Mi se transformă pana în copac,
În timp ce fuge peste foi, agilă,
Lăsând un vag miros de clorofilă
Și-un ciripit voios de pitpalac.
A apărut o floare de zambilă,
Și-o frunză rătăcită în iatac,
A fost a Evei, dar un pui de drac,
A confiscat-o noaptea, fără milă…
E toamnă-afară, vântul rece bate
Și frunzele se-ngălbenesc și cad,
Iar ea e zgribulită peste poate…
Dar vrând s-o încălzesc măcar c-un grad,
C-un act suprem generozitate,
În loc de frunză-i pun un ac de brad!
Lasă un răspuns