Sonetul ca bunăstare sufletească
Se poartă, este la modă duelul epigramistic, care stârnește satisfacții estetice, bucurii ludice, schimbul de replici așezat pe umor și pe bunăstare lingvistică.
Un caz aparte al duelurilor ludice îl reprezintă, însă, cel dintre David Valentin și Camelia Ardelean, care aduce în arenă conflictul epic al sonetelor. Este o întreprindere curajoasă și inedită, de mare valoare literară, îmi permit să o spun, pentru că argumentele se găsesc în cuprinsul acestei cărți, pe care o consider o bijuterie literară.
Sonetul nu este la îndemâna oricui. El cere din partea autorului migală, îndemânare și evident, har poetic. Cei doi autori trec dintr-un subiect într-altul, cu argumentele sonetului așezate în- tr-un tipar ce stârnește zâmbete colocviale și îl ajută pe cititor să-și descopere starea de bine, sufletească, augmentată de aceste creații literare.
Cei doi autori își aruncă săgeți bine ascuțite, care își găsesc ținta și replica imediată. Dacă David Valentin adoptă atitudinea unui cavaler dintr-o epocă a curtoaziei princiare, ei bine, Camelia Ardelean este mai terestră, mai vie și mai aproape de realitatea care-și pierde ro-mantismul:
Certitudine – David Valentin
Observ că romantismul îți lipsește,
Nu vrei romanțe, scene cu balcoane,
Ci conturi pline, vile din betoane
Și câte-un fish (în românește, pește).
Refuz, pe bandă, sute de cucoane,
Ce fost-au trufandale dulci, firește;
Mașina de cusut nu prididește
Să le cârpească piei și silicoane.
Ca un Luceafăr, singur, menestrelul
Nabab, ducând o viață de ascet,
Doar ție-aș vrea să îți ofer inelul,
Împărtășind cu tine un secret:
De paturi late plin îmi e castelul,
Dar jur că e mai bine în boschet!
Confort – Camelia Ardelean
Decât o Julietă flămânzită,
Cu triluri şi romanţe sub balcoane,
Mai bine-n riduri Botox, silicoane,
Şi-n portmoneu lovele de o pită.
Aş renunţa la mofturi de cucoane
Şi m-aş lăsa de tine răcorită,
Într-un boschet, la munte, pe-o pepită
Ori pe-un inel veridic, nu zorzoane.
Dar peştii îi prefer în farfurie,
Cu sos de roşii sau de usturoi.
Am cereri de nevastă peste-o mie,
Găseşte un trifoi cu patru foi,
Ca să-ţi surâdă şansa tocmai ţie
Şi tu să fii bondarul meu din roi!
Poezia în formă fixă implică anumite rigori, dând impresia, uneori, că lasă loc tehnicii propriu-zise, în detrimentul imaginației săltărețe și înflorite. Atunci când cele două elemente se împletesc cu motivare și aplicație imediată, primim ca răsplată bijuterii poetice cu veșminte ludice ce merită memorate, spuse sau cântate de menestreli șăgalnici, pregătiți să submineze im-portanța legendelor, a lucrului dat și încremenit într-o apatie minerală:
Legendele Olimpului – David Valentin
La Creta și Atena, plin de fală,
Te-aș invita în antica Eladă,
Pe unde chiar și orbii pot să vadă
Că sunt măsline cât o portocală.
Speranța e o fată cam neroadă,
Dar longevivă, care, pe sub poală,
Ascunde c-o pudoare imorală
O mâță neagră, animal de pradă.
Nu poți să faci minuni, m-ai întristat,
Credeam că mă transformi în semizeu…
Îmi amintesc, demult, chiar lângă sat,
Pe când iubeam femeile din greu,
Nervoasă, o albină m-a-nțepat,
Și-organul s-a dublat instantaneu.
Masoterapie – Camelia Ardelean
Ar trebui vreo mie de albine
Să te înţepe azi, să-ţi vii în fire,
Cu toate că ştiuta lor menire
N-a fost nicicând potenţa a susţine.
Propun un leac menit să te inspire,
Să te ridice-ndată din ruine:
Nu aspirină sau amfetamine,
Ci un masaj cu multă dăruire.
Chiar dacă el nu-ţi va dubla nimica,
Nici nu te va schimba în semizeu,
Vei fi uşor şi fin ca turturica,
Convins că-n tine doarme-adânc un zmeu,
Şi temporar, vei evada din frica
De Goliat cu crosă de pigmeu.
Dialogul sonetar al celor doi autori, David Valentin și Camelia Ardelean, este unul plin de spirit, de răsfăț metaforic și adesea de îndrăzneli lingvistice care pot să-i deranjeze pe higieniștii moralei, dar aceștia consider că nu au ce căuta în acest joc al inteligențelor reverberate. Argumen-tez cu încă două sonete ale celor doi autori:
Căutător de perle – David Valentin
La banii mei, aidoma c-un pașă,
Cum de la tata am și eu dotare,
Sunt cam pretențios, deci, prin urmare,
Poftesc o scoică mare, nu gogoașă.
Pretenții n-am, absurde, la mâncare,
Am apetit grozav deja din fașă;
O scoică-oricât ar fi de uriașă,
Nu cred să îmi provoace tulburare.
Deși sunt un gurmand și-un nesătul,
Eu nu o să-ți pretind din ceruri luna,
Dar provocat, cu-adrenalina full,
În mintea mea când va porni furtuna,
O scoică jur că nu va fi destul,
Deci sincer te întreb: ai numai una?
Perla fermecată – Camelia Ardelean
Scoicuţa mea e roză, delicată,
Nu-i marfă alterată, de duzină,
E proaspătă şi carnea-i cea mai fină,
Poţi s-o consumi cu vin sau apă plată.
O poţi servi devreme sau la cină,
E sigură şi nou verificată,
Sub valve are-o perlă fermecată –
Te scutură instant din rădăcină.
De cauţi doar mărimea, nu valoarea,
Mai bine-ar fi de-acum să-ţi schimbi năvodul,
Oceanul, râul, lacul, chiar şi marea,
Iar eu schimba-voi perlei mele codul.
De vrei să-l spargi, te paşte închisoarea
(Sau poate-ar fi mai aspru eşafodul).
Nu am întâlnit până acum un asemenea duel al sonetelor, ce implică foarte multă răbdare biju-tieră și aplecare consecventă și inspirată pe cuvânt. Sonetele celor doi autori, luate separat, în parte, pot lesne să formeze o autolectură, de astă dată ascunsă după perdeaua interogației poetice, dar nu e cazul. Sonetele fiecăruia se împlinesc și înfloresc în curtea celuilalt.
Soluție de rezervă – David Valentin
Te bucură, iubito, că mă ai,
Căci fără mine, demnă-ai fi de milă!
Alternativa e doar o reptilă,
Ce umblă cu șopârle verzi prin Rai.
Nu are rost să te gândești la vilă,
Pe fundul tău te sfătuiesc să stai,
Chiar dacă mai încerci un guturai,
Mai curmă-ți din pornirea mercantilă!
Nici Raiul nu mai este ce a fost,
A decăzut, deja-i exasperant,
Se fac păcate și în zi de post…
Deși acum am sex-appeal jenant,
Cedează tu o coastă, eu nu-s prost,
Ca Domnul să îți facă un amant!
Ră(tă)cire – Camelia Ardelean
Te afli-ntr-un moment de rătăcire,
Nu sunt o păcătoasă mercantilă,
M-atrage-un cort mai mult decât o vilă,
Şi-un măr, decât o droaie de safire.
Şopârlele, chiar de-mi provoacă silă,
Pe arşiţă sunt bune la răcire;
Mărinimoasă, vrednică din fire,
Le-aş transforma-ntr-o clipă în fosilă.
De coasta mea te rog să nu te-atingi!
În loc de-amant, mai bine-mi iau o vacă,
Nu trebuie din spate s-o împingi,
Ca, plină de elan, ceva să facă –
O mulgi uşor, de sete nu te stingi;
Iubitul îţi bea laptele şi pleacă.
Cornel UDREA
Dilemă
David Valentin
Ești pentru mine-un semn de întrebare,
Ce-a izvorât din versuri de sonet.
Ascunzi în tine un imens secret:
Ești cactus ori te-asemeni cu o floare?
Poți lesne să corupi și un ascet,
Faci piatra dură să se înfioare,
Culcați îți zac bărbații la picioare,
Mortală ești ca tunul pe afet.
Prudent, te răsfoiesc precum o carte,
N-aș vrea să mă confrunt cu o sincopă.
În plus, n-am apetență pentru moarte,
Și c-o gândire fadă, mizantropă,
Mă-ntreb, când toate par a fi deșarte:
Tu ești o Circe sau o Penelopă?
Ghinion
Camelia Ardelean
Se plimbă feţi-frumoşii cu toptanul
Prin sera mea de cactuşi ori camelii,
Plasată sub un strat de epitelii,
În mintea-mi unde-n pripă dau cu banul.
De-o parte înşirat-am toţi rebelii
Cu „fumuri“ vii, ce-aproape-ating tavanul,
Când singuri îşi ridică-n slăvi… caftanul;
De cealaltă, pe-amicii plictiselii.
În mijlocul golit, c-un ritm alegru,
Zeloasă etalez a mea baghetă,
Decisă a-mi crea un ins integru.
Magia se vădeşte incompletă:
În locul lui Ulise-apare-un negru,
Cu… arcul său vizibil prin lunetă.
Norocul tău
David Valentin
Nici negrii nu mai sunt ce-au fost odată,
Iar arcul lor, cu lungile săgeți,
E bun acum de-arac la castraveți,
În sera ta așa de populată.
Dar nu îți da cu capul de pereți,
Căci vin și nu vei fi neconsolată!
E drept că pielea nu îmi e bronzată,
Dar încă am în mine nouă vieți.
Amicul la nevoie se cunoaște,
M-am hotărât să nu te las la greu,
Renunță să te rogi, să mergi la moaște,
Trimite-l în origini pe pigmeu,
Căci simt în mine leul cum renaște,
Te voi sui pe arc de curcubeu!
Angoasă
Camelia Ardelean
E drept că pielea nu îţi e bronzată,
Dar eşti un Don Juan recunoscut
Şi ştii să mânui acul de cusut,
Când aţa-i mătăsoasă, delicată.
Cu tine m-aş întrece la ţesut
(Ca Penelopa-n vremuri, devotată),
Iar pânza ne-am broda pe nori de vată,
Uzându-ne ghergheful precaut.
Dar teamă mi-e că pensia ţi-e scurtă,
Chiar dacă mare-ţi este… hărnicia,
Şi ne vom duela cu goala burtă,
Cuprinşi concomitent de agonia
Că ne vom strămuta din nori în iurtă
Şi ne-om calma instant zburdălnicia.
Cine nu riscă nu câștigă
David Valentin
Frumoasă Penelopă, je m’en fiche!
De tine-ndrăgostit de nu se poate,
Nu-mi trebuie nici bani și nici palate,
M-aș mulțumi cu un banal tufiș.
Cu simțurile brusc exacerbate,
N-avem nevoie de acoperiș;
Doar ne iubim și ronțăim măcriș,
În luminiș, la Deva, sub Cetate.
Vom țese o poveste de iubire…
Mă trage ața, pregătit e acul,
Sunt ca mașina de cusut din fire,
Dar bag mereu marșarier, ca racul.
Te voi răpi, chiar de la mănăstire,
Deși presimt că o să dau de dracul!
Suspiciune
Camelia Ardelean
Aş accepta să fii al meu Ulise,
Dar nu mai cred de mult în vorbe goale,
Ce-n ochii mei nu fac două parale,
Nu vreau să schimb bancnotele pe fise.
Şi nici să-mi bată-un vânt uscat prin oale,
Pe sub măcriş cotrobăind caise,
Ca să-ndulcesc iubirea(-mi) ce se-acrise
(Căci doar în vis mai ronţăi trufandale).
Verifică-ţi mai bine contu-n bancă,
Substituie tufişul cu o vilă,
(Am sânge-albastru, nu sunt o ţărancă),
Renunţă la gândirea infantilă!
De-ncerci să cucereşti o ardeleancă,
Maşina de cusut ţi-e cam umilă!
Certitudine
David Valentin
Observ că romantismul îți lipsește,
Nu vrei romanțe, scene cu balcoane,
Ci conturi pline, vile din betoane
Și câte-un fish (în românește, pește).
Refuz, pe bandă, sute de cucoane,
Ce fost-au trufandale dulci, firește;
Mașina de cusut nu prididește
Să le cârpească piei și silicoane.
Ca un Luceafăr, singur, menestrelul
Nabab, ducând o viață de ascet,
Doar ție-aș vrea să îți ofer inelul,
Împărtășind cu tine un secret:
De paturi late plin îmi e castelul,
Dar jur că e mai bine în boschet!
Confort
Camelia Ardelean
Decât o Julietă flămânzită,
Cu triluri şi romanţe sub balcoane,
Mai bine-n riduri Botox, silicoane,
Şi-n portmoneu lovele de o pită.
Aş renunţa la mofturi de cucoane
Şi m-aş lăsa de tine răcorită,
Într-un boschet, la munte, pe-o pepită
Ori pe-un inel veridic, nu zorzoane.
Dar peştii îi prefer în farfurie,
Cu sos de roşii sau de usturoi.
Am cereri de nevastă peste-o mie,
Găseşte un trifoi cu patru foi,
Ca să-ţi surâdă şansa tocmai ţie
Şi tu să fii bondarul meu din roi!
Riscuri neasumate
David Valentin
Ți-aduc o pâine, miere de trifoi
Și pește, chiar de tot îi crește prețul,
Deși prefer friptura, căci nutrețul
E un meniu pretabil pentru boi.
Aleg să fiu ascet, precum staréțul,
Călare pe un vraf de euroi.
Te vreau, dar nu în viața de apoi,
Să mi se sape groapa cu hârlețul!
Ți-am declarat fățiș al meu amor,
Vrăjit de feromoni ce-ți ies din trup.
Când mă arăt, în zale, c-un topor,
Toți pretendenții tăi dispar în grup,
Dar nu aș vrea ca trântorul să mor,
Chiar de ar fi să mă inviți în stup.
Propunere
Camelia Ardelean
Curajul tău e dulce nebunie,
Sunt măgulită-acut de-a ta iubire;
Călare dacă eşti pe-un vraf de lire,
Nu mă jenează mica ta hernie.
Adaugă vreo două-trei safire
Şi-un diamant – primesc cu modestie,
Că-ţi aparţin, cu tot cu nevralgie,
Fidelă soaţă, aprigă din fire!
Toporul numai lasă-l la intrare
Şi ia-ţi ciocanul, azi, de bunăvoie!
Vom bate cuie dese-n reluare,
Nu în pereţi, ci unde e nevoie,
Sau ne-om iubi în Golful din parcare,
Adăpostiţi de ploaie ca şi Noe.
Speranțe
David Valentin
E minunat să te iubești în ploaie,
Sub curcubeu, de zeci de ori pe an!
C-o damă fără teamă de ciocan,
Nici cuiul n-are poftă să se-ndoaie.
În Golful vechi clocește un curcan,
I-am pus în portbagaj un braț de paie;
Te-aș invita la mine în odaie,
Dar majordomul este în Taiwan.
La tine mă gândesc necontenit,
Îți voi aduce un măreț tezaur,
Bănet și pietre, tot ce ți-ai dorit.
Cu undița în mână stau pe-un plaur;
Deja la trei dorințe m-am gândit,
Când prind în vârșă peștele de aur.
Speranţe deşarte
Camelia Ardelean
Umorul tău m-atrage ca magnetul
Şi-uneltele îţi sunt de calitate:
Au şi fineţe, au şi duritate,
Ar fi tentant să le găsesc secretul.
(Cu întrebuinţări nelimitate,
Le-uzează doar în sinea sa poetul);
La dragostea-ţi închis-am robinetul,
Când m-ai lăsat cu ţevile tăiate.
Nu mă încred în peşti ce dau cadouri
Sau în curcani care clocesc în paie;
Doar la TV de-i văd sau în tablouri,
Mă şi gândesc instant la o tigaie,
Unde să-i pun în formă de rulouri,
În timp ce tu visezi să-ţi cânt în ploaie.
Optimism lacustru
David Valentin
Mă și vizez în chip de paparudă,
Dansând în ploaia rece, ca apașii,
Iar tu în preajmă, potrivindu-ți pașii,
Jumate goală și jumate nudă.
În juru-ți zboară-n stoluri fluturașii,
Îşi plâng printre sughițuri soarta crudă.
Credeam că-i doar mișcarea ta preludă,
Vibrația ce-ți saltă pepenașii.
Din cer cad pești și broaște, flori de gheață,
Tu cânți în ploaie, mânuiesc arcușul,
Încerc un zâmbet să-ți aduc pe față
Și palmei tale îi sărut căușul.
N-ai vrea ca, totuși, dis-de-dimineață
Să folosim (dar împreună) dușul?
Dezamăgire
Camelia Ardelean
Pe criza asta cvasimondială,
Nu strică niciun pic economia
(Căci toate s-au scumpit, chiar şi hârtia),
Mai bine-i să dansăm sub apa… goală.
Şi astfel, am putea coregrafia
S-o ajustăm la duş, pe verticală –
Năstruşnica-ţi fantasmă-ar fi reală,
Dar din… arcuş rămas-a doar stafia.
Dezamăgită,-n mine flori de gheaţă
Şi cactuşi magici înfloresc în pripă.
Mă duc la pescuit de-obleţi, cu aţă,
Fiindcă-n maţe foamea se-nfiripă,
Nu am noroc la para mălăiaţă;
În viaţa mea, neşansa-i stereotipă.
Baie în doi
David Valentin
Mizantropia ta mă înfioară,
Eu tandru-ți pun în plete caprifoiul,
Iar tu mă-ndemni să folosesc cimpoiul,
Că nu e bun arcușul la vioară.
De nu vrei duș, în șură am butoiul,
În el puneam curechi odinioară;
Nu curge, chiar e plin, căci astă-vară
Mi s-a-necat accidental cotoiul.
Noi doi vom fi ca soții Diogene,
În butea super plină de iluzii.
Senzații vei avea, nepământene,
Când pe sub apă-ți voi monta perfuzii.
Uita-vei și de foame, de migrene,
Când vom mânca semințe în jacuzzi.
În butoi
Camelia Ardelean
Cimpoiu-l dibuiesc cu felinarul
(Deşi mai indicată-ar fi o lupă),
Eşti singurul ursit să mă corupă
Şi un maestru-n muzică, ai harul!
Îmi simt iubirea gata să irupă,
Din tine când ţâşneşte jaguarul;
Sorbim din plin fantasme cu paharul,
În timp ce butea-i gata să se rupă.
Ne bălăcim în dulcile ispite,
Uitând de temeri existenţiale,
Şi cu perfuziile contopite,
Filozofăm pe teme medicale.
Prin doagele şi cepul risipite,
Emitem interjecţii şi vocale.
Plimbare pe Calea Lactee
David Valentin
Aceasta este muzica ce-mi place
(Doar interjecții, onomatopee),
Ce poate să înalțe, ca pe zmeie,
Femeia evadând din carapace.
Adrenalina fierbe-n pirostreie
Și umple până-n gură poloboace,
Cimpoiul dezumflat acuma tace,
Iar laptele se bate-n putineie.
În grinda-naltă se va sparge valul,
Iar timpul va-nceta să mai existe…
Pentru final, din traistă iau cavalul,
Să șterg pe veci „Catena” de pe liste.
Cât timp ne descurcăm cu cașcavalul,
Ne îndopăm cu leacuri naturiste.
Tratament naturist
Camelia Ardelean
De când mă ştiu sunt fană a naturii,
Iar… caşcavalul e-o delicatesă,
Mâncare demnă de o principesă,
Reglându-i gradele temperaturii.
Te-aş folosi de leac şi de compresă,
În casă şi în colţurile şurii,
Iubindu-ne la graniţa torturii
(Un vânător c-o aprigă tigresă).
Însă cavalul are o fisură,
De-atâta cântec s-a uzat, săracul,
Să-l foloseşti devine-o aventură
(La pomul lăudat nu mergi cu sacul);
De vrei să cânţi ori să îl duci la gură,
Falsează şi instant îl prinde tracul.
Concert pentru caval și voce
David Valentin
De stai și cugeți mai profund, la rece,
Cum trebuie să sufli în caval,
E inutil, e pur instinctual.
Când anii trec, chiar și cavalul trece…
Sunt panaceul fără de egal,
Cu magice efecte intrinsece,
Făcut ca energiile să-ți sece,
Cu foc de artificii la final.
Chiar dacă mai falsez la un diez,
În ritmuri care tind să te sufoce,
Cu forță îndoită-o să prestez,
Iar tu vei acuza plăceri atroce.
Sunt sigur, când pe culme explodez,
Mă vei acoperi la solo voce!
Talent nativ
Camelia Ardelean
Eşti un talent nativ, neîndoielnic.
Pe portativ lăsa-m-aş descifrată
De tine (dirijorul cu cravată
Şi cu baghetă magică), vremelnic.
(Eşti mai gustos decât o ciocolată,
Un tratament mai mult decât prielnic!
Entuziasmul tău neşovăielnic
Ar învia şi-o frunză de salată.)
Dar frică mi-e, de-ţi frângi diapazonul,
Şi notele, şi ritmul le vei pierde,
Nu vei putea distinge, ca afonul,
Sonata mea ce-ar vrea să te dezmierde.
Voi acorda în minte saxofonul,
Visând să-ţi cânt un blues la iarbă verde.
Sonată la iarbă verde
David Valentin
Deși mai sprinten sunt decât zvârluga,
Când e s-asculți în iarbă o sonată,
Prudent, o variantă indicată
E să gândești pe unde scapi cu fuga.
Dar de-ți apare-n față buturuga
Și te împiedici, ai făcut-o lată,
Iar de bagheta-ți este afectată,
Doar Domnul poate să-ți asculte ruga;
Să-ți întărească sufletul și trupul,
Plămânii, ca să sufli în baloane,
Răbdare, să golești de miere stupul,
Tărie-n slăbiciunile umane,
Iar în final, să poţi urla ca lupul:
-De ce n-am, Doamne, două saxofoane?
Destin
Camelia Ardelean
Destinul ţi-e de mult pecetluit:
Să mă-ntâlneşti şi să deguşti din miere,
Să-l întăreşti instant, cu precădere,
Pe lupul rareori dezlănţuit.
De fiara încă drepturile-şi cere,
E fi’ndcă mă pricep la îmblânzit
Şi l-am dresat pe părţi, amănunţit,
Pe mamiferul încă în putere.
Atrasă-am fost mereu de animale,
Cu cât mai bestii, cu atât mai bine,
Un cavaler cu sabie şi zale
E perimat şi nici nu e de mine.
Mai bine o jivină cu parale,
Decât un Făt-Frumos dregând ruine!
Nu sunt Făt-Frumos
David Valentin
N-am fost, nici n-o să fiu un Făt-Frumos,
Ci mai degrabă lupul singuratic,
Sensibil, blând și uneori sălbatic,
Hălăduind în codru-ntunecos.
Eram masculul alfa, carismatic,
Ce întorcea destinele pe dos,
Cântând modest la fluierul de os,
Pe când Scufițe cuceream, pragmatic.
Să tragi afară fiara, te socoți,
Visând că-n lup ascuns e poate leul.
Nu am avere în dolari și zloți,
Degeaba-ncerci cu biciul, reteveiul.
Lețcaie de la mine n-o să scoți,
Încearcă să seduci mai bine zmeul!
Hotărâre
Camelia Ardelean
M-am răzgândit, mă mulţumesc cu lupul,
Căci ursul nu e apt să mă înşface,
Să-mi soarbă mierea de sub carapace
(De-ar fi mai rău, i-aş dărui tot stupul.
Nu mă-nspăimântă fiarele vorace,
I-aş oferi nectarul cu calupul,
Să-l guste-ncet, cu grijă, de pe trupul
Mustind febril de-arome orgiace).
Pe lup l-aş prefera în loc de zmeu,
Că-i priceput din fluier să doinească;
M-ar duce fără risc la apogeu,
Cu harul şi priceperea-i firească,
Iar vrednic concertând pe curcubeu,
Fitilu-i s-ar aprinde de la iască.
Elixirul magic
David Valentin
Cu risc major de hiperglicemie,
De gută, herpes și-alte boli cumplite,
Cu simțurile groaznic răscolite,
M-am dus la corb, ce ține-o farmacie.
I-am zis să-mi dea pastile felurite,
Să-mi crească gheare, colții, o urgie
Și alte chestii ce îi dau tărie
Unei fiare ce-i îndrăgostite.
Am mers acasă, să-mi ridic moralul,
Și-am înghițit licoarea de urgență,
Tot așteptând să crească animalul
Cu trompă, fildeși, monstru de potență,
Dar corbul, mai șiret decât șacalul,
N-a spus că leacul dă și flatulență.
Leacuri băbeşti
Camelia Ardelean
Chiar de n-ai colţi, nu-i nicio tragedie,
Poţi face rost uşor de o proteză,
Iar dacă eşti stresat sau în viteză,
Iei fagurele, simplu, în gingie.
De trompă vrei (îţi spun în paranteză),
Ia ţelină, pe oră o felie!
Te vindecă de hiperglicemie,
De spleen, lingoare, gută sau… asceză.
Polenul meu de-l guşti, nu ai nevoie
Nici de vr’un corb şi nici de alte leacuri,
Căci monstrul tău, trezit de bunăvoie,
Mă va supune ritmic, în atacuri,
Şi plin de vervă, cât ai zice „Goe”,
Scuipa-va foc (când vei mânca spanacuri).
Cine nu are bătrâni să își cumpere
David Valentin
Când toate alea-ncep să te mai lase
Și dau rateuri sau ți se apleacă,
Ajută o proteză sau o placă,
Plus țelina, să urci cu zece clase.
Precum Tarzan, te-arunci din cracă-n cracă,
Visezi din nou la fructele zemoase,
La damele cu forme generoase,
Ce-ți dau plăceri și criză cardiacă.
Camelia, cu zone erogene,
O floare ce tentează toți bărbații,
Posedă un nectar ce dă migrene,
Şi totuși aș dori să-i intru-n grații,
Dar mă întreb (umflându-mă în pene):
Pe termen lung provoacă palpitații?
Prim ajutor
Camelia Ardelean
De palpitaţii să nu-ţi fie frică,
Sunt echipată-n cazuri de urgenţă!
Vom respira deodată, în cadenţă,
Şi oxigen ţi-oi da, nu sunt calică.
Dacă, în plus, acuzi incontinenţă,
Repausul între suflări nu strică.
Nectarul meu, cu iz de filimică,
Te va aduce iarăşi pe frecvenţă.
Precum Tarzan aş vrea, schimbând liane,
Într-un balans constant să vii-nspre mine;
Tentaţi de guave, mango ori banane,
Ne vom ticsi, avizi, de vitamine,
Şi acordaţi ca două noi piane,
Vom chiui sincron pe note pline.
Asistentă calificată
David Valentin
Ne vom monta, legați de aparate,
Precum Tarzan ne-om cățăra pe lustre,
Ba, fără conștiința să ne mustre,
Ne vom iubi cu storuri ridicate.
Vecinii noștri, ce-s figuri ilustre,
Nervoși și cu figuri încercănate,
Cu mopuri, disperați, din greu vor bate,
Se vor droga cu plantele palustre.
Pe Beethoven o să-l cântăm în cor,
Ba chiar manele, că-s acum în trend,
Iar când voi leșina în dormitor,
Să nu dai telefon la reverend,
Dă-mi, competentă, primul ajutor,
Dar nu cumva să fie secondhand!
Poli-talent
Camelia Ardelean
Sunt un talent în piele şi în oase,
Pe ce pun mâna-ndată se transformă,
Chiar şi „informul” poate lua formă
(Restanţele-mi au creşteri dubioase).
Pot preschimba structura filiformă,
Masez, consult, „iau” pulsul, spăl şi vase,
Recit pamflete, vindec de grimase,
Cu soaţa ideală sunt conformă.
Fiind maestră în resuscitare,
Te poţi lăsa în grija mea pe loc.
Când „datorită” forţei de frecare,
Mitraliera îţi va face „poc”,
Nu te voi duce la reanimare,
Te voi contra c-o doză antişoc.
Efect de lupă
David Valentin
Femeile au bioenergie,
Capabile-s să facă și minuni,
Învie-n timp record chiar mortăciuni,
Organe suferind paralizie.
Nu folosesc nici prafuri, loțiuni,
Resuscitează, întăresc, învie,
Măciucă fac și părul pe chelie,
Te-ncing vârtos ca micul pe cărbuni.
Cum mi-a crescut rapid adrenalina,
La tine voi veni cu încântare,
Cu o speranță mare precum China,
Să-mi faci, cu tot talentul, o lucrare,
Și jur că-n cinșpe o să-ți dau chenzina,
Dar nu s-o strici, ci să o faci mai mare!
Legendă
Camelia Ardelean
Exagerarea n-o să te ajute.
Chiar şi-un vulcan de bioenergie
O mortăciune nu o reînvie,
Nici dacă-i cânţi prohodul pe acute.
Când mă transform în aprigă urgie,
Pot cuceri gigantice redute,
Dar nu să schimb moluştele-n cornute
(Asta-i secvenţă din mitologie!).
Mi-ar trebui vreo două telescoape,
Să îţi măresc şi cornul, şi chenzina;
Mai iute aş pluti, dansând pe ape,
Sau aş zbura în lună ori în China…
Te-aş pipăi cu degete mioape,
Ca să-mi sporesc nădejdea cât măslina.
Legendele Olimpului
David Valentin
La Creta și Atena, plin de fală,
Te-aș invita în antica Eladă,
Pe unde chiar și orbii pot să vadă
Că sunt măsline cât o portocală.
Speranța e o fată cam neroadă,
Dar longevivă, care, pe sub poală,
Ascunde c-o pudoare imorală
O mâță neagră, animal de pradă.
Nu poți să faci minuni, m-ai întristat,
Credeam că mă transformi în semizeu…
Îmi amintesc, demult, chiar lângă sat,
Pe când iubeam femeile din greu,
Nervoasă, o albină m-a-nțepat,
Și-organul s-a dublat instantaneu.
Masoterapie
Camelia Ardelean
Ar trebui vreo mie de albine
Să te înţepe azi, să-ţi vii în fire,
Cu toate că ştiuta lor menire
N-a fost nicicând potenţa a susţine.
Propun un leac menit să te inspire,
Să te ridice-ndată din ruine:
Nu aspirină sau amfetamine,
Ci un masaj cu multă dăruire.
Chiar dacă el nu-ţi va dubla nimica,
Nici nu te va schimba în semizeu,
Vei fi uşor şi fin ca turturica,
Convins că-n tine doarme-adânc un zmeu,
Şi temporar, vei evada din frica
De Goliat cu crosă de pigmeu.
Sado-maso
David Valentin
Mă tem, cum ai o mână ca lopata,
Că tot masajul tău subtil, frumoaso,
Se va schimba în film de sado-maso,
Având obiectiv să mă dea gata.
Voi fi pe spate vânăt ca Picasso,
E clar că ți s-a pus pe mine pata,
Mă vei toca cu pumnul sau karata,
Dar te implor, doar zona-aceea las-o!
Masează-mă pe piept, pe brațe, spate,
Cu bioenergie și talente,
Pomezi și iruri, creme fermecate,
Ce poate-mi vor trezi puteri latente!
Când rugile-mi vor fi realitate,
Din Goliat voi deveni Terente.
Catifea
Camelia Ardelean
Pot fi, când vreau, o zână delicată
(Sau harpie, de mă provoci statornic);
Te voi masa, iniţial, cu „Spornic”,
Ca să te fac să zbori ca o săgeată.
Cu ochiul, ca pisica, pe ceasornic,
Afirmi că vila ţi-e ipotecată
(Deţii şi o vezică operată),
Şi că la mine te-ai băga(t) datornic.
Tortura e pe bani, ca terapia
(Caratele le-aş prefera-n inele),
Nu îmi consum cu tine energia,
Dacă în conturi nu posezi lovele!
Destăinuirea-ţi mi-a topit vipia
(Ţi-aş arăta, dar verzi, vreo două stele…).
Unsă cu toate alifiile
David Valentin
Cu „Spornicul” nu ai la mine spor,
Căci eu prefer uleiuri ce-s virgine,
Extrase din brunete sau blondine,
În presele împinse de amor.
Inele aurite din vitrine
Nu se primesc în dar așa ușor,
Ci doar muncind precum un salahor,
Și la sfârșit să simți un val de bine.
Voi ține cont de tot ce ai propus,
Deși e pe butuci economia.
Eu, teoretic, te doresc nespus,
Se duce suta, să se ducă mia…
Am contul mare cât pământul rus,
Dar din păcate, și-a pierdut tăria.
Policalificare
Camelia Ardelean
Virginele-s acum o raritate,
Un fruct menit cu totul să dispară;
Tu ai nevoie-n patul tău de-o fiară,
Ce să presteze munci de calitate.
La trebuinţă, sunt şi secretară.
De vrei să mă ocupi ca pe-o cetate,
Revino când ai armele dotate
Cu gloanţe care păcăne şi zboară!
Degeaba ai… averea cât Alaska,
Dacă pământu-i sterp sau plin de gheaţă,
Acolo nu orăcăie nici broasca
Şi niciun crocodil n-ar face faţă.
Mai grabnic te salvează rostopasca,
De la eşec să nu îţi vină greaţă.
Asediu prelungit
David Valentin
Mă pregătesc să-ți intru în cetate
Și în albastru am vopsit berbecul,
Să-ți spargă poarta, nu suport eșecul,
Ba și centura ta de castitate.
L-am consultat și pe Ulise, grecul,
Să am un spor de agresivitate,
C-a obținut succese garantate
Și-a evitat, c-un cal de lemn, înecul.
Am ridicat și turnul de asediu;
Plin de elan, am dezbrăcat armura,
Am înghițit pastile ca remediu,
La vinul roșu am uitat măsura.
Te-anunț că am o lună de concediu,
Va fi măcel…, că nu mă doare gura!
Victorie (im)probabilă
Camelia Ardelean
Din versuri îmi reconstruiesc redute,
Să-ţi ţină piept sau „doar” să te incite;
Am verbele prea bine definite,
Ca vr’un berbec sau miel să te ajute.
Mai bine-ar fi s-o iei pe ocolite,
Cu Pax să faci contract. La senectute
Să nu te-mbeţi cu zeamă de cucute
(Eşti leu acum, dar orele-s grăbite).
Cu fantezia ta seducătoare,
Poţi deveni erou în dormitor.
Nu cred că ai nevoie de-ajutoare
(Pastile, vin, uleiuri de motor);
Ulise fost-a zece ani pe mare,
Dar tu eşti mai abil „înotător”.
Sărituri la trambulină
David Valentin
Te-am prins la colț c-o rimă-mbrățișată.
Văd că te-mpotrivești, dar fără ură,
La mijloc de cearșaf ai pus cezură,
Mărețe doar „rondelele” se-arată.
Încalec un troheu, de anvergură,
Din teacă scot un iamb, dar disperată,
Scoți steagul alb, cămașa dantelată,
Având, ca Eva, mere pe măsură.
Mă-ncarc cu energii și cu speranță,
Nu e momentul să mai fiu cuminte,
E valu-nalt, adie o romanță,
Iar marea nu e caldă, ci fierbinte;
Apăs încet cu degetul pe clanță,
M-arunc în ea cu capul înainte.
Riscuri (ne)asumate
Camelia Ardelean
Să te avânţi cu capul înainte
Nu este tocmai o idee bună
(În marea-mi fremătând, cât o alună,
Poţi să îţi piezi, din nenoroc, un dinte).
Troheii ne pot ţine împreună
Doar până-mi pui inelul dinainte;
Săpând în min(t)e după zăcăminte,
Ai cam risca(t) un junghi să te răpună.
Cearşaful dantelat s-a rupt în două,
Cămaşa este franjuri, steagu-i zdreanţă;
Ca din senin, a început să plouă.
„Războiul” început cu eleganţă
Se-mpiedică de o redută nouă:
Răpuşi sincronic, spargem o faianţă…
Escapadă estivală
David Valentin
Precum Ulise, grecul din Itaca,
O să m-arunc, chiar fără ezitare,
În marea care nu-i aşa de mare,
Riscând ca pe atol să-mi cadă placa.
Voi renunţa la versuri şi visare,
Din barbă o să-mi scutur promoroaca
Și cu nesaț o să golesc cinzeaca
(Îmi pune toţi hormonii în mişcare).
Voi renunţa complet şi la textile,
Ce sunt doar inutile bariere,
Şi vom rămâne-ascunşi în espadrile,
Pe malul unei mări bananiere,
Ca nuzi, să profităm mai multe zile
Doar de adrenalina din artere.
Cazanele Dunării
Camelia Ardelean
Aş vrea să mă alergi în espadrile,
Serotonina să ne crească iute,
Şi dezbrăcaţi de temeri sau virtute,
Să explodăm ca două vechi torpile.
Navigatori pe mlădioase rute,
Încolăciţi cu patos de reptile,
Să ne mişcăm ca nişte punţi mobile,
Unind cu sârg poteci nemaivăzute.
Vom încerca dieta cu banane,
Ce pielea-n ritm alert o-ntinereşte,
Şi degustând „siropuri” din romane,
În timp ce promoroaca-n barbă-ţi creşte,
Vom bulbuci ca Dunărea-n Cazane
(Cu undiţa vei prinde-un singur peşte).
Pescuit la copcă
David Valentin
Arunc cu patos undița în apă;
E frig, dar știu precis care mi-e scopul,
O copcă eu am spart cu târnăcopul,
De data asta peștele nu-mi scapă.
În timp ce-aștept, îmi exersez galopul;
De frig sălbatic buzele îmi crapă,
Iar peștele va încasa o țeapă,
Dar mi-e egal, chiar de-ar veni Potopul.
Am pus cazanul, este pregătit,
Și sper să prind la asfințit sirena.
E vodca rece, am și un cuțit,
În caz de crah, să-mi tai cuminte vena.
Observ că firul mișcă, în sfârșit,
Dar e teroare, a mușcat balena!
Moby Dick
Camelia Ardelean
Balenă dac-ai prins, nu e de şagă,
Căci s-ar putea să fie Moby Dick –
O „generoasă” damă cu batic,
Din spate (s)crin, din faţă o epavă.
(Dansând din aripi şi din ombilic,
Sirena-ţi urcă-n salturi vii pe navă,
Dar visul din iluzia-ţi concavă
Se sparge brusc în valul inamic.)
Mai bine soarbe-ţi vodca-n ritm alert
Şi ia din geantă setul de cuţite
(Pe frig ar merge strună vinul fiert),
Nevoie ai de lame ascuţite –
Când tai în vene, nu loveşti incert!
(În loc de peşte-s bune şi clătite.)
Jack London?
David Valentin
Stau cu harponul plin de endorfine
În mâna congelată, fi’ndcă-i ger,
Căci și balena este mamifer,
Chiar dacă are formele mai pline.
Cum gheața e subțire, totuși sper
Să nu se rupă când va fi mai bine,
Și-n ape reci și tulburi, euxine,
Ne vom iubi cu sare și piper.
Nu-mi tai artera, ca să fiu în vână,
La suicidul crud voi pune frâu,
Iar tu nu o să-ți pui ciorapi de lână,
Urmând, normal, o noapte de desfrâu,
Ce va dura mai mult de-o săptămână,
Și o să mă servești cu poale-n brâu.
Mulţimea vidă
Camelia Ardelean
Harponul tău n-ar ţine o balenă
Şi nici măcar un kil de pălămidă,
Mai sigur o să prinzi mulţimea vidă
Sau un crâmpei din iarna indigenă.
Deşi visezi constant la o silfidă,
Ce să te vindece în grabă de migrenă
(Fără perfuzii ori injecţii-n venă),
Posibil e s-o nimereşti (f)rigidă.
Cu poale-n brâu îţi satur apetitul,
Famelic dacă vii în prag de seară,
Mă preocupă chiar „în draci” gătitul;
În loc de peşte, îţi voi da secară.
Mai bine-i să te saturi cu privitul,
Decât să te îmbeţi cu apă chioară…
Masa tăcerii
David Valentin
Nu sunt înnebunit după balene
Și n-o să mă îmbăt cu apă chioară,
Dar nici nu te credeam așa avară
Cu nurii, căci dădeai mărunt din gene.
Mă așteptam scânteia să apară,
Să ningă-n dormitor cu dalbe pene,
Bătăi cu perne, încleștări perene,
Dar m-ai ținut doar pe târnaț, afară.
Speram s-avem încrâncenate lupte,
Să bem absint și-apoi să dăm la rațe,
Dar stăm singheri, cu abdomene supte,
Ca niște veritabile paiațe…
Nu se aude zvon de arcuri rupte,
Ci doar un sumbru chiorăit de mațe.
Sporturi extreme
Camelia Ardelean
Dar penele au cam ieşit din modă,
Iar raţele-s vândute la exporturi;
Scânteile prind viaţă cu eforturi
Pe o saltea bătrână, incomodă.
Mai bine ne-am iubi pe iarbă-n corturi.
M-am săturat să ţip în vechea Skodă,
Când practic vocalize cu metodă,
Probând în doi puzderie de sporturi.
Din gene când dădeam, aveam o rază
Ce îmi intrase-n ochi, inoportună;
Simţeam în mine maţul cum vibrează,
De foamea ce-o aveam în el de-o lună.
Speram în contul tău să am o bază,
Dar în lovele-ţi creşte o lacună.
Contorsionism nocturn
David Valentin
Cu tine-n brațe voi cădea-n neant,
Deși poziția e incomodă;
E un amor mortal, de hexapodă,
Cam chinuit, prestat într-un Trabant.
Ne lăfăiam, de ne-ntâlneam în Skodă,
Și nu venea nici SMURDUL, galopant,
N-aveam luxații, un picior flotant,
Chiar de zbierai ca preoții-n pagodă.
De foame nu mă plâng, căci sunt sătul
De contorsionisme prin mașini.
Tu mă credeai, probabil, un mogul
Cu carduri, din orașul cu lumini…
Dar fii pe pace, vom mânca destul,
Căci am cules din stradă trei găini!
Pisica persană
Camelia Ardelean
Găinile nu cred că te salvează,
Când partenera-i vegetariană.
(Să-mi etalez talentul de soprană,
Mi-ar trebui o vilă sau o oază.)
Nu mă poţi prinde-n laţ cu o tocană!
Din mine feromonii când plonjează,
Fă rost măcar de-o Dacie mai brează,
Unde s-alinţi pisica mea persană!
Te paşte-un nenoroc, de eşti romantic,
Căci nu mai e la modă gentilomul,
N-ai cum să cucereşti c-un aer antic,
Plutind cu capu-n nori ca astronomul.
Procură-ţi iute un… ochean gigantic,
Vei călări-n galop tot… hipodromul!
Maraton erotic
David Valentin
Am planuri mari, te-mbii într-un Buick
Sau și mai bine într-un Cadillac;
Nu e al meu, e al lui Țiriac,
Și poți să faci și dansuri din buric.
Îmi dau extremitățile cu lac
Închis, să par născut în Mozambic;
Pe culmi nebănuite te ridic,
Deși pe dedesubt sunt pui de dac.
O să plutești, vei fi așa de sus,
C-o să te văd cu greu, doar prin lunete,
Cântând „Katiușa” ca soldatul rus,
Chiar dacă e străpuns de baionete.
Din zori ne vom iubi, pân’ la apus…
Ia-ți apă multă, să nu mori de sete!
Levitaţie
Camelia Ardelean
De vrei în doi să levităm cuminte,
Ne trebuie îndată un balon;
Îţi voi cânta cu patos din trombon,
Scăpându-te-n etape de veşminte.
Cu riscul să ne prindă vr’un ciclon,
Ne vom roti, cu spaimă de cuvinte;
Vom trage simultan săgeţi la ţinte,
Nu vom ierta nici cel mai mic cotlon.
În tine, d(r)acul când s-o răscula,
Vei da uitării lacuri sau vopsele,
Nu vei avea nevoie-a simula
Că eşti din Mozambic sau dintre stele.
Vom coborî din nouri pe-o perdea,
Uniţi în ţipăt lung de cucuvele.
În hamacul stelar
David Valentin
Nu mai avem nevoie de balon
Cu aer cald, să evadăm spre astre,
Poți doar să-nghiți pastile mici, albastre,
Și zborul se transformă-n maraton.
Vei da uitării nopțile sihastre,
Cu bufnițe și note de trombon;
Vom demola cu sârg, la unison,
Sechele de erotice dezastre.
Cu patos voi călca pe căi lactee,
Pe neumblate căi venusiene,
Pe unde mai adie alizee,
Ce tăinuiesc şi păsări fără pene,
Dar sunt pe fază, știu că ești femeie
Cu apetit și poftele perene.
Costumul Evei
Camelia Ardelean
Pastilele albastre şi micuţe
Te-or azvârli urgent în altă lume,
Sonetele-ţi vor deveni postume,
Şi vei „uita” de-amoruri sau puicuţe.
Să evităm a deveni legume
Nu izbutim, cu leacuri din sticluţe
Sau orice sortiment de bulinuţe,
Ce firul vieţii pot să îl sugrume.
Ca apetitul lesne să îţi crească,
Îţi voi dansa alene din buric,
Pe-o muzică divină, arăbească
(În frunza Evei, nişte cizme şic…),
Şi deşertând o sticlă de Fetească,
Îmi va părea gigantic tot ce-i mic.
Fără pastile
David Valentin
Nici dac-ai deveni miriapod
Și-ai poseda o droaie de burice,
Tot zelul tău nu poate să ridice
Un condamnat aflat pe eșafod.
Mai trage pușca numai cu alice,
Sunt sculele deja suite-n pod;
Cu placa pot grisine doar să rod,
Chiar dacă tu ai fi Euridice.
Am încercat să beau pe-ascuns cerneală,
Dorind ca fericit să urc spre aștri,
Albastru de Prusia și scrobeală,
(Nu vreau să am un loc printre sihaștri),
Dar mă întreb, rețeta ideală
Se află, oare-n ochii tăi albaștri?
Buricul magic
Camelia Ardelean
Buricul meu e-nvăluit de-o vrajă,
Mişcarea sa lascivă-nvie morţii –
Pistolul sucombat în faţa porţii,
Resuscitat, un suflu nou degajă.
Mai poţi avea victorii de proporţii,
Sub ochii mei, ce te vor prinde-n mreajă.
(Sunt ca o portocală-ascunsă-n coajă,
Adusă-n calea ta de mâna sorţii.)
Cerneala nu-i pe post de băutură,
Când vrei spre stele să te-nalţi în pripă;
Efect vădit obţii cu cianură,
Vei prinde iute-un înger de aripă.
(Secretul să percepi furnicătură
În… revolver, e lucrul în echipă.)
Pistolul cu cremene
David Valentin
Buricul tău vestit nu e întreg;
Pe vremea când nici nu erai în fașă,
Ți l-a tăiat c-o foarfecă o moașă,
Și-arată ca un nas de tuareg.
Nu cred nici că ai fi prea pătimașă,
N-o să mă păcălești, că nu sunt bleg.
De vrei să știi, sunt talentat strateg
Și o să birui firea ta pizmașă.
Nu o să mușc cu placa din gălușcă,
Pistolul meu se-aprinde cu amnare,
Fitilu-i lung, ca șarpele ce mușcă
Și ți se-ncolăcește pe picioare…
În pungă din belșug am praf de puşcă,
Dar trebuie să fii o piatră tare!
Atac la prisacă
Camelia Ardelean
Cu şerpii sunt prietenă doar dacă
Nu muşcă şi nu zvârle cu otravă,
Ca un vulcan ce-aruncă-n juru-i lavă,
Isterica natură de-l provoacă.
Pizmaşă nu-s din fire, ci suavă,
Atuncea când bondarii nu m-atacă,
Dar dacă-mi dau târcoale la prisacă,
Posibil să le-ofer câte-o potcoavă.
Pistolul tău cu cremene e antic,
Nu ştiu cât te ajută strategia,
Chiar dacă pari a fi un tip pedantic.
Eu cred c-ar trebui să-ţi schimbi regia,
Ţi-ar fi de haznă un fitil gigantic,
Ce-alungă dintr-odată astenia.
Teoria fitilului
David Valentin
Se vede, nu ești meșteră-n fitile,
Și cu pistolul nu prea tragi la țintă,
Confunzi un revolver c-o biată flintă
Sau și mai rău, cu un pistol cu bile.
Când nevralgia tâmplele-ți alintă,
Iar stupul e încins de multe zile,
Sunt toate încercările futile,
Degeab-ar vrea bondarul să te mintă.
Fitilul lung e-o păcăleală crasă,
Un plagiat sinistru, chiar un furt,
Se stinge și cu ochii-n cer te lasă,
Mai bine e să sufli și-n iaurt,
Căci cu adevărat periculoasă
E bomba mare cu fitilul scurt!
Teoria mărimii
Camelia Ardelean
Proverbul cu „mărimea nu contează”
Probabil l-o fi scris vreun pitic
Înfricoşat, având fitilul mic,
Că şi acesta i se-atrofiază.
(Crezând că tot ce-i mare-i inamic,
Se străduia mereu a fi pe fază
Şi debita, cu teamă că clachează,
Mottouri despre zeul din… limbric).
E-adevărat că nu sunt o maestră
A armelor cu ţintă-apropiată,
Şi uneori sunt cam extraterestră,
Zburând ca Peter Pan prin nori de vată,
Dar ştiu că dirijoru-ntr-o orchestră
E cel ce are freza mai bogată.
Teoria perucii
David Valentin
Cu mătura prin sferele celeste
Poți să te-avânți, dar zdroaba e caducă,
Oricare chel își pune o perucă
Și pare că-i Samsonul din poveste.
Când simți sub stern că dracii te apucă,
Piticii joacă renghiuri cam funeste.
Sunt singurul ce nu îți joacă feste,
Doar cheamă-mă când dorul te usucă!
Sunt un gigant cu suflet de copil
Și dornic să-ți ofere alinare.
Cu părul stau mai prost, dar sunt viril,
Îl am pe spate, piept și pe picioare…
Poți chiar să uiți de-amnar și de fitil,
Eu n-am pistol, am praștie-n dotare!
Teoria teoriei
Camelia Ardelean
Cu praştia poţi nimeri şi vrăbii,
Precum şi delicate păuniţe,
Ai drum deschis la ţaţe, duduiţe,
Ce-admit, frivole, arme vechi ori săbii.
De vrei să ai accesul la „zeiţe”
Ce se expun pe iahturi sau corăbii,
Nu-ţi decora centura cu portsăbii,
Vei alunga puhoiul de domniţe!
Lui Gargantua-i semeni negreşit,
Eşti un bonom simpatic, cu umor,
Îţi place viaţa-n goana de iubit,
Nu te-nspăimântă pana de motor,
Dar cu-arsenalul clasic, scorojit,
Vei prinde gospodine la Obor.
Teoria lui Pascal
David Valentin
Cu arme albe nu mă mai complic,
La modă-s cele negre la culoare.
Cu praștia arunc urgent o floare
Și-ncepe grabnic jocul din buric.
Cadânele nu au nici rău de mare,
Se dau în bărci, se suie și pe bric;
Sus, pe catarg, în grabă le ridic…
De când e lumea, totu-i vechi sub soare.
E drept că sunt nebun după chermeze,
Să curgă vinul gârlă în pahar.
Cu toate astea, simțurile-s treze,
Iar fetele degrabă-n brațe-mi sar,
Chiar dacă mi-e putința în piuneze.
Cu vârsta, mânci mai mult, iubești mai rar…
Zmeul Zmeilor
Camelia Ardelean
Că-n tine arde-un zmeu plin de dorinţă,
Chezaşă-i cartea plină de sonete,
În care mă alinţi cu epitete
(Umorul ni-e sistem de referinţă).
E clorofilă şi-ntr-un castravete,
Dar’mite sânge cald într-o fiinţă,
Iar dacă ai un pic de iscusinţă,
Scoţi năduşeală şi dintr-un perete.
Piunezele sunt bune în birouri;
Tu ai putinţă cât într-o armată
Şi-un cont la CEC cu peste opt zerouri
(În visul tău cu gust de ciocolată).
De ai avea vreo câteva lingouri,
Te-ai da viril chiar şi cu apă plată.
Zero barat
David Valentin
Am sânge-n instalație cât zece,
Un zmeu pe lângă mine-i o potaie
Ce dă din coadă, pusă-ntr-o copaie,
Văitându-se că apa este rece.
Cu capetele am frecvent bătaie:
Mereu sunt amatori să mi le frece
(Cu mentă, din grădină, din ghivece),
Ba chiar și doamne brune sau bălaie.
Mi-i existența dulce-amăruie,
Tivită cu nostalgice ecouri,
În loc de piuneze bat și cuie,
Dar nu renunț deloc la apropouri,
Doar contul înspre cer cu fală-mi suie –
Nu e cu opt, ci-o droaie de zerouri.
Cote maxime
Camelia Ardelean
Nu ştiu de instalaţia îţi merge
(Egoul văd că ţi-e la cote-nalte).
În visul roz, posibil să-ţi tresalte
Vr’un cap de zmeu (realul însă-l şterge).
Chiar istovit ca trenurile-n halte,
Fantasmele ţi-s dornice s-alerge.
Doar contul vă ajută a converge:
Tu, „muzele” dispuse-n pat să-ţi salte.
Iar de frecat, mai bine-i cu pălincă,
Te scapă de răceală sau reumă,
Şi chiar de „muza” face caterincă
De zelul tău, ce-n pripă te consumă,
S-ar învoi să-ţi cânte la tilincă,
Dac-o masezi domol în băi cu spumă.
Teorie și practică
David Valentin
Se vede că ești tare-n teorie,
Şi practica săracă se răzbună,
Te-agiți ca posedaţii din tribună,
Dar jocul nu se face pe hârtie.
Vorbeşti de zmei, nu de lichid de prună,
Nu dai în mingi, driblezi cu frenezie;
Eu, chiar având chelia colilie,
Mai trag la poartă dacă dau arvună.
Doar Doine fredonez, căci pasămite
La reumă ajută sex-appealul;
Sirenele ce-abundă de ispite
Îmi dau un solz, să exersez doar trilul.
Cameliile, sigur mai zgârcite,
Au doar miros, dar își ascund pistilul.
Pistilul magic
Camelia Ardelean
Pistilul de Camelii,-o raritate,
Nu-şi dăruieşte-aşa uşor nectarul,
Nu-ţi dă să bei din seva-i cu paharul,
Doar cu pipeta, stropi de calitate.
Pistiluri fade, seci, găseşti cu carul,
Se-ntrec în zel, dar nu în puritate,
Nu au carismă, personalitate,
Experte sunt să-ţi „ardă” buzunarul.
De vrei ierbarul să ţi-l completezi,
Colecţia să îţi îmbogăţeşti
Cu unicate după care-oftezi,
Găsite azi mai lesne în poveşti,
Va trebui profund să reflectezi:
Cu plantele de soi nu te pripeşti!
Despre esențe
David Valentin
Esențele se beau pe îndelete,
Din sticle mici, nu-ți trebuie pahar;
Eu, personal, beau vin de Murfatlar,
Ce înglobează însușiri secrete.
Un elixir nu îl găsești la bar,
Dar și mai rar îl poți găsi la fete;
Chiar de îl cați în locuri mai discrete,
Efortul este muncă în zadar.
Cameliile, cum a zis Dumas,
Au și dulceață, dar și un blestem,
Dau dependență, au cârlig în glas,
De care tinereii se cam tem,
Dar eu de modă veche am rămas;
Că sunt gurmand, o s-o consum… și gem.
Autonomie
Camelia Ardelean
De vrei să-mi guşti magiunul cu aromă,
Îţi trebuie curaj şi nebunie;
Vei trece, de la şoc, la agonie
Sau de la soare, la o supernovă.
Maestru eşti, pesemne, la chimie
(Nu sunt uşoară ca o axiomă);
Îmi place să aleg, autonomă,
Între ciocan şi ac cu gămălie.
Iar celor tineri nu le ţin isonul,
Căci sunt anoşti, nu au experienţă,
Nu te transportă-n Ford, ci cu vagonul,
Având carenţe la inteligenţă;
De-i pui să-şi folosească neuronul,
Nu îl găsesc sau e-o reminiscenţă.
Sfatul medicului
David Valentin
Mă paște, incredibil, un blestem,
Ce-i văr cu ghinionul și bizarul;
Un cal nu e egal cu armăsarul
Și nici magiunul, hotărât, nu-i gem.
Posezi talente doldora, cu carul,
Cu acu-n mână cânți un requiem,
Dar c-un ciocan și firea-mi de boem,
Vom bate cuie să uităm amarul.
Cu mintea încă stau destul de bine,
Memoria, în schimb, e vai de ea!
Avea cândva valori elefantine,
Acum mi-e gândul numai la peltea.
Să pui, să nu se strice, aspirine!
Cu glicemie mare pot gusta?
Sinteză
Camelia Ardelean
Magiun, peltea sau gem, ce mai contează,
Când dulce-s din picioare până-n freză?
Sunt un morman de fructe, o sinteză
A unor feromoni ce stimulează.
Visez o aventură pe faleză,
Să fiu iubită-n zori pân’ la amiază
Ori până piere cea din urmă rază,
Să-mi ţin caroseria în viteză.
Iar gemul nu-l păstrez cu aspirină,
E-un elixir cu termenul extins,
Menit a fi servit ades la cină,
Şi nu dă indigestii, fii convins!
Dar când să dai atacul la stupină,
Îţi creşte glicemia dinadins.
Detalii
David Valentin
Te-asemeni cu o Pronie Divină,
O Mecca, însă doar pentru eretici,
Un elixir dorit de diabetici,
Cu zahăr, dar cu multă insulină.
E clar că nu fac parte din ascetici,
Visez cu tine nopți cu lună plină,
Să-ți umplu rezervorul cu benzină
Și frâu să dau căluților poetici.
Să ne lăsăm apoi luați de val,
Într-un decor cu stânci, ultramarin,
Să aruncăm pelteaua la canal,
Că-mi dă dureri de cap și intestin.
Vreau să jucăm scenariul carnal,
Pe jos, când arde focul în cămin!
Cură cu spirulină
Camelia Ardelean
Nu sunt o Mecca şi nu sunt divină,
Deşi un înger zboară-ades în mine.
O scoică-am moştenit (care conţine
O porţie-mamut de spirulină –
Complex de vitamine, ce te ţine
Spre ceruri avântat ca o tulpină;
Nu poţi să o procuri cu o chenzină).
De ştii să o deschizi, îţi aparţine!
Sunt o văpaie, clocotesc de lavă,
Adesea mă transform într-un vulcan,
Îmi vând frecvent norocul pe-o potcoavă,
Când am, să călăresc un mânz, elan;
Naiadă sunt, fierbinte ori suavă,
Atunci când mă răsfeţi în stil persan.
Propun țelina
David Valentin
Voi face-o constatare hazardată,
Chiar dacă tonul, poate, te ofuscă:
Nu cred că ești o scoică sau moluscă,
Deși mai scapi o perlă câteodată.
Ești ca o spirulină ce se uscă –
Promițătoare, dar neconsolată;
Epavele ajută câteodată
Sirene suferind de rău de muscă.
Sunt stinși de mult vulcanii subacvatici,
Iar lava este rece, în visare;
Tânjești la inorogi aristocratici,
Elani măreți cu coarne bipolare,
Dar până să apară mânji sălbatici,
Te consolez(i) cu un căluț de mare.
Gastronomie erotică
Camelia Ardelean
Mă refeream la scoica din dotare
(Comoara mea, primită de la mama),
Extrem de preţioasă, ţine seama,
C-o specială, unică savoare!
Mai delicioasă chiar decât pastrama,
Îţi tulbură instinctele primare,
Având şi antidotul de calmare;
Când guşti din ea, pe loc te prinde flama.
Căluţi de mare o râvnesc constant,
Se zbenguie în jur cu lăcomie;
Să-(m)i urce în viteză pe versant,
Ar face un exces de dărnicie –
Îmi fac mărturisiri la post-restant,
Că sunt pe valuri în gastronomie.
Căutător de perle
David Valentin
La banii mei, aidoma c-un pașă,
Cum de la tata am și eu dotare,
Sunt cam pretențios, deci, prin urmare,
Poftesc o scoică mare, nu gogoașă.
Pretenții n-am, absurde, la mâncare,
Am apetit grozav deja din fașă;
O scoică-oricât ar fi de uriașă,
Nu cred să îmi provoace tulburare.
Deși sunt un gurmand și-un nesătul,
Eu nu o să-ți pretind din ceruri luna,
Dar provocat, cu-adrenalina full,
În mintea mea când va porni furtuna,
O scoică jur că nu va fi destul,
Deci sincer te întreb: ai numai una?
Perla fermecată
Camelia Ardelean
Scoicuţa mea e roză, delicată,
Nu-i marfă alterată, de duzină,
E proaspătă şi carnea-i cea mai fină,
Poţi s-o consumi cu vin sau apă plată.
O poţi servi devreme sau la cină,
E sigură şi nou verificată,
Sub valve are-o perlă fermecată –
Te scutură instant din rădăcină.
De cauţi doar mărimea, nu valoarea,
Mai bine-ar fi de-acum să-ţi schimbi năvodul,
Oceanul, râul, lacul, chiar şi marea,
Iar eu schimba-voi perlei mele codul.
De vrei să-l spargi, te paşte închisoarea
(Sau poate-ar fi mai aspru eşafodul).
Reclama, sufletul comerțului
David Valentin
Am devenit un mizantrop pragmatic,
Trăind o incredibilă-ntâmplare:
O doamnă promitea o stea de mare
Și ascundea un monstru subacvatic.
De-atuncea, când e vorba de mâncare,
Chiar dacă sunt ursuz și antipatic,
Iar mațul cântă într-un ritm sălbatic,
Iau marfa-n mână, fără supărare.
O pipăi și mă uit cu luare-aminte,
Fac și raportul calitate-preț;
Pescarul vrea bănuțul înainte,
Crezând că mușteriul e un fleț.
Decât un fruct de mare ce te minte,
Prefer să cumpăr fructe de coteț!
Lut sau porţelan
Camelia Ardelean
Eu nu-ţi promit nimic, nu-ţi face planuri,
Sunt sigură pe ce posed şi dacă
Preferi în loc de icre negre-o vacă,
Îndreaptă-te lejer spre noi limanuri!
Mai bine ţine-ţi apetitu-n teacă
Şi cerne-un vas de lut, de porţelanuri,
Înfrânge-ţi distructivele elanuri,
De vrei să guşti, în loc de crengi, o bacă!
Coteţele ascund mereu miasme,
Iar „fructele“ din ele au toxine,
Nu îţi provoacă freamăt ori fantasme,
Nu se brodesc cu miere de albine.
Dacă-ţi doreşti să te resimţi ca-n basme,
Îngurgitează scoicile divine!
Măsuri de precauție
David Valentin
Al fructelor de mare sunt un fan;
Aș vrea să gust, dar e ceva bizar,
Ești prima scoică-având şi caviar,
În plus, s-o sparg, îmi trebuie ciocan.
Fiindcă te-ntâlnesc destul de rar,
E mai ușor c-un pui ori un curcan –
Îl iau din galantar, de la băcan,
Și-n timp ce-l frig, torn vinul în pahar.
C-o ai pe stoc, eu nu mă îndoiesc,
Și vrei să mi-o servești pe farfurie,
Dar teamă mi-e să nu mă-mbolnăvesc
Sau să mă procopsesc cu alergie.
Întâi e important să lămuresc
De scoica ta mai e în garanție.
Dovezi incontestabile
Camelia Ardelean
La foame excesivă merge puiul,
Curcanul sau tocana de insecte;
Nu au deloc erotice efecte,
Dar îţi dau forţă ca să urci şi gruiul.
Iar dacă ai tendinţe circumspecte
Şi frică ţi-e să nu-ţi „ciobeşti” Feng Shui-ul,
Degustă corcoduşul sau gutuiul!
Ar trebui cerinţa să-ţi respecte…
Valabilă de este garanţia,
Poţi singur, negreşit, a te convinge,
Căci scoica nu miroase ca gulia,
Atunci când prospeţimea o atinge,
Nici nu te-apucă-ndată bulimia,
Culoarea-i când, ciudată, te respinge.
Opțiuni
David Valentin
Ce nu te omoară, sigur te-ntărește
(Am pietre-n bilă, ce-mi provoacă crize).
Fiind pescar, ferit sunt de surprize.
Ciudat, o scoică are iz de pește!
Deci nu o să o duc la analize,
Deși-n mod sincer, prețul mă uimește;
E-o carne slabă ce te sărăcește,
De o consumi metodic, în reprize.
Voi renunța la temeri și la frică,
Și-o să-i parcurg în tihnă relieful,
Că poate mă aleg c-o perlă mică,
Iar dacă nu, și o să-mi piară cheful,
Am în rezervă și o păsărică
Drăguță, cu penetul ca sideful.
Calitatea creşte preţul
Camelia Ardelean
Acum te-ai lămurit şi tu cum este
Cu legea “Calitatea creşte preţul” –
De vrei un albăstrui ca Voroneţul,
Nu te-narma cu pensule modeste!
(Nu poţi deschide-o scoică cu hârleţul,
Nici cuceri prinţesa din poveste,
Când te hrăneşti cu chestii indigeste,
Iar luxul îţi trezeşte brusc dispreţul!)
Să ştii că teama nu îţi dă târcoale
Când mergi spre neştiut cu voinicie,
Dar fără scuturi. Paloş ori pistoale!
Din perla mea ţâşneşte apă vie,
Ce face răposaţii să se scoale,
Şi-i numai cât un ac cu gămălie.
Prosternare
David Valentin
Mă-nchin la scoica ta precum la moaște,
De poate să învie toate cele,
Că prea m-am săturat să dau lovele
La doctori nesătui și pe la hoaște.
Mărturisesc că sunt lovit de rele,
Mă îndoiesc că vreun mort renaște;
M-aș mulțumi, chiar și din an în Paște,
Ca parțial, să nu-mi încap în piele.
De elixirul curge în cascadă,
Făcând pe morți să iasă din sicrie,
Ridic un zid de piatră la ogradă;
În față vom deschide-o prăvălie
Și-om aştepta ca banul să ne cadă,
Vânzând la toți „bolnavii” apă vie.
Non-pragmatism
Camelia Ardelean
În ce priveşte scoica, sunt zgârcită,
Căci pragmatismul nu mi-e punctul forte;
Pot năvăli „bolnavii“ în cohorte,
Căci nu le dau accesul la „pepită”.
(Am numai sânge-albastru în aorte
Şi-mi curge romantismul ca prin sită.)
N-o dau, nici pentru bani, nici gratuită,
Măcar de vr’un nabab vrea s-o importe.
Aştept un Făt-Frumos fără cusur,
Ce cheia-n broască ştie-a introduce
Şi nu(-mi) tratează ca pe-un calambur
Molusca predispusă a seduce.
(Când stai pe-un zăcământ de aur pur,
Se-nghesuie flămânzii să-l apuce.)
Frământări
David Valentin
Mă bălăcesc la limita decenței,
Mă simt ca la-nceput de Perestroică
Și mă întreb de tu posezi o scoică
Sau este chiar un corn al abundenței.
Am fost prea iute înțărcat de doică,
De o vecină-n pragu-adolescenței,
De-o profă, chiar în pragul corigenței,
Și am ajuns să trag în ham, la troică.
Am bicepși colcăind de dinamită,
Nu-s Făt Frumos, n-am bani în buzunar…
Îmi ești, fatal, o veșnică ispită,
Și mă întreb retoric, în zadar:
Cum poate-o scoică mică să înghită,
Chiar pe nemestecate, un țipar?
Întrebări (ne)retorice
Camelia Ardelean
Retorică ţi-e, oare, întrebarea,
Sau vrei răspunsuri? Văd că ai dorinţa
Să-ţi răsplătesc pe dată stăruinţa
Ce o depui să-(m)i spargi încuietoarea.
Dac-ai făcut deja nesăbuinţa
Să îmi dezvălui oful, frământarea,
Ce îţi presară peste rană sarea,
Nu te-aştepta să-mi vezi bunăvoinţa!
În ce priveşte scoica-mi năzdrăvană
(Mai bine vezi să nu-ţi sufoci ţiparul!),
Nu-i „corn” şi nici fântână-arteziană,
Nu-ţi toarnă elixirul cu paharul,
Moluscă lunecoasă-i şi vicleană,
Comoară vie. Vrei să(-i) fii tâlharul?
Întrebare pertinentă
David Valentin
Vestita scoică, c-un aspect divin
Și cu nuanțe pale de mărgean,
Se-aseamănă c-un politician:
Promite mult, dar dăruie puțin.
Te-amână, lunecoasă, an de an,
Îți cere bani, inele cu rubin,
Un card umflat ce-i însoțit de pin,
Şi(-ţi) taie jumătate din elan.
Nu am veleități de infractor,
Șperaclu n-am, dar am în schimb răbdare.
Țiparul țipă, e nerăbdător,
E la curent și amperaju-i mare,
Dar totuși, te întreb prevăzător:
De fapt, ai scoică sau arici de mare?
Răbdare
Camelia Ardelean
Răbdarea-i calitate importantă,
Când scopul urmăreşti să ţi-l apropii
Şi zbori spre el, cu zelul unor dropii
Famelice către un vârf de plantă.
Fără să aibă-un milion de còpii,
Molusca mea ţepoasă-i dominantă –
Femela Alfa, tare, dar riscantă
(Că-i unicat, observă şi miopii).
Tu ai veleităţi de masochist,
Îţi place aşteptarea sau tortura,
Ori poate-n stridii un specialist,
Ce vrea să le scruteze anvergura.
(Nu crezi că-i un proiect cam utopist,
Să-ncerci deja să-i înţelegi structura?)
Meniu de post
David Valentin
Reclama este bună, ce să zic,
Dar este indicat să ai răbdare,
Căci mărfurile fără de mișcare
Le poți avea, apoi, la preț mai mic.
Nu-s masochist, evit o flagelare,
Imun sunt la mișcări din ombilic;
La scoici cu păr, eu ochii îi ridic
Doar după o severă epilare.
Femeia Alfa e un mizilic;
Cunosc tot alfabetu-s cel mai tare,
N-aș vrea ca apetitul să mi-l stric
Ori să ajung pe la reanimare…
O piersică pufoasă, în aspic,
Mai aptă-i să te pună pe picioare.
Argumente
Camelia Ardelean
Reclama stă comod pe argumente,
Iar aşteptarea poate fi riscantă;
De eşti dispus să zbori c-o parapantă,
Mai iute-ai satisfacţii conştiente.
Plutind în atmosfera ambiantă,
Se scurge-adrenalina în procente,
Dar pendulând motive inocente,
Nu vei găsi o piersică vacantă.
Cu fructele e treaba cam nasoală,
Căci sâmburii îţi pot leza vr‘un dinte;
O poamă te-ar putea băga în boală,
Doar încercând-o, rece sau fierbinte –
Pe dinăuntru poate fi fatală.
Mai bine profilează-te pe linte!
Evrika!
David Valentin
Decât să cred reclama ce te minte,
Făcută să-ți ia bani din teșcherea,
O să adopt urgent ideea ta:
Cu mult elan, mă profilez pe linte.
Ocazia deloc n-o voi rata,
Căci mai demult, în Africa fierbinte,
Un individ, pe nume Kunta Kinte,
A devenit Matusalem sadea.
Acolo nu sunt scoici de cartier,
Ci numai nuci de cocos, cam păroase,
Ce le pătrunzi în miez c-un levier,
În timp ce stau maimuțele de șase,
Iar laptele-i sublim, te urcă-n cer…
Cu linte nu rămâi „de lemn Tănase”!
Africa
Camelia Ardelean
În Africa, se pare-i locul tău,
De levierul încă nu te lasă –
Acolo-ai prinde… nucile în plasă,
Mai abitir ca-n Alba sau Buzău.
Ca naturist convins, desprins de casă,
Ai căutat… merinde de flăcău –
Ai fi în stare… lapte, un hârdău
Să dai de-a gata, fără o grimasă.
Cu părul sau cu puful, nu-i problemă –
Luând cu tine-un aparat de ras,
Ai rezolvat o parte din dilemă
Şi nu-i vei spune nucii „bun rămas“.
Te poţi alege „doar“ cu vreo eczemă,
Dar vei scăpa de un ficat prea gras.
Sunt cocotier la drum și fără gard
David Valentin
Să schimb meniul e o provocare,
Mergând spre a sfințeniei dulce pantă,
Dar sper să nu devin, treptat, o plantă,
Cu-atâtea nuci închise la culoare.
E Africa o zonă contrastantă,
De brici nu ai nevoie în dotare,
Ci păr bogat și creț, chiar pe picioare,
Când sui în palmier sau pe amantă.
De soare îmi e pielea protejată,
Și buzunarul mi-l feresc de furt.
Discriminat aici devii pe dată –
E groaznic, levierul de e scurt!
Beau lapte cu atenția-ncordată;
Din când în când, mai suflu și-n iaurt.
Asia
Camelia Ardelean
De ştii că levieru-i problematic,
În Asia să te strămuţi rapid,
Căci nucile n-au izul de guvid,
În plus, prezintă miezul enigmatic!
Nu poţi intra în ele ca în vid,
Ci într-un fel aparte, poematic,
Şi controlând adâncul sistematic;
Atuncea şi mai lesne se deschid.
Iaurt sau lapte, nici nu mai contează,
Dieta de-o urmezi, eşti norocos:
Colesterolul ţi se subţiază,
Dar nici n-o să mai fi la pungă gros.
Vei deveni o plantă fără vază,
Cu seva atârnându-i vicios.
Model oriental
David Valentin
În Asia, ginséngul e la modă,
Iar oamenii din China și Kashmir
Doar fac amor și ronțăie ghimbir,
Apoi se roagă-n grupuri, în pagodă.
Și eu visez să am un elixir,
Lui Eros însuși să-i închin o odă,
Dar sunt probabil fire prea comodă,
Mă mulțumesc cu ștevie sau știr.
Cuprins în brațe de melancolie,
Sătul de „v-ați ascunselea”-n căpițe,
De nuci ce la păcate te îmbie,
Și asaltat de scoicile cu fițe,
Mă zăvorăsc cu grijă-ntr-o chilie,
La mănăstirea de călugărițe.
Imunitate
Camelia Ardelean
Să-ţi creşti imunitatea este bine.
Ghimbiru,-Aloe Vera, curcuminul
Îţi fac o piele moale ca satinul,
Nu-ţi sapă cavităţi în intestine.
De-acuma, chiar de nu-ţi mai faci vaccinul,
Vei oscila între „extaz” şi „bine”,
Şi poposind pe crestele andine,
Poţi medita la lună ca yoghinul.
Călúgăriţa-i bună doar în iarbă,
Când sare printre firele răzleţe,
De vrei să-ţi potoleşti o foame oarbă,
Prăjind-o la grătar pe două beţe,
Sau poate-n oală-ncetişor să fiarbă,
Servită cu hormoni la pliculeţe.
Rugăciuni monahale
David Valentin
Pe creștet o să-mi port prudent potcapul,
Căci de metehne sunt avertizat –
După desert și după sex turbat,
Călugărița vrea să-ți mânce capul.
Aș vrea să fiu balaur învăţat,
Să mai reduc din fașă handicapul;
Degeaba sunt brunet precum harapul,
Când pot să fiu pe loc decapitat.
De ai mai multe capete-i ușor,
Am șanse mult mai multe să câștig.
Îngenuncheați, ne vom ruga în cor
De bună voie, n-am să o oblig,
Dar n-o s-o fierb în oală, pe cuptor,
Prefer s-o trag pe băț și să o frig.
Călugăriţa buclucaşă
Camelia Ardelean
Decât cu şapte capete pleoştite,
Mai bine c-unul singur, dar obraznic,
Să nu fi nevoit să-i faci un praznic,
Atuncea când insecta îl înghite.
De vrei s-o frigi, te-anunţ că va fi groaznic,
Căci sunete turbate ea emite;
N-o poţi prăji nici pe-un noian de plite,
Că muşcă rău, îţi trebuie un paznic.
Pe băţ e dificil, de nu-i gresată,
Nevoie-i de-un calup de vaselină,
Ori poate-ţi place ţie mai uscată,
Crocantă şi cu gustul de răşină…
Poţi încerca s-o uzi cu apă plată,
S-alunece, glisantă să devină.
Gambitul călugăriței
David Valentin
Lucrez la două capete, viclean,
Chiar dacă mor, urgent să reînvii;
Ea unsă e cu multe alifii
Și luneci iute, ca pe tobogan.
Mereu e predispusă la prostii;
Făcând mătănii, pune ban pe ban,
Mai pică-un cap, tapează un baștan
Mai tânăr sau cu plete colilii.
O știe și-o Ileană Cosânzeană
Cu deziluzii groaznice-n amor.
Călugărița-ți cere o sutană,
Când este vorba de-un păcat major.
Plătești oricât, să-ți satisfaci o toană,
Și pedepsit… e capul următor.
To(m)natic
Camelia Ardelean
Atunci când ai “noroc” să fii to(m)natic,
Se-ntâmplă să primeşti câte-o pedeapsă:
O pauză din cap şi până-n coapsă
De la masajul antireumatic.
În cerebel ţi-a detonat o capsă,
Ascuţi perversiuni în stil sălbatic,
Aproape ai uitat că eşti astmatic
(Se-aprind şi neuronii în sinapsă).
Lucrând la două capete-i nesigur,
Căci unul de-obicei cam face foame.
Călúgăriţa-i ageră, te-asigur,
Te-ar ţine doar cu salvie şi poame,
În vis ai mai vedea-o goală. Sigur
Ar vrea matriarhatul să-l proclame.
Deconspirare
David Valentin
Într-adevăr, cam verde sunt la ten,
Fiindcă sunt un neaoș pui de dac;
Efectul este doar de la spanac –
E bio, n-are tentă de obscen.
N-am astm, ci doar răsuflu greu când tac,
Căci mă apasă coarnele de ren
Și niște kile de pe abdomen,
Dar avansez mereu, precum un rac.
Degeaba te-ai mascat în carmelită,
Doar să te joci „de-ascunselea” prin strane,
De forme-ți este roba strâns lipită
Și mi-ai stârnit pornirile avane.
Chiar dacă sufăr de conjunctivită,
Te recunosc ușor după balcoane.
Balcon unic
Camelia Ardelean
Balcon am unul singur (stau la opt –
Te uiţi în jos, te ia cu ameţeală),
Dar şi aşa te pot băga în boală
Cu trupu-mi cast, cu iz de fruct răscopt.
Mă sparg dacă mă scapi pe pardoseală
(Cum şi tu eşti, la rândul tău, cam „copt”);
Ai coarnele prea mari ca să te-adopt,
Să-ţi schimb gândirea creaţă, imorală.
Prin strane să mă „joc”, nu-i stilul meu,
Nici chiar cu Popeye, bravul marinar,
Că poate m-ar surprinde vr’un bufeu
Şi-atunci i-aş face viaţa un calvar:
Pe-un deget furişat sub decolteu
I-aş pune cianură, „arbitrar”.
Daruri grecești
David Valentin
Mă cațăr pe balcoane de o viață,
C-o floare-n gură, fără de frânghie,
Atras de nuri ce nu-s butaforie,
Din cauciuc, legați discret cu ață.
Fragilă ești, precum o farfurie
De porțelan cu urme de dulceață,
Ce-ți face glicemia mai măreață,
Dar aptă să producă isterie.
Te-aș răsfoi smerit, ca pe-o scriptură,
Ca pe-un Coran sau o sucită Toră,
C-un trandafir din rasa cea mai pură,
Să te deschizi total, din oră-n oră,
Dar totuși cred că nu ești prăjitură,
Ci o cutie falsă de Pandoră.
Romeo şi Julieta
Camelia Ardelean
Fragilă sunt, mai iute, cum cristalul.
Te-aş invita şi în balconul meu,
Dar nu-i din cauciuc ori vr’un deşeu –
Uzez, „doar” din principiu, naturalul.
Îmi poţi pătrunde însă în antreu
(Dulceaţa se serveşte cu pocalul),
De îmi promiţi, în schimb, că nu sari calul
Şi nu mă calci sălbatic pe bombeu.
Smerenia nu-i calitatea-ţi forte,
Eşti un Romeo, sigur, până-n oase!
Păcatul îţi înoată prin aorte
Şi trandafiru-a “iarbă” îţi miroase,
Iar fi’ndcă nu am paznic sau escorte,
Va trebui să stau, de-acum, „de şase”.
Capulet
David Valentin
Balconul falnic, fără termopane,
Dar garnisit simbolic cu perdele,
Mă-mpinge permanent și ferm la rele,
Ba chiar și la transplanturi de organe.
Ca Julieta, știu c-ai toate cele,
Și lapte, și cireșe roșcovane;
Sunt bucuros, în schimb, că n-ai banane,
Iar pivnița-i închisă cu zăbrele.
Precum Dracula, de mă chemi în casă,
Și-n coridor o să mă lași în șlapi,
O să pătrund, cu nesimțire crasă,
Prin sutiene, bikinei, ciorapi…
Chiar dacă stai de șapte, nu îmi pasă,
De mine niciodată nu mai scapi!
Montague
Camelia Ardelean
Bananele-s o specialitate
Rarisimă în zilele din urmă,
Căci pofta îndeobşte ţi se curmă,
Când fructele nu sunt de calitate.
Eu nu-s făcută să mă plimb în turmă,
Nici să mă ploconesc la coji stricate
Ori la banane moi sau reciclate,
Chiar de-apetitul crud în mine scurmă.
Dar văd că tu cunoşti rafinamentul
Şi doamnele de soi, cu sânge-albastru;
De mic ai străbătut tot Occidentul,
Vânând femei, pe calul tău „măiastru”.
Romeo sau Dracula, pretendentul
Perfect îmi pari, sosit de pe un astru…
Dragoste și banane la Verona
David Valentin
Observ, madame, că te-a cuprins văpaia,
Că tot ajunse vorba la banane
(Un fruct ce are-n lume multe fane,
Deși e mult mai moale ca papaya)!
O blondă cu magnifice baloane,
Pe plaja de nudiști de la Mamaia,
Se tot juca c-un tip „de-a puia-gaia”,
Din greu scoțând vocale și consoane.
Când vine noaptea de la Polul Sud,
Ducând spre tine doruri în aripă,
Și-aterizez înfierbântat și nud,
Nu vreau să pierdem nici măcar o clipă.
Să mă aștepți drapată-n verde crud,
Dar te previn: bananele constipă!
Vocale şi consoane în Ardeal
Camelia Ardelean
Vocale şi consoane, nu-i problemă,
Pot scoate şi un sac, la trebuinţă,
Doar nu e cine ştie ce ştiinţă!
(Un glas strident rezolvă-aşa dilemă.)
Am litere pe-ales, cu prisosinţă,
Aşteaptă să-mi clădesc o stratagemă!
Chiar dacă sunt o fire mai boemă,
Pot dovedi avânt şi sârguinţă.
Doar calcă-mă direct pe bătătură
Şi o să-mi vezi talentul de soprană!
Nu numai ţip, ci cu dezinvoltură,
Banane toc mărunt cu o katană.
„Înfierbântat şi nud”, vei da o tură
Pe la spital, cu fructul într-o cană.
Dezlănțuire
David Valentin
Ciudat, îți plac bananele pisate,
Probabil că alături de omletă;
Ți-e patul transformat în chicinetă.
(Din fericire, nu le vrei flambate!)
Faci vocalize ca la operetă,
În timp ce, răstignită, stai pe spate.
Pocnești din bici cu multă răutate,
De parcă ești pe capră, la șaretă.
Eu galopez în ritm de poezie,
Vocale și consoane curg șuvoi,
Mă muști exact de mâna care scrie,
Iar eu de un picior de dinapoi.
Vecinii sunt în prag de nebunie
Și au sunat la 112.
Extaz
Camelia Ardelean
Ne potrivim, frenetici şi extatici…
Famelici, consumăm aceleaşi fructe
(La cât e kilogramul de producte,
Ajungem pacienţi psihosomatici).
Iubitu-ne-am pe poduri, viaducte,
Şi-acuma suntem ambii reumatici;
Ne hârjonim cu poftă de sălbatici,
Ca şobolanii printre apeducte.
Nicio Urgenţă nu ne mai salvează
De patima ce arde-n noi, adâncă
Şi gravă ca un morb în metastază.
Noi ştim cu ce banana se mănâncă,
Dar totuşi, nicidecum nu egalează
O poamă nouă, neprobată încă.
Cură de fructe
David Valentin
Ne-am lepădat de-a anilor povară
Și am scăpat ca vaca în pășune,
Cu mult amor și elixir de prune,
Dar fără griji că zorii or s-apară.
Extazul poate astăzi să răsune,
Deși presimt că iar o dau în bară –
Mi-e teamă c-o să-mi sari la jugulară,
Și la sfârșit vei ronțăi alune.
Lăsăm pisica în şezlong, să doarmă,
Păianjenii să țeasă snop de funii,
Și-n timp ce valuri mari de stânci se sfarmă,
Ne vom iubi frenetic, ca nebunii…
Dar cum banana-i moale-n plină iarnă,
Ne îndopăm cu fructul pasiunii.
Cură de legume
Camelia Ardelean
De fructele ne dau dureri de maţe,
Putem să ne-adaptăm la păstârnac;
Ne va reface ritmul cardiac
Şi ne vom strânge mai cu sârg în braţe.
Iar de rădăcinoasele nu-ţi plac,
Purcede-vom la vânători de raţe,
Fazani sau gâşte, câteva becaţe,
Ori poate că vom prinde vr’un godac.
Şi ghiftuiţi, cu poftă de hârjoană,
Ne-om tolăni pe iarbă, în hamace,
Pe-o pătură din lâna cea ţurcană
Sau printre tufe, peste portulace.
Cu grijă mare, ca pe-o lighioană,
Vom slobozi plăcerea, să ne-atace.
Tibetană
David Valentin
Putem să ne-ncropim rapid o iurtă
Și să visăm la noaptea cea polară –
E lesne s-alergăm rapid afară
(Legumele cam dau dureri de burtă).
Chiar dacă-i mult mai lungă ca o vară,
Ne va părea îngrozitor de scurtă.
Cu grijă, tragem spuza peste turtă,
C-o barză ne-amenință solitară.
Vom fi precum o Evă și-un Adam,
Eliberați de frunzele de vie,
Care ascund, ca un oblon de geam,
Exact vederea ce îmi place mie;
Mărturisesc că-n față vreau s-o am,
Ca muza mea perfectă-n poezie.
Eva
Camelia Ardelean
Cred c-aş putea poza-n sublima Evă,
Înfăşurată-n vesele perdele,
În iurtă, ca-n conserva de sardele,
Să-ţi fiu, când profesoară, când elevă.
Aş încerca şi proaspete modele,
Cearşafuri, pături, ceea ce relevă
Ce gusturi rafinate am în sevă
Şi ce rotiţe-mi umblă pe sub piele.
Iar noaptea ce durează şase luni
Am face-o albă, plină de savoare;
Am strânge noi provizii de cărbuni,
Cărându-l cu lopeţi imaginare
Şi-articulând continu’ rugăciuni,
Să-ţi ţină bliţu-n beznă ori în soare.
O nouă (R)evoluție
David Valentin
Te voi scăpa, Evita, de blesteme,
În iurta noastră, cuib de nebunii,
Iar Dumnezeu, de ne va urmări
Și-aici, voi apela la stratageme.
Cărbunii mâna ți-o vor înnegri
Și nu avem deloc săpun ori creme,
Șampoane scumpe, însă nu te teme,
Că blițul nu te va dezamăgi!
Recâștigăm tot dreptul la destin,
Nu apelăm la rugăciuni deloc,
Și la exil răspundem cu venin,
Pe șarpe-l transformăm într-un breloc,
Iar când e frig și cerul e senin,
Tai mărul vinovat și-l pun pe foc.
Adam
Camelia Ardelean
Eşti singurul bărbat din viaţa mea,
Căci altul nu există, deocamdată,
Planeta nu e încă populată,
Am junghiuri şi acum în coasta ta!
Bănci nu avem şi nici măcar o rată,
Nu ne-ngrijim că leul va cădea
(Nu-ngurgităm piftie ori sarma,
Ci şarpe cu nutreţ şi apă plată).
Amorul nostru nu e afectat,
Nici de îngheţ şi nici de vreo eclipsă.
Avem pământul, chiar necultivat,
De poame şi bureţi nu ducem lipsă;
Ne-ar trebui ceva mai fermentat
Şi bliţuri multe, că e „cam” elipsă.
Soluție de rezervă
David Valentin
Te bucură, iubito, că mă ai,
Căci fără mine, demnă-ai fi de milă!
Alternativa e doar o reptilă,
Ce umblă cu șopârle verzi prin Rai.
Nu are rost să te gândești la vilă,
Pe fundul tău te sfătuiesc să stai,
Chiar dacă mai încerci un guturai,
Mai curmă-ți din pornirea mercantilă!
Nici Raiul nu mai este ce a fost,
A decăzut, deja-i exasperant,
Se fac păcate și în zi de post…
Deși acum am sex-appeal jenant,
Cedează tu o coastă, eu nu-s prost,
Ca Domnul să îți facă un amant!
Ră(tă)cire
Camelia Ardelean
Te afli-ntr-un moment de rătăcire,
Nu sunt o păcătoasă mercantilă,
M-atrage-un cort mai mult decât o vilă,
Şi-un măr, decât o droaie de safire.
Şopârlele, chiar de-mi provoacă silă,
Pe arşiţă sunt bune la răcire;
Mărinimoasă, vrednică din fire,
Le-aş transforma-ntr-o clipă în fosilă.
De coasta mea te rog să nu te-atingi!
În loc de-amant, mai bine-mi iau o vacă,
Nu trebuie din spate s-o împingi,
Ca, plină de elan, ceva să facă –
O mulgi uşor, de sete nu te stingi;
Iubitul îţi bea laptele şi pleacă.
Robinsonadă
David Valentin
Deduc că vrei să fiu un Robinson,
Iar tu, în rol de Vineri feminină,
Să stăm pe-o insuliță zi-lumină,
Să n-avem nici teveu, nici telefon.
În loc de șarpe, ținem o felină
Și pescuim dintr-o conservă ton,
Iar cortul, să nu pară monoton,
Îl decorăm frumos cu plastilină.
Cu coastele, se vede, ești avară,
Doreşti o vacă ce mănâncă fân,
Deși e iarba verde și e vară.
Eu n-am de gând să plec, o să rămân,
Dar lapte nu vreau din farfurioară,
Ci când mă ții cu dragoste la sân!
Zoo
Camelia Ardelean
Ideea cu felina-i cam perversă,
Căci s-ar putea să i se facă foame,
Şi-n loc să-nhaţe iederă sau poame,
Să treacă brusc în tabăra adversă.
Pe-o insulă-ar fi bine, fără dame
Ce sunt prin mari oraşe – o aversă;
N-aş vrea s-avem cândva vreo controversă
Din pricina aprinselor „madame”.
În loc de leu, mai bună-i o maimuţă
Sau o căţea, de vaca nu îţi place;
Poate un cuc, să zburde pe-o crenguţă
(Mă joc cu el când tu te ţii de cioace).
De lapte vrei, îţi caut o olcuţă,
Să-l mulgi din cocos singur şi tenace.
Dragoste și ură
David Valentin
E minunat pe-o insulă pustie,
În doi să guști plăcerile marine,
În liniște, departe de blondine,
Doar cu un coif de frunze pe chelie.
În pielea goală, fără de rușine,
Să stăm la soare, vântul să adie,
Din când în când s-o punem de-o orgie,
Pândiți de papagali cu pene fine.
Dar ritualul zilnic se repetă,
Și când vom da pe-afară de amor,
Iar vocea ta va deveni flașnetă,
Ce ne-ncetat mă cheamă-n dormitor,
Îți voi găti cu ură o omletă,
Și tu-mi vei da doar lapte din urcior.
Realitate
Camelia Ardelean
Mai bine-ar fi să ne trezim din vise,
Să revenim la ale noastre mere,
„Vânând” în supermarket mamifere,
Iar laptele să-l cumpărăm pe fise.
Adam şi Eva-s de acum himere,
Suntem roboţi sub maldărul de clise;
În vintre zac sarmalele ucise
C-un kil de vin şi două căni de bere.
„Pândiţi de papagali” din colivie,
Ne vom iubi sălbatic şi deplin,
Tu c-o păpuşă, eu c-o măciulie,
Înconjuraţi de ramuri de măslin,
În semn de pace. Iar pe la chindie,
Ne vom văita de crampe-n intestin.
Trezirea la realitate
David Valentin
Trezit dintr-o romantică visare
Cu scoici, robinsonade și paiațe,
Cum se aude-un chiorăit de mațe,
Te chem la mici, la ceafă și grătare.
Având în spate două mâțe hoațe,
Ce se prefac că se-ncălzesc la soare,
Prepar mujdei cu multă încântare,
În timp ce tu-mi pui pletele pe moațe.
În frigider e bere berechet
Și perne-am pus, cu inimioare,-n pat,
Șampanie-n frapieră, un Moet,
O degustăm încet și relaxat.
Voiam să-ți spun doar ție un secret…
Am Alzheimer și cred că l-am uitat.
Bărbatul ideal
Camelia Ardelean
Eşti partenerul ideal de viaţă,
Viril, deştept, empatic şi cu bani.
De-ai da, măcar de Paşte, şi fazani,
Nu doar grătare ieftine din piaţă!
Şi să mă plimbi, din nou, pe sub castani,
Nu la cules de hribi, de dimineaţă…
Curajul mi-ar veni să-ţi fiu şi soaţă,
De-n testament m-ai trece-n patru ani.
Infuzie-ţi voi face negreşit
Cu tinereţea mea înflăcărată.
Te voi purta pe lame de cuţit,
Pansat apoi de mâţa-mi bucălată…
Fii relaxat, că nu-ţi voi da cu flit,
Ci te voi înveli în ciocolată!
Viitorul sună bine
David Valentin
Am fost o viață bun samaritean
Și m-am lăsat condus de sentimente;
Femei au vrut doar sex și testamente,
Crezând că nu sunt vultur, ci fazan.
Acum, că-mi sunt mișcările mai lente
Și mă apasă fiecare an,
Sunt gata să-ți ofer chiar și ciolan,
De ai și energie, și talente.
Ești tânără, extrem de înfocată,
Te duc în Caraibe și Macao,
Îți dau iubirea mea înflăcărată
Și inima cu tot cu stenturi, ia-o,
Dar fără băi fierbinți de ciocolată,
Că are iz puternic de cacao!
Happy End
Camelia Ardelean
Cu stenturile nu mă prea împac,
Dar dacă-mi dai şi vile, şi piscine,
Infuzii-ţi fac, melanj de vitamine,
Ca să-ţi lucreze râşniţa un veac.
Vin sinceră şi goală către tine,
Doar cu avântu-mi dionisiac,
Şi după ce-ţi degust din cozonac,
Ne-om cufunda-n pădurile virgine
(Nu în cacao sau în ciocolată,
Să nu ne facem pielea maronie).
Vei aştepta constant să te străbată
Din mine valuri mari de energie.
Schimbând proteza ta cu-argint placată,
Vom vieţui-mpreună ani o mie…
Lasă un răspuns