Deși sunt doar un biet epigramist
În jurul meu roiesc mereu albine,
Iar viespile, cu ace viperine,
Îmi amintesc că încă mai exist.
Mai sunt capabil să percep arome
De flori gingașe și-s lipsit de frici,
Mă culc spășit pe paturi de urzici,
Cu-nțepături profunde, policrome.
Am vise colorate, nostalgii,
Cu zâne și cu muze despletite,
Ce-mi amintesc de clipe fericite,
Nu doar coșmaruri serbede și gri.
Îmi amintesc de tine tot mai rar,
Te-ascunzi de mine-n norii depărtării
Dar am în minte trenul, ceasul gării
Și-oftez amar când trece un marfar.
Ca într-un trist, dar grațios balet
De pe peron ne fluturam năframe.
Acum îți scriu trei-patru epigrame
Și apoi te mint, că-i un duios sonet!
Lasă un răspuns