Gândacul de bălegar

Gândacul de bălegar

Ne-am transformat în scarabeu uman,
Sisiful condamnat la chin etern,
Împingem greutăți, ce un Guvern
În spate ni le pune an de an.

Ca grindina, secundele se cern,
Iar timpul de o vreme ni-e dușman,
Purtăm, supuși, în spate, un cadran,
Ce ascunde-n el un mecanism intern.

Urcăm și coborâm în marșarier,
În gând rostind un vers Shakespirian,
Visăm să ne nălțăm mereu spre cer,

Dar lunecăm învinși pe tobogan…
Iar „Dumnezeii” noștri-n chip mizer,
Se bat să pună mâna pe ciolan!

Desen: Cornel-Marin Chiorean

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *