Invidia e-un vierme invaziv
Ce ingerează, lacom, neuronii.
Atacă selectiv și des afonii,
Favorizând limbajul agresiv.
În vine îți coboară pantalonii,
Sau fusta o ridică-n mod lasciv;
Invidia e-un vierme invaziv
Ce ingerează, lacom, neuronii.
Apare-n mod instant și obsesiv
Și răscolește c-un făraș hormonii,
Își fac seppuku-n mod vocal bufonii,
Involuntar, hilar, ostentativ…
Invidia e-un vierme invaziv!

Lasă un răspuns