Fabulă cu pești

Un mic șalău veni plângând acasă,
Căci susțineau colegii lui de clasă,
În gura mare și limbaj vulgar,
Că tatăl lui e-un pește ordinar,
Că e hibrid de știucă cu hamsie,
Și-un traficant sadea de carne vie.
Cu caracter murdar și oneros,
S-a dovedit un tip alunecos,
Ce da la fâțe bănișori puțini
Și încasa dolari de la rechini.
A semănat și în adânc zâzanie,
La mulți ar fi făcut de petrecanie,
Căci bodigarzii le-au făcut figura
La pești ce n-au știut să-și țină gura.
Când tatăl său, în fine, a aflat,
Făcu subit o criză de ficat
Și a plecat în pas alergător
Ca să se plângă la judecător.
Calomniat și de rușine mort,
A spus că el e doar hamal în port,
Că e cinstit și-n lume se mândrește,
Cu solzii săi și coada lui de pește.
Acesta a trimis un procuror,
Un pește spadă, iute de picior,
Ce-a depistat al calomniei lanț:
Era un zvon lansat la Radio Șanț,
Deci nu era șalăul vinovat,
Ci peștii cei bipezi de pe uscat.
Aceștia s-au extins la port în radă,
Pe unde sunt bibani ce dau din coadă,
Căluți de mare, fraieri, care mușcă
Și le-ofereau pe bani peșin plevușcă.
Peștioaicele dădeau mărunt din gene
Și pretindeau, obraznic, că-s sirene,
Cu mult tupeu, nerușinare crasă,
Să prindă păcătoșii iute-n plasă.

Morala 1
Sunt pești având comportament uman,
Dar din păcate, numai în ocean!

Morala 2
Și peștii de uscat au handicap:
Se-mput fără excepții de la cap!

Morala 3
Se bălăcesc și nu pe bani puțini,
În Parlament, o groază de rechini!