Sub un șopron, la o căsuță, ce-avea pe coș o giruetă,
Parcată sta la umbră deasă, în zori de zi, o bicicletă,
Iar o pedală, cu emfază, a început cam înțepată,
Inopinat să dea din gură, legându-se bizar, de roată:
-Crezi că ești cea mai importantă, dar ești umflată și cam scundă
Și fi’ndcă ai și o pereche, cu mult tupeu, te dai rotundă.
Te-nvârți în jurul axei tale și arborezi în public fala,
Uitând mereu că în mișcare, te pun modestă, eu, pedala.
Destul să întâlnești o sârmă, un cui, un nit, pe drum uitat,
Imediat ai tras pe dreapta și-ntr-un minut te-ai dezumflat.
Degeaba te împing din spate, să mergi pe drum măcar o milă,
Fiindcă-i clar, nu ai valoare și ești de-a dreptul inutilă!
Dar roțile, cu vehemență, pe loc au ripostat în cor:
-O bicicletă fără roate e ca un clește sau topor,
Un fier ce stă și rugineste, stând fără rost la toți în cale,
Degeaba ar avea montate și zece rânduri de pedale.
În plus mișcarea ți-e caducă, nu valorează nici un sfanț,
De mine de n-ai fi legată de mult prea-încercatul lanț
Ce încărcat de vaselină, gresat din cap până-n picioare,
Cu modestie, bicicleta o pune zilnic în mișcare.
Morala 1
Când te învârți mereu haotic și crezi că centrul lumii ești,
Te-alegi cu bârfe, cuie-n roată, ba poți subit să amețești.
Morala 2
O roată, sus în ierhie, ajunge iute în bucluc:
Chiar dacă-i de înaltă spiță, depinde de un cauciuc.
Morala 3
La roata țării ce se-nvârte, avizi să facă bani în goană,
Sunt politruci umflați cu pompa, dar culmea, nu rămân în pană.
Lasă un răspuns