Fiind vecini pe mâna unei dame
Și la cântar trăgând mai multe grame,
Înghesuiți pe-n deget, spate-n spate,
Au început o luptă de karate,
Inelul și o groasă verighetă
Ce încă se credea o majoretă.
Aceasta a rostit scandalizată:
-Mă-nghesui inutil, dispari pe dată,
Ocupi aicea locul fără rost,
Ești inutil și demodat, anost.
Te-au măsluit țiganii în vreo șatră,
Că etalezi o inimă de piatră,
Ce sigur nu e un rubin fantastic,
Ci bănuiesc că e un ciob de plastic.
De pleci nu o să am nici un regret,
Nu ești nici bun de dat la amanet,
Deși sclipești cu mult tupeu în soare,
Ești doar o tinichea fără valoare.
Rosti atunci inelul cu sfială:
-Valoarea mea e pur sentimentală,
Stăpâna noastră efectiv plutea,
Demult, când am ajuns pe mâna sa
Și a primit pe buze un sărut…
De-atuncea nu m-a scos nici un minut.
Așa sărac, cu-alură desuetă,
Nici nu s-ar fi ajuns la verighetă,
Ci ai noroc, că sunt o amintire
A clipelor de pură fericire.
Tu doar le amintești de foc și rug,
De anii ce au tras din greu în jug,
De cicăleală, țintirim și lacră,
Că undeva există și o soacră,
De-amanți, divorțuri, adulter și coarne,
De ani de zile i-ai intrat în carne.
Având așa comportament urât,
Presimt c-o să ajungi pe-un lanț, la gât!
Morala 1
Inelele pe deget, lucitoare,
Îți pun, ciudat, o bilă la picioare.
Morala 2
O verighetă, schimbă un bărbat
Din vânător de fuste, în vânat.
Morala 3
Chiar cu inel în nas, deși-i o fiară,
Un taur comunal nu se însoară!
Lasă un răspuns