Topîrceanu redivivus

Doi bătrâni, uitați de vreme, stau la geam în prag de seară,
Cu ochi stinși privesc nostalgic, trenuri cum se-opresc în gară,
Zgomot ritmic de traverse de afar’ se-aude tare,
Și-și imaginau că tineri, în vagon mergeau la mare.
Se aprind mereu semnale și tresar din somn macazuri,
Umbre le treceau fugare peste riduri și obrazuri,
Amintirile răzlețe, zâmbete stârneau pe chip,
Parcă ieri erau la plajă, la Mamaia, pe nisip.
Doina Badea, ca o vrajă, se-auzea din patefon,
Când deodată, zgomot mare se porni de pe plafon,
Gălăgie sacadată, țipete intermitente,
Groaza ca și un octopus cuprindea apartamente.
Candelabrul începuse să se miște ca-ntr-un dans,
Într-o sumbră tarantelă sau o fugă în balans
Și bucăți de tencuială începură a cădea,
Pe dulap și pe fotolii, dar mai mult pe canapea…
După încă-un sfert de oră, ce-a părut un an, pesemne,
Se-auzi un o bufnitură, ca de la crăpat de lemne,
Iar bătrâna, speriată, și-a îmbrățișat bărbatul:
-Stai cuminte, nu-i nimic, a trecut acceleratul!