit, e vesel și bonom,
Iubește pe sărac ori gentilom
Și merită respectul orișicui.
Cu „inimă de câine” sunt destui…
PARTEA A TREIA
„DE LA CÂINI, PISICI LUATE ȘI APOI, LA LUME DATE”
PROVERBE DESPRE CÂINI ȘI PISICI
„Motanului bătrân îi plac puii de șoarec”
David Valentin
Fiindcă e bătrân și fără dinți,
Motanu-i amator de carne moale,
La frigider el dă mereu târcoale,
Deși îi plac pisicile fierbinți.
Mai are rar erupții hormonale,
Se roagă-n patru labe pe la sfinți:
Fiindcă e bătrân și fără dinți,
Motanu-i amator de carne moale,
Cam depresiv, tarat de neputinți,
Cum tinere feline-l bagă-n boale,
Iar motănei vânjoși îi dau la gioale,
Își cumpără plăcerea cu arginți…
Fiindcă e bătrân și fără dinți!
„Câinele îmbătrânește de drumul lung, iar nebunul de grijile altora”
Teodora Pascale
Doar câinele-i rămâne credincios
Stăpânului, ce treaba-n cui își lasă
Și pleacă zor-nevoie de acasă,
S-arate lumii că e firoscos.
Se duce pe la alții să-i descoasă
Și-un sfat să dea, că tare e sfătos;
Doar câinele-i rămâne credincios
Stăpânului, ce treaba-n cui își lasă.
În lipsă, un vecin mai pofticios
E invitat de soața lui la masă,
Iar el o consolează, că-i frumoasă;
Cum căsnicia e cu susu-n jos,
Doar câinele-i rămâne credincios.
„Și pisicii îi place peștele, dar când trece puntea închide ochii”
David Valentin
Pisica-nchide ochii uneori,
Când relaxată e în largul ei,
Sau prinde-n gheare niște șoricei
Simțind plăcerea exudând prin pori.
Apar pe lume stup de motănei,
Chiar dacă zice-se că sunt din flori
Pisica-nchide ochii uneori,
Când relaxată e în largul ei.
La pescuit am fost de sărbători,
Să prind un crap și niște somotei,
Dar mâța blândă m-a chelit de lei
Și m-am întors, pe jos, acas’ în zori…
Pisica-nchide ochii uneori.
„A sta ca un câine plouat”
Teodora Pascale
La viața lui, destule a marcat –
De cum îl văd, toți câinii dau din coadă,
Îi dau chiar și din osul lor să roadă,
Dar el e trist și pare cam plouat.
Degeaba trei cățele-i cată șoadă,
Sperând să se arate incitat;
La viața lui, destule a marcat –
De cum îl văd, toți câinii dau din coadă.
Deși nici strop de ploaie nu a dat,
Zici că e ud, din cap și pân’ la noadă,
Privește-n gol, cu mutra lui năroadă
Căci știe că-n scurt timp va fi castrat…
În viață, e destul cât a marcat.
„A trăi ca mâța cu șoarecele”
David Valentin
Pisica și cu șoarecele nu-s
Dușmani, cum crede lumea eronat.
Din contră, e un lucru demonstrat,
Sunt doi amici ce de iubesc nespus.
În curtea mea, atent am observat
Cum ea l-a prins și-l arunca în sus;
Pisica și cu soarecele nu-s
Dușmani, cum crede lumea eronat
Și-i evident, că și soldatul rus
Cu cel ucrainean, deși se bat,
Ar vrea de fapt să bea neîncetat,
Stolichnaya, din greu, la preț redus…
Ca mâța și cu șoarecele nu-s…
„A fi câine de uși multe”
Teodora Pascale
E tare aiurit acest dulău,
Nici blana să-și păzească nu mai știe,
Zici că-i actor de tragi-comedie,
Se vrea un star, da-i jalnic pămpălău.
Înstinct primar sau pură lăcomie –
La patru case umblă hăndrălău;
E tare aiurit acest dulău,
Nici blana să-și păzească nu mai știe.
Cumetrele-l momesc, căci e mâncău –
Îi frig o fleică, pun și de orgie;
Rivalii au aflat și, de mânie,
I-au rupt spinarea cu un mestecău.
E tare aiurit acest dulău…
„Pisica după pește se prăpădește, dar nu și-ar uda labele să-l prindă”
David Valentin
Pisica și-ar dori și ea un pește,
Dar e fricoasă și se-nchide-n cușcă
S-ar delecta c-un crap sau o babușcă,
Dar apa mult prea rece o-ngrozește.
Stă lângă un acvariu și privește,
Cu poftă salivează, limba-și mușcă:
Pisica și-ar dori și ea un pește,
Dar e fricoasă și se-nchide-n cușcă.
Bărbatul mai înghite o gălușcă,
Când o pisică blândă își dorește.
Senzații tari aceasta îi servește
De parcă are-nfiptă-n dos o ciușcă…
Pisica mai dorește înc-un pește!
„A poruncit câinelui și câinele pisicii și pisica, șoarecelui, iar șoarecele de coadă și-a atârnat porunca”
Teodora Pascale
Stăpânul Lumii s-a retras nițel,
Lăsând o vreme Terra-n mentenanță
Chiar lui Adam, ce face alianță
Cu-n câine, un motan și-un șoricel.
Curând și omul pleacă în vacanță –
Cu Eva – și-l deleagă pe cățel;
Stăpânul lumii s-a retras nițel,
Lăsând o vreme Terra-n mentenanță.
Lătrăul vrea să pară plin de zel,
Dar dă pisicii ordin, la distanță;
Iar ea, comodă, nu dă importanță
Și pune șef pe șoarec – un mișel.
Stăpânul Lumii stă retras, nițel…
„Îi pare mâța cât ursul”
David Valentin
Sunt mâțe ce te bagă-n sperieți,
Cu păr bogat și limbă atârnândă,
Degeaba te-amăgești că este blândă,
Sunt lacome și au și nouă vieți.
Mijindu-și ochii, stau tăcut la pândă
Și blana-i năpădită de scaieți;
Sunt mâțe ce te bagă-n sperieți,
Cu păr bogat și limbă atârnândă.
În noaptea nunții, pe la Cucuieți
Un mire, un băiat cu fire blândă,
Văzu pisica mare și flămândă
Și se sui degrabă pe pereți…
Sunt mâțe ce te bagă-n sperieți.
„Un câine este mai deștept decât o femeie, deoarece nu latră la stăpânul său”
Teodora Pascale
Un câine nu îl latră pe stăpân,
Din contră, îi așteaptă-n prag venirea,
Se gudură și-i caută privirea,
Nu-l critică de-i bun sau e hapsân.
Femeia-i pune la-ncercare firea,
E ca un șarpe încălzit la sân;
Un câine nu îl latră pe stăpân,
Din contră, îi așteaptă-n prag venirea.
Îi dă cu tifla, cât e de jupân,
Cu vorbele ei reci i-a stins iubirea,
Iar bietul om își cată fericirea
Pe la vădane, într-un mod păgân.
Un câine nu îl latră pe stăpân.
„A umbla cu mâța în sac”
David Valentin
Îndrăgostit fatal de nurii ei
Și de mirosu-i afrodisiac,
Am vizitat o damă în iatac –
Din păr i se cernea parfum de tei.
Stăteam ca un sticlete pe-un arac,
Eram paralizat, ca uns cu clei;
Îndrăgostit fatal de nurii ei
Și de mirosu-i afrodisiac.
S-a dezbrăcat în clinchet de cercei
Și am căzut, instant, din puț în lac…
Ea nu-și ținea pisica într-un sac,
O ascundea, bizar, în bichinei!
M-au speriat, de moarte, nurii ei!
„Brânză bună în burduf de câine”
Teodora Pascale
De el nu poți să-ți faci nicio părere:
E un caniș cu blana mătăsoasă,
Isteț, hazliu, dar fuge de acasă
Ca un golan lipsit de maniere.
Visează la o viață-aventuroasă,
Deși i se-mplinește orice vrere;
De el nu poți să-ți faci nicio părere,
E un caniș cu blana mătăsoasă.
Mereu pe podium de premiere,
El are-o carieră glorioasă,
Dar fuge, când e ziua mai ploioasă,
Pe străzi, prin bălți, noroaie, de plăcere…
Cu-așa nărav, nu-ți faci nicio părere!
„Două mâțe-n sac nu încap”
David Valentin
Nu intră două mâțe într-un sac,
Chiar dacă este mare și din iută,
Că iese fum și-ncepe-n jur să pută,
Se-aud chirăituri, câte-un dupac…
Se joacă cu ardoare o bătută
Trosnește ca friptura sub capac,
Nu intră două mâțe într-un sac,
Chiar dacă este mare și din iută.
Mărturisesc, nu știu ce să mă fac,
Sunt copleșit de teamă și derută,
Soția mi-a turnat în vin cucută,
Amanta îmi dă iar, la card, atac…
Nu intră două mâțe într-un sac!
„Câinii latră, caravana trece”
Teodora Pascale
E din subspecia cu pielea groasă,
Un fel de parazit, dar de Palat,
La mediul politic adaptat,
Ce doar de interesul său îi pasă.
Pe stradă, contra lui s-a tot lătrat,
Ori huiduit, de lumea furioasă;
E din subspecia cu pielea groasă,
Un fel de parazit, dar de Palat.
La critici e imun și nu se lasă
De nimeni și nimic influențat,
La patru ani, de fraieri e votat,
Iar țara în marasm va fi atrasă.
E o subspecie cu pielea groasă…
„Îi cald de cască mâțele”
David Valentin
E cald și toate mâțele-s căscate,
Iar soarele lucește în înalt;
Stau mâțele lățite pe asfalt,
Pe burtă, pe o dungă sau pe spate.
Mă rog la Domnul să îmi spună „halt”,
Că sunt nebun și le doresc pe toate,
E cald și toate mâțele-s căscate
Iar soarele lucește în înalt.
La plajă, stând pe-o piatră de bazalt,
Înghit pastile-albastre și tărcate
Și-apoi cu bateriile-ncărcate,
Mă pregătesc de-un prelungit asalt…
E cald și toate mâțele-s căscate!
„A fi coadă de câine”
Teodora Pascale
A fost și este un risipitor,
În ochii lui nu a contat nimic,
Familiei n-a acordat nici pic
De sprijin și a stat, nepăsător.
Copiii săi îl văd un inamic –
Își fac, în țări străine, viitor –
A fost și este un risipitor,
În ochii lui nu a contat nimic.
Stă azi în casa goală, gânditor,
Fumând, lângă paharul cu mastic;
Doar câinele, un maidanez pitic,
I se mai gudură, cu teamă, de picior.
A fost și este un risipitor.
„Șoarecii, când au pace cu pisica, se primejduiesc bucatele”
David Valentin
Că mâța și cu șoarecii fac blat
Și se distrează într-o veselie,
Motivu-i evident și lumea știe,
Dar tace, subiectu-i deocheat.
Nu-i bai că e amantă sau soție,
Iar mausul viril sau expirat,
Căci mâța și cu șoarecii fac blat
Și se distrează într-o veselie.
Când lupte grele se dădeau în pat,
Un negru fum ieșea cu frenezie,
Căci în cuptorul din bucătărie,
Friptura toată s-a carbonizat…
Când mâța și cu șoarecii fac blat!
„Din coadă de câine nu poți face sită de mătase”
Teodora Pascale
Nu s-a născut în puf, ci-n tomberon,
La viața ei le-a încercat pe toate
Și-a reușit, dând cu tupeu din coate,
S-ajungă „bichoneză” de salon.
E doar un fake, că-i plină peste poate
De-acid hialuronic, silicon;
Nu s-a născut în puf, ci-n tomberon,
La viața ei le-a încercat pe toate.
Un lup bogat a pus-o sus pe tron
Iar ea i-a îndrugat verzi și uscate,
L-a devorat de bani și sănătate
Și-apoi l-a înșelat cu un grifon,
Căci este o cățea de tomberon.
„Ce naște din mâță, șoareci mănâncă”?
David Valentin
Pisica și-a schimbat meniul ei,
Ce-l devora în fiecare an,
Strâmba din nas, iar bietul de motan,
De-un timp era în pană de idei.
A încercat cu un regim vegan,
A dus-o la Paris și la Taipei,
Pisica și-a schimbat meniul ei,
Ce-l devora în fiecare an.
A divorțat și stă cu un holtei
Cu apetit pantagruelian,
S-a nărăvit și vrea doar șobolan,
În loc de prea mărunții șoricei…
Pisica și-a schimbat meniul ei!
„Câinele flămând visează oase”
Teodora Pascale
Și se făcea că el umbla haihui,
Să cate-n tomberoane niște oase,
Când două pudeline mai focoase
L-au acostat, sărind la gâtul lui.
Urmară lungi partide amoroase,
Că înzestrat ca dânsul altul nu-i;
Și se făcea că el umbla haihui,
Să cate-n tomberoane niște oase.
Văzu pe jos platouri mari cu pui,
Fripturi, cârnați și alte cărnuri grase –
S-au înfruptat, au tras la aghioase…
Și s-a trezit, flămând și-al nimănui,
Că doar visa că el umbla haihui.
„Este greu să faci o pisică să stea liniștită lângă un bol de lapte”
David Valentin
Lăpticu-i cea mai bună băutură,
Iubit e de pisici și de copii,
Ba și adulții par a năzui
Să-i simtă gustu-n zori de zi în gură.
Scriam, când eram tânăr, poezii,
Abia bătrân m-am prins eu de figură:
Lăpticu-i cea mai bună băutură,
Iubit e de pisici și de copii.
Renunț la țuici, lichior și vinării,
Deși sunt un motan cu blana sură
Și merg când am în vintre o arsură,
Pe la vecina mea de vizavi…
Lăpticu-i cea mai bună băutură!
„Dacă lumea te consideră a fi câine, tu trebuie să fii câine, cu adevărat”
Teodora Pascale
Timid ai fost, dar obligat de viață,
De cei din jur, ai devenit bărbat,
Iar mai apoi, la toți le-ai demonstrat
Că meriți pe deplin un loc în față.
La orice treabă te-ai fi angajat,
Te descurcai și fără de povață;
Timid ai fost, dar obligat de viață,
De cei din jur, ai devenit bărbat.
La brațul tău, femeia se răsfață,
Te laudă în sat că ești dotat,
Doar tu în sinea ta ești speriat,
Ți-e groază c-ai să faci o boroboață.
Ai fost timid, dar te-ai tratat… o viață.
„Pisicile au o sănătate fragilă, dar nimeni nu a auzit vreodată de o pisică care suferă de insomnie”.
David Valentin
Am somnul dificil și agitat,
Ba port în vis și câte-un dialog,
Am frecventat chiar și un psiholog –
Zadarnic, la nimic n-a ajutat.
Eu sforăi gros, ca ursul în bârlog,
Deși-s motan, un maidanez tărcat;
Am somnul dificil și agitat,
Ba port în vis și câte-un dialog.
E și mai greu de când m-am însurat:
Nevasta-i nevropată și mă rog
Să nu îmi facă noaptea pocinog,
Să mă trezesc că-s mort și îngropat…
C-am somnul dificil și agitat!
„Câinele flocos numai lui își ține de cald”
Teodora Pascale
Un ciobănesc autohton, blănos,
Cu neamuri scurte-n blană și mărunte
Și-a ridicat cu trudă, sus pe munte,
Un adăpost semeț și arătos.
L-au vizitat, avizi de amănunte,
Ai săi, să știe, bani de unde-a scos
Un ciobănesc autohton, blănos,
Cu neamuri scurte-n blană și mărunte.
Voiau și ei cămin și-un os de ros –
În casa lui, ca iarna să înfrunte –
Stăpânul începu să se încrunte
Și îi dădu afară, furios;
E truda ciobănescului blănos!
„O pisică și o femeie sunt întotdeauna în colibă, iar un bărbat și un câine sunt întotdeauna în curte”
David Valentin
În curte ies în fiecare seară,
Chiar dacă-i cald sau zilele sunt reci,
Căci cap în cap ne dăm, ca doi berbeci
Cu soața, rostind vorbe de ocară.
Încing, la urmă, și cu soacra meci –
Aș vrea ca gura să îi cos cu sfoară;
În curte ies în fiecare seară,
Chiar dacă-i cald sau zilele sunt reci.
Azor mă linge – eu, întins pe scară,
Sunt pe tricou stropit cu vinuri seci,
Căci am căzut, cercând să ies din beci,
Iar mâța din fereastră mă măsoară,
Când ies în curte-n fiecare seară.
„Nu-ți băga capul când doi câini se mănâncă”
Teodora Pascale
Când ești potaie, nu-ți căta de treabă
În preajma unor fioroși dulăi,
Ce totdeauna-s dornici de bătăi:
Strecoară-te pe lângă ei, în grabă.
Se luptă pentru pradă și sunt răi
Și nu țin cont de-o arătare slabă;
Când ești potaie, nu-ți căta de treabă
În preajma unor fioroși dulăi.
De se înfruntă pentru-o divă snoabă,
Sunt și mai apucați de năbădăi –
Își uită osul, căci sunt prostălăi –
Norocul tău, să ți-l strecori în labă.
Când ești potaie, furi și pleci în grabă.
„Pisica a promis c
ă nu va urca pe masă”
David Valentin
E necesar să fie foarte mare,
Extrem de confortabil un birou;
Pe el așezi o mapă, un stilou,
Sau mult mai rar, o vază cu o floare.
Poți pune-o poză, chiar un bibelou,
Sau obiecte nefolositoare;
E necesar să fie foarte mare,
Extrem de confortabil un birou.
La ore așa-zis suplimentare
Pe el, lejer încape un popou,
Dar ca s-ajungi adevărat erou
În ochii devotatei secretare,
E necesar să fie foarte mare!
„Leagă prietenie cu câinele, numai nu lăsa bâta din mână”
Teodora Pascale
E omenesc să ai și slăbiciuni,
Dar să nu lași să vadă nimeni asta,
Căci te-ar mânca și câinii și nevasta
Și riști s-ajungi la casa de nebuni.
Să-ți protejezi picioarele și țeasta,
Fii vigilent, nu crede în minciuni,
E omenesc să ai și slăbiciuni,
Dar să nu lași să vadă nimeni asta.
Ai grijă când dai frâu la pasiuni,
Cu două, trei – te paște și năpasta –
Când cer prea mult, fii dur și spune: „Basta!”
Păstrează ce ai bun și pentru luni,
Că-i omenesc să ai și slăbiciuni.
„Un om bogat are o pisică grasă”
David Valentin
Chinezii au o altă abordare,
Vorbind de zei, de temple, de profeți:
La ei e interzis să ai tripleți,
Iar roșul e la mare căutare.
Muncesc de parcă au mâncat bureți,
Înalță niște blocuri pân’ la soare;
Chinezii au o altă abordare,
Vorbind de zei, de temple, de profeți.
E dovedit că-n lumea asta mare,
(Așa afirmă niște exegeți),
Pisica neagră are nouă vieți,
Și-i grasă, dacă are de mâncare…
Chinezii au altă abordare!
„Leul nu se uită când îl latră un cățel”
Teodora Pascale
În drumul lui spre Mall, pe bulevard,
Un leu era lătrat de un cățel
De fiecare dată, cu mult zel,
Din curtea străjuită de un gard.
Dar „regele” nu i-a răspuns defel
Acelei mici jigodii cu retard;
În drumul lui spre Mall, pe bulevard,
Un leu era lătrat de un cățel.
Potaia-l hămăi și pe ghepard,
Căci s-a crezut puternic și rebel.
Când fiara a sărit rapid la el,
Ce a urmat nu ține de hazard:
Se-ntâmplă, când pândești la bulevard…
„Când o prinde mâța pește și coada de urs o crește”
David Valentin
Când mâțele se duc la pescuit,
Să prindă pradă grasă pe centură
Și ursul amator de aventură,
Din hrubă, iese către asfințit.
Cu coada lui, hilară scurtătură,
În parking, cu speranță s-a oprit,
Când mâțele se duc la pescuit,
Să prindă pradă grasă pe centură.
Săracul Moș Martin e sictirit:
Dorea să facă acte de bravură,
Dar s-a convins că viața este dură,
Căci peștii, pe uscat, l-au jecmănit…
Când mâțele se duc la pescuit!
„Pe cal să nu-l crezi că nu te-ar trânti, pe câine că nu te-ar mușca”
Teodora Pascale
În viață să ții hățurile bine
Și să te uiți atent în jurul tău,
Iar de te însoțești cu un dulău,
Ai grijă să te porți cum se cuvine.
Să nu te simtă calul fătălău!
Stai drept în șa, iar el te va susține;
În viață să ții hățurile bine
Și să te uiți atent în jurul tău.
Prietenii în viață sunt puține:
De ești cu bidiviul un călău,
Se încordează și te-aruncă-n hău,
Iar, pe la spate, câinele te-aține…
În viață, să ții hățurile bine!
„Pisica templului nu se teme de zei”
David Valentin
Pisica e atee din născare,
Deloc nu-și face cruce, nu se roagă,
Lăbuțele nu-și mișcă, ca o bleagă
Și nu se spovedește, prin urmare.
Se spune chiar că îi lipsește-o doagă,
În strană doarme cu nerușinare;
Pisica e atee din născare,
Deloc nu-și face cruce, nu se roagă.
Un popă e cuprins de indignare,
Căci în flagrant și-a prins pisica dragă
C-un doctor, pretinzând c-ar fi beteagă,
Exact când e mai grav, în postul mare…
Pisica e atee din născare!
„A fugi de câini și a da peste lupi”
Teodora Pascale
Era o răsfățată-n al ei grup:
Dulăii ar fi vrut-o de iubită,
S-o țină-n puf, s-o facă fericită
Și jinduiau la minunatu-i trup.
Părea de-aceștia diva plictisită –
Îi alunga din mers: „N-am timp, te pup!”
Era o răsfățată-n al ei grup,
Dulăii ar fi vrut-o de iubită.
Când unul, ce ieșise de la zdup,
I-a dat târcoale, ea, într-o clipită,
A spus că da, cu dânsul se mărită –
Abia pe urmă a văzut că-i lup…
S-a dus răsfățul ce-l primea în grup.
„Pisica bea laptele cu ochii închiși și crede ca nimeni nu vede ca ea îl fură”
David Valentin
Pisica-nchide ochii foarte des
Și scoate-un mieunat de încântare,
Căci i-a căzut o pradă grasă-n gheare –
O vreme, nu mai are niciun stres.
Vrea doar motani ce au avere mare
Și din plăcere și din interes;
Pisica-nchide ochii foarte des
Și scoate-un mieunat de încântare.
Cu telefonu-n mână stă pe mess,
Aflată-n permanentă vânătoare
Și când nefericitul e-n cătare,
Iar rezultatul este un succes,
Pisica-nchide ochii foarte des!
„Câinele nu intră dacă nu e ușa deschisă”
Teodora Pascale
„E damă bună, chiar de e metisă”
Dulăii spun, dorind să o susțină;
Că fată des, nu poartă nicio vină,
Ci ușa casei, ce-i mereu deschisă.
De la amor nu poate să se-abțină,
În lumea lor, ea este o proscrisă;
„E damă bună, chiar de e metisă”,
Dulăii spun, dorind să o susțină.
Dar își iubește puii și-i decisă
Să facă, dacă poate, o duzină,
Căci popa și primarul o alină,
Îi dau bonificația promisă,
Că-i damă bună, chiar de e metisă…
„O pisică implică o alta”
David Valentin
E indicată încă o pisică,
De șoarecii îți mișună prin casă,
Doar una, pe tânjală ți se lasă,
Când are pe aproape o mămică.
Chiar fără de obârșie aleasă,
Dar tânără, atentă și voinică,
E indicată încă o pisică,
De șoarecii îți mișună prin casă.
Ea n-are cum să-ți fie inamică,
Deși e vânătoare nemiloasă;
De tine se lipește drăgăstoasă
Și-ți dă pe tavă câte-o păsărică…
E bine să ai încă o pisică!
„Când latră un câine bătrân, să ieși afară”
Teodora Pascale
Stăpânul, când e singur, mai pe seară,
Primește-n gazdă câte-o maidaneză,
Să-mpartă cu ea, darnic, o dormeză
Și să îi cânte, tandru, la chitară.
I-ar azvârli tigaia drept în freză
Nevasta, de ar ști de-așa ocară;
Stăpânul, când e singur, mai pe seară,
Primește-n gazdă câte-o maidaneză.
Cât timp el face ca și trenu-n gară,
Căci mândra nu-l împinge spre asceză,
Sunt ocrotiți de câine, ce-n viteză
Apare, latră, când e om afară
Și e stăpânul singur, mai pe seară…
„Când pisica nu-i acasă, joacă șoarecii pe masă”
David Valentin
Mă fac mărunt, precum un șoricel,
Când de soție, aspru, sunt certat:
Fug repede în adăpost blindat,
Cu ușă și zăvoare de oțel.
Acolo-s alimente fel de fel,
Lanterne, telefoane-am instalat.
Mă fac mărunt, precum un șoricel,
Când de soție, aspru, sunt certat.
Subit, eu mă transform în top-model,
Când, fiartă, pe la mă-sa a plecat,
Dar nu mă sui pe masă, ci în pat,
Cu o pisică neagră, la hotel…
Și intru-n bortă ca un șoricel!
„Câinele, când l-ai opărit, fuge și de apă rece”
Teodora Pascale
La ghinion e sigur premiant,
E sac de box ori calul de bătaie,
Căci fost-a prins la mândre în odaie
Și-o vreme-a mers în scaunul rulant.
Din patul unei nevestici bălaie,
A nimerit la medicul curant;
La ghinion e sigur premiant,
E sac de box ori calul de bătaie.
Dar azi, supus unui pervers asalt
Al unei dive brune – o văpaie –
Chiar dacă îl ardea la măruntaie,
Nu o-nsoți acasă, spuse: Halt!
Că nu mai vrea să fie „premiant”.
Lasă un răspuns