Stăteam la masă, se serveau răbdări,
Iar soarele mergea către apus;
Ardeau în sfeșnic, tandru, lumânări,
Dar astăzi, parcă una e în plus.
Pendula ticăia necontenit,
Iar periodic ridica și glasul,
Când fără echivoc, eu am simțit,
Dar foarte trist, că o să-mi sune ceasul.
Tu mă priveai cu dragoste și ură,
Iar Cupidon demult s-a sinucis…
Atent, am observat pe prăjitură
Un ornament, din verde de Paris.
Am încercat un soi de mediere
Și-n cupe am turnat un strop de vin,
Când Beethoven cânta în încăpere
O simfonie despre-un crud destin.
Nu ai zâmbit, ci doar stăteai la pândă
Și așteptai să plec către neant,
Când ți-am întins cu mâna tremurândă
Cutia, c-un inel cu diamant.
Cu ochi strălucitori m-ai sărutat
Și mi-ai surâs, candid, întâia oară;
E clar, războiul nu s-a terminat…
Ci este doar o pace temporară!
Lasă un răspuns