Cameleonul și papagalul

Cameleonul și papagalul

Un papagal și-un cameleon, recent,
Colegi de ceva timp în Parlament,
S-au întâlnit la masă, în subsol,
Unde primeau la preț redus -potol.
Venită dup-alegeri, zburătoarea
Ce promisese marea și cu sarea,
Văzând caricatura de reptilă,
A cuvântat cu mult dispreț și milă:
-Ești condamnat, vădit, la dispariție,
Fiindcă ai culori de opoziție,
Pari un hibrid de gușter și legumă,
Că nu degeaba vă spun unii ciumă.
Te târâi pe un vraf de euroi,
Din sală la cantină și-napoi,
Mai tragi un somn, chiar fără Rudotel,
Te duce-apoi Merțanul la hotel,
Să tragi din nou în pace aghioase,
Deși în capitală-ai șase case.
Cameleonul l-a privit cu milă,
Rotindu-și ochii galeși de reptilă,
În timp ce mesteca destul de rar,
O gură din rusescul caviar:
-Îți merge pliscul des și fără rost,
Se vede că ești tânăr și ești prost,
Gândirea ta, nu e deloc adâncă,
Crezând că tot ce zboară se mănâncă.
S-au perindat, cu-aleșii actuali,
Prin Parlament, puhoi de papagali,
Dar repetând doar texte prăfuite,
Să fie de prostime auzite,
Ce promiteau friptură, lapte, miere,
Doar ca să îi aducă la putere.
Sunt longeviv aici în Parlament,
Fiindcă-mi schimb culoarea permanent,
Ridic statui, apoi le sparg cu dalta,
Sărind ba într-o barcă, ba în alta,
Căci importantă nu e doar doctrina,
Ci banii ce-mi dau vila și mașina!

Morala 1
În Parlament nu-i loc pentru onoare,
E plin de papagali și târâtoare!

Morala 2
Aleșii fac o-afacere bizară:
Își vând Joiana, ca să mulgă-o țară!

Morala 3
Când unii n-au chemare la pictură,
Dau fals, din mandolină și din gură!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *