Ești mama neagră-a hoardelor de ciori,
În cerul greu de plumb nu-i nici o rază,
Pe umăr, un cioroi îți stă de pază,
Dar ție-ți zboară gândul la cocori.
Se derulează lent un film de groază
Cu Hitchcock hohotind mai sus de nori,
Îți intră croncănitul, lent, prin pori,
E lumea o imensă metastază.
E tristă bolta, fără pic de soare,
Iar atmosfera-i sumbră și cernită;
E totul tern, nu-s pomi și nici o floare…
Tu ai cărbune negru în orbită
Și vrând să văd o pată de culoare,
Implor să vină cioară cea vopsită!
Lasă un răspuns