Eu n-o să fiu Luceafăr niciodată
Să strălucesc pe-a cerului înalt,
Ci-o stea de tinichea, ce e călcată
De trecători, turnată în asfalt.
N-o să apar la mare, pe faleză,
Să țes în beznă o perdea de raze,
Sunt doar cometa mare și obeză
Ce lasă-n jurul ei un nor de gaze.
Pe mine nu mă cheamă să cobor
Femeile, de pe al lumii pisc,
Ci repetat și amenințător,
Chemări s-achit din dările la fisc.
Nevasta nu e fată de-mpărat,
Ce șade toată noaptea în ferestre,
Deja de cinci decenii ne-am luat
Și nu i-a dat tăticul nici o zestre.
Așa că n-o sa mă îngrijorez,
Că e curtată tainic, de vreun paj
Ci merg frecvent și m-anesteziez
C-o sticlă, ce-am ascuns-o în garaj.
Mă consolez în schimb că pot să zbor
Iar muzele nu au de gând să plece:
Nu o să fiu ca el, nemuritor,
Dar o să fiu în schimb, cu mult mai rece!
Lasă un răspuns