Nisipul curge neîndurător
Și simt că îmi adună-n spate dune,
Pe ochi o ceață deasă mi se pune
Și vulturii îmi dau târcoale-n zbor.
Clepsidra nu mai pot s-o mai întorc,
M-au părăsit și falsele morgane,
Cumplit mă arde setea în organe,
Cămașa de sudoare-n pumn mi-o storc.
Am devenit un fel de Prometeu,
Cu foc în suflet, însă inutil;
Mă mistuie precum un rug ostil
Și ard precum un bulgăre de seu.
Privesc în urmă printr-o strâmtă ușă,
Dar viața încă n-o abandonez,
Clepsidrele lui Cronos le trișez
Turnând în ele propria-mi cenușă!
Lasă un răspuns