În ceață când te-afundă fariseii
Și întuneric negru te-nconjoară,
Poți să primești, de vrei, întâia oară
Lumină sfântă prin gaura cheii.
Dar este ușa strașnic ferecată
Și-ai vrea să ieși afară în lumină,
Spre soare, înțelegerea deplină,
Simțind nădejdea, tainic, cum se-arată.
Degeaba cauți cheia potrivită,
Șperaclul, dinamita, levierul,
Nu poți s-ajungi să ți se-arate cerul,
Decât lăsând păcate și ispită.
O să se-aprindă-n inimă scânteia,
Ce se va transforma treptat, în far,
Iar ușa grea se va deschide, dar,
Fă-ți ordine în suflet… Tu ești cheia!
Lasă un răspuns