S-a vestejit amorul cum moare-o margaretă,
Ne mai privim apatic, cu urme de plictis,
Pe lângă ochi ai riduri, un plus la siluetă,
Iubirea înfocată demult e dulce vis.
Eu mi-am pierdut tot părul, memoria-i mai scurtă,
Căci am uitat ce-nseamnă tandrețe și amor,
Nu mai îmi văd pantofii căci sunt mascați de burtă,
Mai am trei dinți în față și-mi târâi un picior.
În curte, pe șezlonguri, ne încălzim la soare,
Chiar lângă tomberonul cel verde de gunoi,
Cu ochii-nchiși, în vasta tăcere-asurzitoare,
Se sparge oglindirea singurătății-n doi.
Pe sârmă stau întinse doar rufele uscate,
Tricoul meu albastru și rozul tău furou
Și împreună-n vântul ce-n dușmănie bate,
Schițează-n mod ironic, un ultim trist tangou!
Lasă un răspuns