Ieșeam din bloc cu sacu-n spate, cam cocoșat de greutate,
Simțeam sub stern cum cordul geme și apropouri cum îmi bate,
Genunchii-mi scârțâiau, meniscul se revolta a câta oară,
Iar discurile din coloană, tasate,-au început să doară.
Mă deplasam în întuneric, căci becurile erau sparte,
Pe vremuri, îmi părea o joacă, acum îmi pare că-i departe
Și m-am oprit, numai o clipă, să îmi trag sufletul puțin,
Să car atâta greutate, la vârsta mea, e mare chin.
Inopinat, din întuneric, a apărut un haidamac,
Ce m-a trântit brutal în iarbă și m-a lăsat fără de sac,
Luând-o-apoi instant la fugă, fără o vorbă, un cuvânt,
Lăsând-mă să gem amarnic, pe o movilă de pământ.
M-am ridicat cu greu din tină, din cale-afară de stresat
Și am zâmbit amar, o clipă, pe hoț nici nu l-am înjurat,
Ci i-am urat de sănătate, deși m-a speriat garoiul…
Căci m-a scutit în astă seară să-mi duc la tomberon gunoiul!
Lasă un răspuns