Sunt ca un râu ce curge către deal,
Căci mult prea simplu-i să cobori la vale,
Urcușul către vârf, e-un vis normal,
Chiar dacă munți înalți îmi stau în cale.
Dinspre Apus mă-ndrept spre Răsărit,
Și nu din Răsărit către Apus,
Cascade-n cale multe-am întâlnit…
Dar curg, în mod ciudat, de jos în sus.
Mi-e albia îngustă, dar adâncă,
Pe frunte-mi curg broboane de sudoare,
Căci mi-am croit un drum, în bloc de stâncă
Curgând bizar, din deltă spre izvoare.
Deși spre culme mă îndrept încet
Trecând prin cataracte și ravine
Mă-ncearcă totuși marele regret,
Că nu am construit un pod spre tine.
E prea târziu, sunt singur și-ntristat
Și m-aș întoarce, hohotind, spre văi,
Dar energia toată mi-a secat,
Sahara ce-i ascunsă-n ochii tăi!
Lasă un răspuns