Bătrânul brad, de tine-mbrăţisat,
A tresărit din somn, visând lumină,
Fiorul magic l-ai descătuşat,
Pulsând din vârf şi pân’ la rădăcină.
Anchilozate ramuri au simţit,
Din nou, un tremur, care de decenii
In vise doar, fugar, a mai clipit,
Un licurici uitat în valul vremii.
În stâncă, rădăcini cu disperare,
A-nfipt cu un efort nepământean,
Sperând să mai rămână în picioare,
Iubindu-te din nou, măcar un an.
Mari lacrimi de răşină cad în prund,
Din muguri noi, deşi e toamnă-afară,
Căci în a sale cercuri, în afund,
A început o nouă primăvară !
Lasă un răspuns