În encefal ascundem porți astrale,
Ducând spre universuri paralele,
Păzite de quasari giganți și stele,
Comete, găuri negre colosale.
Ca un Icar, ademenit de iele,
Aș vrea să îmi găsesc, în zbor, o cale,
Dar port păcate grele, ancestrale,
Ce mă transformă-n oale și ulcele.
În tigvă am sfârșitul și-nceputul,
O cenușie masă schimbătoare,
O lacrimă târzie și sărutul,
Sperând că într-o viață viitoare
O să mă schimb, către sfârșit, în lutul
Ce va putea să zămislească-o floare.
Lasă un răspuns