Maidanezul și Canișul

Un maidanez, un câine de pripas,
Cu blana ruptă, palid și neras,
Mânca pe jos, că nu avea castron,
Un os, ce l-a găsit în tomberon.
Zâmbea în timp ce ronțăia de zor,
Crezând c-a prins pe Domnul de picior,
Că n-a găsit de săptămâni mâncare,
Iar burta-i chiorăia cu-nverșunare.
Pe când privea la osul său, cruciș,
N-a observat că-n față, un caniche,
Legat cu zgardă-l studia de zor,
Scandalizat și compătimitor:
-Analizând excesele-ți canine,
Observ că faci toți câinii de rușine,
Ești un milog ce stă la colț și cere,
Nu știi ce-s alea bune maniere.
Ai haine rupte și urechi murdare
Și unghii netăiate la picioare,
Pe dinți nu te-ai spălat măcar o dată,
Iar blana ți-e de pureci infestată.
Chiar și lătratul tău e-un cânt de jale,
Ce-abundă de greșeli gramaticale!
-Eu recunosc că poate ai dreptate,
Sunt peticit, cu labe nespălate,
Nu sunt ca tine tuns și parfumat,
Cu haine ca de oameni, îmbrăcat.
Chiar de mă vezi așa, jegos, urât,
Nu vreau să port un lanț lucios la gât.
Mănânc doar resturi, dar privesc la cer,
Ferindu-mă cu grijă de hingher
Prefer să am cățele „bagaboante”,
Decât castrat, cu haine elegante.
Morala 1
Mai bine stai și rozi pe stradă oase,
Decât să porți o zeghe de mătase.
Morala 2
Cu bune maniere, dai rateu,
Azi au succes doar hoții cu tupeu.
Morala 3
Mulți politruci ating nivelul critic:
De fapt sunt maidanezi, castrați politic!