Un câine ce avea prostata de multă vreme-n piuneze,
Și cu probleme serioase, când trebuia să urineze,
Fugea într-una, zi lumină, ca urmărit de vârcolaci,
Fiind o mare penurie, că nu se mai găseau copaci.
Îmbătrânind ca toată lumea, lovit și de apoplexie,
Nemaiputând să mai alerge, chiar pe un zid la Primărie,
A desenat c-o cărămidă ce de pe stradă a luat,
Un pom, nu mare, de o șchioapă, ce dup-o vreme s-a uscat,
Fiind udat în permanență, la ore fixe, abundent,
Cu un lichid gălbui dar care făcu o gaură-n ciment.
Cum zidul a căzut cu zgomot, gândindu-se la viitor,
El a plantat pe malul apei, cu multă grijă-un pomișor
Și aștepta de ani de zile să crească, fără de egal,
Căci altfel îți ridici piciorul când e un pom original.
Dar într-o zi, de dimineață, cu lacrimi mari curgând pe bot,
Și observând, cuprins de jale, că-n locul lui era un ciot…
Făcu pe loc infarct cățelul, murind neconsolat, subit,
Căci a muncit să-l crească mare, și culmea, nu l-a folosit.
Visa ca sub a sa coroană să-și încropească loc de veci…
Dar pomul lui, udat cu lacrimi, a fost tăiat de-austrieci !
Morala 1.
Când pomii sunt tăiați zadarnic,
Și câinii suferă amarnic!
Morala 2
Ca-n codru când este hoția,
Se prăbușește Primăria!
Morala 3
Străinii lasă munții goi,
Și ne dau pamperși înapoi!
Lasă un răspuns