Ne-mparte între umbre și contraste,
O linie vădit imaginară,
Ce ni se-nfige nemilos în coaste,
Cercând să smulgă sufletul afară.
Ne interzice ariile vaste
Și zborurile-n tină ne doboară,
Un alb și negru ce te înfioară
Și te îmbibă cu simțiri nefaste.
Sunt ochii de nuanțe diferite,
Pe șahul feței pete de culoare,
Doar buzele nu sunt pecetluite
Și împrumută roșul de la soare,
Iar porumbei cu aripi zdrențuite
Gândesc strategic ultima mutare…
Lasă un răspuns