Mai am acum un singur dor,
Ca cetățean al României:
Să m-așezați când o să mor,
Pe-o bancă,-n fața Primăriei!
Nu-mi puneți haine, mă ofusc,
Ci celular, țigări, grisine,
Să stau acolo pân’ mă usc,
Să-mi dați și praștia cu mine.
Voi sta golaș precum un prunc,
Dar cum în spate este barul,
Mă-mbăt și pietre-o să arunc,
Când va veni pe-aici Primarul.
Voi suferi, sunt mii de ciori,
Dar sincer, nu îmi este frică,
Voi rezista, de uneori,
Mai trece câte-o păsărică.
La început m-or înjura
Și gura vor veni să caște,
Dar după ani m-or venera…
Și vor pupa a mele moaște.
Sarmale se vor împărți,
Găleți, făină și marame,
Și-n loc de psalmi se va citi
Din cartea mea cu epigrame.
Vor pune lângă mine lei
Sau euroii în panere,
Căci popii ar dori și ei,
Spre seară, să mai bea o bere!
Lasă un răspuns