Cameleonul, o șopârlă cam oscilantă-n comportare
Și ce vâna, absent, insecte cu limba sa necruțătoare,
A auzit că vin alegeri, vuia pădurea, șesul, gârla,
Deci vremea cea mai potrivită să umbli-n lume cu șopârla.
Erau partide felurite, ce abureau hain poporul,
În frunte arborând drapele, de preferință tricolorul,
Ducând campanie abjectă în goana lor după sufragii,
Făgăduind un El Dorado și că muiați vor fi posmagii.
Tânjind să scape de meniul ce cuprindea mai mult insecte,
Ar fi dorit și el ciolanul, ca un meniu de bază, recte,
Și a ieșit să demonstreze la mitingul organizat
De un partid condus de-un gușter, în iguană deghizat.
Acesta a luat cuvântul, o îndoielnică tiradă,
Avertizând că de încearcă să-l calce cineva pe coadă,
Urma-vor lanț de represalii, pedepse chiar mai mult de-o droaie,
Retrogradări, amenzi masive și chiar o mamă de bătaie.
În schimb, cei care au coloana făcută dintr-o plastilină,
Aplaudă printre urale și fără jenă i se-nchină,
Vor avansa și puși în funcții, au liber ca să jefuiască,
Atât cât timp îi dau obolul, ca iute să se-mbogățească.
Simțind o adiere-n pânză, cameleonul profitor,
Schimbă instantaneu culoarea și arboră un tricolor,
Cu albul doritor de pace, cu roșul cel mai țipător,
Precum și verdele pădurii, ce-i adăpostul tuturor.
A avansat către tribună, făcând o mare gălăgie,
Ca bossul să-i remarce zelul și la tribună să-l îmbie,
Când deodată, începură să curgă grele lovituri,
Zvârlit fiind în tomberonul plin de gunoaie și lături,
Căci nu a nimerit culoarea partidului ce l-a dorit
Și a ieșit grăbit în față, vopsit c-un tricolor greșit.
Morala 1
Un tricolor nu e o cârpă sau doar o țoală de duzină:
El trebuie să aibă-n ițe și o fărâmă de doctrină.
Morala 2
Când schimbi neîncetat culoarea și ai discurs amăgitor,
Încingi degeaba tricolorul, ești doar un simplu semafor.
Morala 3
Atunci când ne conduc șopârle și târâtoarele abjecte,
Nicicând nu o s-o ducem bine, ajungem să mâncăm insecte!
Cameleonul și tricolorul

Lasă un răspuns