Stăm toți în parc, pe bănci de lemn, la soare,
Ca niște rufe puse la uscat,
Bârfim guvernul, spunem ce ne doare,
Ce alte hapuri doctorul ne-a dat.
Ne măsurăm în pensii nesimțite
De mici, de bani primiți de la copii,
În șiruri fără număr de iubite,
Minciuni sfruntate și-alte inepții.
Am fost o viață-ntreagă pe cai mari
Și văd că în această adunare,
Din grupul de distinși sexagenari,
Sunt fără îndoială cel mai tare.
Mai sunt colegi ce au de păr un moț,
Perucă sau relicvă din născare,
Dar eu sunt foarte mândru că din toți,
Chelia îmi lucește cel mai tare.
Mai toți sunt știrbi, fiindcă e în trend,
Oricum nu prea au bani pentru mâncare,
Dar placa mea, deși e second hand,
O port numai în zi de sărbătoare.
Se amăgesc mereu, făr’ de temei,
Că au mereu o aventură nouă,
Dar i-am luat mereu și la femei…
Căci mint mereu că merg la câte două.
Sunt mândru astăzi, nici nu am cuvinte,
Chiar dacă sunt la față cam livid:
Căci dintre toți eu sunt cel mai fierbinte…
Fiindcă m-am testat… și am Covid!
Lasă un răspuns