Mi te-ai ascuns în ceașca de cafea
Și îmi apari discretă, ca un Djin,
Te infiltrezi treptat în mintea mea,
Ca un mortal, dar necesar venin.
Îmi furi din somn, mă lași doar să visez,
Mă zvârcolesc ca peștele-n năvod,
Un somnambul ce n-are nici un crez,
Închis c-un lacăt fără chei sau cod.
Îți simt în gură gustul amărui,
Pe limbă-mi lași arsură de acid,
Aș vrea ca să mă plâng, dar nu am cui,
Sunt un balon ce rătăcește-n vid.
Cafeaua s-a răcit, ai dispărut,
Îmi fac un ceai, căci inima-mi palpită,
O să te uit, o iau de la-nceput,
Detest să beau cafea reîncălzită!
Lasă un răspuns