Vin nostalgii, precum o boală,
Când visători, ne amintim,
Privind la farfuria goală,
De porcul neaoș de Comtim.
Realitatea e funestă,
Aproape tot șeptelu-i mort,
Căci pe motiv că este pestă,
Aducem carne de import.
E congelată peste poate,
Când o mănânci te-apucă mila,
Morman de șunci și antricoate
Ce nu a mai văzut Sevilla.
De la vecinii de pe Tisa
Ne vin purcei și carne macră,
Chiar și grăsani să facem clisa…
Ce pentru noi, românii,-i sacră.
Țăranul după-un an de muncă
Să creasc-un porc pentru slănină,
Cârnați, iar de Crăciun o șuncă,
I l-au luat, că-i carantină.
Mânat de gânduri circumspecte,
Încep să cred, și nu-ntr-o doară,
Că vom îngurgita insecte…
Căci porcul, evident că zboară.
Tot omu-i înclinat să spună,
În față cu o fleică fadă
C-aveam o carne mult mai bună…
Pe vremea când stăteam la coadă!
Lasă un răspuns