Leoaica și oglinda

Bătrână, știrbă, slabă, suferindă,
Privea leoaica tristă în oglindă,
Înconjurată de-oțelite bare,
Departe de lumini de reflectoare.
Nu mai sunau aplauze și-ovații,
Puhoi de amoroase declarații,
Primite de la leii din arenă.
Era cândva frumoasă, dar obscenă,
Iar soțul ei cu coamă ruginie,
Cuprins de o nebună gelozie,
Lua Distonocalm, tutun, cafea,
Iar după-un timp a început să bea.
Felina, când mișca discret o gheară,
Iubiții, pentru ea jurau să moară,
Iar când ofta dând ochii peste cap,
Chiar leii mai bătrâni, cu handicap,
Răcneau ca apucații către stele,
Deși n-aveau în gură nici măsele.
Acuma doar oglinda din perete
Mai reflecta frânturi de chansonete,
Iar în manej când suie rar pe bară,
Cu pasul greu, ca o pensionară
Degeaba mai așteptă să răsune
Aplauze, iubire, pasiune.
Dar într-o zi, când suferea cumplit,
Intră la ea un câine rătăcit,
Ce tremurând, sfios din cale-afară,
I-a șters din ochi o lacrimă amară
Și-a adormit la pieptul ei, adânc,
Oftând, nevinovat precum un țânc.

Morala 1.
Îți recunoști amicii, din păcate,
Când viața îți încarcă saci în spate!

Morala 2
Să știi, când ai succese colosale,
Că după-un deal înalt, urmează-o vale.

Morala 3
Ești fără îndoială, norocos,
Când te alină-un câine credincios!