Un corb bătrân, în frac de gală, cam prețios în comportare,
Zbura deasupra urbei noastre în matinala sa plimbare,
De zeci de ani scanând pământul, fiind un fin observator,
Știa cam tot ce se întâmplă, căci spiona, atent, din zbor.
Fierarul dacă, bunăoară, scăpa în pulbere un cui,
Îl și lua de jos în grabă și îl ducea în cuibul lui.
Atent, monezile căzute, le aduna ca pe-o comoară,
Cercei, inele și mărgele strângea cu zecile de-afară,
Chiar pietricele colorate și bețe aduna din tină,
Căci nici nevasta sa de-o viață nu mai intra în vizuină.
Dar într-o zi, văzu afară, cum o lumină orbitoare,
Ca prin minune, întocmai ca un pui de soare.
Era un ciob de sticlă spartă ce strălucea în praf, pe stradă,
Și l-a luat în graba mare precum o pasăre de pradă.
L-a dus apoi în cuib, cu grijă, ca pe-un neprețuit trofeu,
Crezând c-a prins la bătrânețe de un picior pe Dumnezeu.
Îl admira și zi, și noapte, vrăjit, profund extaziat,
C-a sa nevastă, cam geloasă, plângând, la mă-sa a plecat.
Dar într-o zi caniculară, incandescentă, la amiază,
Măritul soare de pe boltă, în cuibul său zvârli o rază
Și ciobul său precum o lupă s-a încălzit din cale-afară,
Că s-a aprins și buturuga, dar și a corbului comoară!
Morala1
Când umbli-n tină după cioburi și ai nevasta cam geloasă,
Există riscul foarte mare să îți dai singur foc la casă!
Morala 2
Atunci când ghinionul se-amestecă în joc,
Nici cioburile-n casă nu îți aduc noroc.
Morala 3
O sticlă e dăunătoare și poate amăgi poporul,
Avem exemple grăitoare: palinca și televizorul!
Lasă un răspuns