Se iau doi pui voinici, nu Petreuș,
Să tragă cam un kilogram jumate,
Îi iau în mână și le fac un duș
Și c-un prosop îi usc pe piept, pe spate.
Îmi cere unul, cu tupeu, șampon,
Dar azi sunt dur și nu am chef de glume,
Așa că îi arunc într-un castron,
Căci sunt stresat, la masă-am multă lume.
Îi iau pe rând să-i văduvesc de pene
Și vârful de la aripi, fără frică,
Ce le arunc, că-s generos, alene,
Afară, să le mânce o pisică.
Apoi îi frec cu sare și piper,
Dar sare nu prea fină, cea mai dură
Și mă apuc apoi, cu mult mister,
Să pregătesc vestita umplutură.
Tai două cepe, însă repejor
Și toc vreo cinci căței de usturoi,
Le bag în burta puilor, ușor,
Pe-afară-i ung și cu boia de soi
Topită-n unt. Acuma-s la cuptor,
Dar numai pentru o juma de ceas.
Și între timp, cartofi, juma de kil,
Îi curăț, spăl cu apă într-un vas,
Apoi îi tai în două, mercantil.
O lingură de-ulei, mai pun, atât,
Puțină sare și îi pun în tavă
Pe lângă pui, să țină de urât
Să simtă că situația nu-i gravă.
Stau împreună în cuptor un ceas,
Și îi mai ung cu sos din când în când
În timp ce salivez, dar nu mă las,
Că goștii vin, atâta am în gând.
Dau focul mult mai iute, să-i bronzez,
Crocanți să fie,-n gură să plesnească,
Un sfert de oră și apoi opresc
Dar îi mai las un pic să se răcească.
Îi tai în două pun pe farfurii
Așez cartofii calzi pe lângă ei,
Nu cred că au purcoi de calorii…
Opțional, pot face și-un mujdei!
Azi am îmbătrânit cu zece ani:
Toți musafirii mei erau vegani!
Lasă un răspuns