Sahariană

Ești fără doar și poate, o Morgană,
Alunecoasă, mincinoasă, rea,
Ce te-ai ascuns, de-o vreme, într-o cană,
Din care, zilnic, beau în zori, cafea.

Provoci furtuni în suflet și în creier,
Tornade fără granițe și chip,
Iar eu visez un țârâit de greier
În oaze-nconjurate de nisip.

Mă relaxez când soarele apune
Și-n jur se furișează umbre stranii,
Iar palmierii se-nfășoară-n dune,
Ce-ascund sub ele dezgolite cranii.

Am renunțat, de mult, amar a plânge,
Cu ascuțite raze în priviri,
Am doar nisip fierbinte-n loc de sânge
Și-agave-n cord, în loc de trandafiri.

O să-mi incetinesc o vreme goana,
Chiar dacă pradă mă dorești în laț,
Dar o să-mi spăl cu multă grijă cana…
Căci te-am văzut, cum stai la pândă-n zaț!