Insomnie

Scârțâie din nou tavanul, dar nici vorbă despre sfadă,
Să mă liniștesc, vremelnic, ochii mi-i arunc pe stradă,
Toamna este ruginie, cu păianjeni pe tufișuri
Și motani ce-și varsă jalnic focul pe acoperișuri.
E o liniște bizară, frigiderul toarce lent,
Rar pendula bate gongul într-un ritm intermitent,
Ploaia cade despletită cu ecou bacovian,
Dar coșmarul mi se-arată și îmi bate în tavan.
Mă gândesc în timp ce număr pân’ la zece cât mai rar,
Dacă e din nou vecina ce trăiește c-un coșar,
Sau o fi chemat tâmplarul ce tot trece de o lună
Și repară-n miez de noapte, poate, patul împreună.
A căzut pe jos o sticlă, parcă se aud manele,
Ca și lupul singuratic stau și urlu către stele,
Mă îndrept către cămară, în curând o să turbez,
Torn o cană de palincă să mă anesteziez.
Dar m-am liniștit pe dată și îmi crește libidoul,
Mâine m-a chemat la zece… ca să îi repar reșoul!